Orice criză este, înainte de toate, o autotestare umană

0
207

În epoca de pandemie avem parte de o discuţie intelectuală şi aplicată despre crize. Crize felurite care schimbă modul de viaţă şi implicit modul de gândire… Două scriitoare şi jurnaliste (amândouă scriitoarele fiind şi membre ale AZIR, Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România), piteşteanca Denisa Popescu şi bălţeanca Diana Vrabie, discută despre viaţa limitată de constrângerile strategiei de luptă cu virusul, despre aşezarea mai presus de rutină, şi – paradoxal – despre opţiunile pe care le deschide recluziunea… Dincolo de testările medicale absolut necesare, dar imposibil de făcut, cele două scriitoare discută despre autotestarea umană impusă de criza pandemiei, despre necesitatea dialogului cu eul, dialog tot mai amânat poate din cauza prea multor altor dialoguri considerate ca priorităţi absolute. Dar cum prioritatea nu este o calitate neapărat durabilă, ne pomenim cu răsturnări de situaţie. Despre ce poţi face atunci când nu poţi face tot ce ţi-ai fi dorit să faci, o scurtă (doar 3 întrebări şi 3 răspunsuri), incitantă şi foarte discretă discuţie. O discuţie purtată cu delicateţea surdinei, de parcă celor două scriitoare le-ar fi jenă să nu deranjeze vreun pic vacarmul general. (C.S.)

ORICE CRIZĂ ESTE, ÎNAINTE DE TOATE,
O AUTOTESTARE UMANĂ

– interviu realizat cu DIANA VRABIE, istoric şi critic literar, membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi a Uniunii Scriitorilor din România, conferenţiar universitar doctor la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Republica Moldova –

  1. Ce face, ce simte, ce gândeşte – la vreme de pandemie – un intelectual activ ca tine, obişnuit să se mişte fără oprelişti, navetist pe viaţă între Republica Moldova şi România?

Am încercat să nu las criza să-mi pericliteze ritmul obişnuit de viaţă, evident, atât cât mi-a stat în puteri. Am redus doar cadrul de mişcare (dată fiind această izolare volens-nolens), identificând şi substitutele de compromis între timp. Îmi continui activitatea academică doar în format online, toate activităţile didactice îmbrăcând acum haina platformei de învăţământ electronic. Lansările de carte s-au reconvertit în cronici de carte pentru care mi-am făcut, în sfârşit, timp şi din care mi-am extras remedii pentru actuala situaţie de criză. Vă dau un exemplu edificator din splendidul volum apoftegmatic al lui C.D. Zeletin, „Zdrenţe în paradis”: „Aşază-te deasupra vieţii lucrurilor. Vei vedea mai bine, deoarece vei cuprinde mai bine, iar sufletul îţi va fi mai liniştit. Te vei simţi trăind o subtilă înviere. Învierea aceasta înseamnă nu numai să te extragi înălţându-te, dar şi să stai deasupra celor de care te-ai desprins şi deasupra ta însuţi, într-un spaţiu numit cu elinescul anástasis. Să ieşi din amestecul lumii şi să-l priveşti de deasupra, fără să te desparţi definitiv de el, căci altfel nu l-ai mai vedea şi l-ai pierde. În întâmpinarea acestui anástasis iese latinescul super, care-i adaugă învierii şi înţelesul de superioritate. Simpla trezire din moarte a omului, reanimarea, rămâne numai cu înţelesul ei medical”.

Emisiunile şi interviurile TV sau Radio se consumă în regim online, cu frecvenţa de altădată. Recent, am participat, cu un interviu online, în cadrul campaniei „Interviu pentru speranţă” declanşate de producătorul de film Corneliu Ţepeluş (Casta Films), în care am arătat cum îmi este influenţată viaţa de zi cu zi şi cum abordez această nouă provocare mondială, Coronavirus.

Conferinţele, colocviile de altădată „se aşază” discret acum în cercetări. Am mai scos manuscrise din sertare, mi-am făcut timp (şi) pentru alte lecturi. Recomand cu tot dragul, în contextul pandemiei: „Cum să te reconstruieşti după o traumă. 12 istorii adevărate despre rezilienţă şi speranţă” de Claire Aubé; „Rezilienţa. Convorbire cu Boris Cyrulnik” de Nicolas Martin, Antoine Spire, François Vincent; „Dincolo de bine şi de rău” de Friedrich Nietzsche; „Despre minciună” de Sfântul Augustin; „Lumea de ieri. Amintirile unui european” de Stefan Zweig ş.a.

În rest, prefeţe, recenzii, înregistrări, colaborări cu revistele de specialitate, proiecte de cercetare etc. Sper să-mi fac timp şi pentru al doilea volum din seria „Chişinăul în evocări literare”. Comunic zilnic cu prietenii şi colegii de breaslă, facem schimb de opinii, ne sugerăm noi lecturi, punem la cale diferite planuri de viitor. M-am ambiţionat să-mi orientez mintea spre viitor, spre noi proiecte, spre noi cărţi, fără să mă las afectată de veştile proaste sau stările dezagreabile, dincolo de angoase, anxietăţi, temeri, nutrind speranţa că ieşirea din criză nu mă va surprinde cu temele nefăcute.

Dincolo de ceea ce fac în plan profesional în această perioadă, trebuie să spun că mi-am reajustat şi cotidianul meu, lăsând mai mult spaţiu comunicării cu oamenii dragi, cu familia. Mi-am reconfigurat vectorii personali, revizuindu-mi sistemul axiologic şi libertatea socială. Orice criză este, înainte de toate, o autotestare umană. Criza scoate la iveală caracteristicile ascunse pe care le avem. În perioada crizei, totul se resimte mult mai acut. În acelaşi timp, criza oferă şi o şansă enormă dezvoltării personale, descoperirii valorilor în care merită să investim. Criza este, în acelaşi timp, o confruntare cu asperităţile realului şi din această lecţie trebuie să învăţăm, înainte de toate, cum ar trebui să creştem în plan uman, spiritual. Aceasta este marea lecţie a acestei pandemii, de regăsire a propriei noastre fiinţe într-un univers în derivă, într-o încercare de a da răspuns la interogaţiile existenţiale.

  1. Care este starea de spirit în Republica Moldova? Cum a lovit acolo virusul Corona?

Aflaţi în stare de urgenţă naţională, în legătură cu situaţia epidemiologică, din 17 martie până pe 15 mai, într-un context dramatic cu 1.662 persoane testate pozitiv cu COVID-19 la data de 12 aprilie, dintre care 165 pacienţi în stare gravă, 429 în stare de gravitate medie şi 31 decese, în situaţia când este limitată mişcarea populaţiei în municipii, oraşe şi centre raionale pentru a preveni infecţia cu Coronavirus, starea de spirit în Republica Moldova e una tristă, de continuă aşteptare şi speranţă, de incertitudini şi deziluzii, ca de altfel peste tot acum în lume. Este foarte important să ne solidarizăm, să cultivăm emoţiile pozitive şi să nu renunţăm la proiectele pe care le vom pune în aplicare imediat după ieşirea din criză.

  1. Crezi că sensul vieţii şi valoarea, ca noţiuni, se vor goli de vechile lor conţinuturi în perioada următoare? Crezi că vor începe să însemne altceva sau şi altceva? Poate mai mult spirit, mai mult adevăr? Şi mă gândesc îndeosebi la generaţiile tinere, în formare, care trăiesc, de când s-au născut, sub semnul crizei ca sub semnul fiarei.

Sunt absolut convinsă că vom ieşi schimbaţi din această experienţă umană care a pus sub un mare semn de întrebare şi sensul vieţii, şi sistemul axiologic, şi vechile virtuţi. Sper să ne scuturăm de convenţionalism şi superficialitate şi să ne învăţăm să sondăm sensul plenitudinar al virtuţilor, demnitate, înţelepciune, dăruire, iubire, libertate, credinţă, din care se configurează epopeea sufletului. Dacă pentru generaţiile mature aceasta e o etapă de bilanţ, o şansă de revizuire a întregului sistem valoric, de regândire a proiectelor personale, pentru tânăra generaţie (suficient de încercată şi ea de toate intemperiile secolului) ar trebui să fie o posibilitate de a dezvolta noi calităţi umane, un exerciţiu de dezvoltare a caracterului şi a voinţei în ideea cultivării noilor virtuţi, dar şi o invitaţie la dialog cu propria fiinţă.

Denisa POPESCU

N.red.: Fotografiile care însoţesc textul interviului au fost făcute cu ocazia unei emisiuni a Antenei3 Piteşti din 27 septembrie 2019.

Lasa un raspuns