„Oare Basarabia este (cu adevărat) România?”

0
410

*Cristian SABĂU

Limba română, o limbă pentru care România nu face nimic

„Basarabia este România!” e lozinca pe care am văzut-o în multe şi neaşteptate locuri. Iar limba română este limba pe care o găseşti în acest unic spaţiu geografic şi care uneşte cele două (din păcate!) spaţii politice. Numai că în Basarabia „limba de stat” – româna – este departe de a se fi impus. Atunci, în îndepărtatul an 1991 (după disoluţia URSS şi declaraţia de independenţă a Moldovei), avântul naţionalist român era puternic, chiar şi slavofonii care dominaseră 50 de ani teritoriul dintre Prut şi Nistru se resemnaseră să înveţe „limba de stat” şi puteau fi văzuţi în troleibuzele din Chişinău oameni, care nu mai erau tineri, cu dicţionare şi ghiduri de conversaţie româneşti. Este adevărat că, după Guvernul Mircea Druc, ritmul trecerii la limba română (cu varianta moldovenească) a fost încetinit până la oprire. Iar în perioada de 8 ani a preşedinţiei lui Vladimir Voronin (prieten de etapă al lui Băsescu, cel căruia i-a făcut cadou o cantitate însemnată de vinuri bune moldoveneşti) limba rusă s-a impus din nou ca o a doua limbă de stat. Cunosc întreprinderi (şi instituţii) care şi acum folosesc limba rusă ca principală limbă de comunicare.

Acum, în anul 2017, preşedintele Igor Dodon (pe care o parte a presei îl acuză de trădare de ţară şi-l vrea judecat şi condamnat), dar şi cei din spatele său (alde Plahotniuc, păpuşarul naţiei), precum şi primarii de Bălţi (Renato Usatîi, urmărit penal şi „refugiat” în Rusia) şi de Orhei (Ilan Shor, născut în 1987 la Tel Aviv, căsătorit cu interpreta rusoaică Jasmin, exemplu evident al mondializării, dar şi condamnat, deocamdată nu printr-o decizie definitivă; de la numele său, oraşul în care e primar este numit în glumă Shorhei) au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a promova la nivel oficial limba rusă. Este clar că sabotarea limbii române se face cu ţelul evident de a scoate Moldova de sub o eventuală influenţă românească şi mai ales pentru blocarea unei opţiunii foarte clare de aderare la Uniunea Europeană.

La vremea sa, tovarăşul de pahar al lui Băsescu Vladimir Voronin a sabotat cât a putut limba română până la a sprijini financiar apariţia în tiraje mari şi la preţuri scăzute a celebrelor lucrări ale celebrului Vasile StatiPentru limba noastră moldovenească”, în care un capitol de început este „Noi nu suntem urmaşii Romei”, şi mai ales stupizenia ştiinţifică „Dicţionar moldovenesc-românesc”.

Culmea, această trăsnaie (pseudo)ştiinţifică îşi are originea într-o declaraţie a lui Adrian Năstase (din vremea când era prim-ministru) care în 2001, participând la Trieste la o reuniune internaţională, „a rămas crăcănat – scrie V. Stati – când a citit pe una dintre cabinele translatorilor limba moldovenească”. Mai mult, „căldărit de-a binelea – continuă Vasile Stati – adică debusolat totalmente, şeful guvernului românesc a declarat oficial: Până când la Chişinău nu se va face un dicţionar româno-moldovenesc, eu continui să cred că limba pe care a vorbit-o reprezentantul Republicii Moldova este limba română”.

Din păcate, tâmpenia moldovenească a lui Voronin, Dodon, Stati şi alţii, dar şi tâmpenia preşedintelui Emil Constantinescu (acel celebru lider zonal abonat la ciorba preşedintelui american Bush) şi a ministrului Adrian Severin (da, ăla cu Dâmboviţa plină de hidrogen şi condamnat pentru corupţie), dar şi a altor fruntaşi politici din vremea lui Constantinescu (Petre Roman, Andrei Pleşu) are victime colaterale: limba română din Ucraina. Este absolut ciudat cum faţă de limba română autorităţile ucrainene au o atitudine bivalentă, recunoscând atât limba română, cât şi limba moldovenească. Asta e: moldovenismul taliban şi delăsarea tipic românească compromit limba română şi permit rusificarea unor importante zone, până acum româneşti, din Basarabia şi Ucraina.

Guvernanţii de la Bucureşti sunt mulţumiţi, românii din Cernăuţi NU!

Mult mai gravă este turnura pe care a luat-o în ultima lună în Ucraina politica de promovare a limbii ucrainene (fapt în sine deloc condamnabil) ca unică limbă de uz curent în administraţie în detrimentul limbilor minorităţilor. Cu Constituţia Ucrainei în mână, reprezentanţii administraţiei de la Kiev se străduiesc să motiveze măsurile de blocare a limbilor minoritare (vizată fiind în principal limba rusă, dar colateral sunt lovite româna, maghiara şi polona) prin grija faţă de viitorul cetăţenilor ucraineni de orice etnie. Pasămite cei care nu studiază toate obiectele în limba ucraineană vor porni cu un handicap serios în încadrarea pe piaţa muncii faţă de etnicii ucraineni. Asta da grijă faţă de minorităţile etnice! Cât despre păstrarea limbilor acestora, nu prea are statul kievean trebuinţă de acestea, le putem trece la pierderi colaterale şi (foarte atent) planificate. În sfârşit a avut şi neamţu’ Klaus din fruntea statului român o atitudine fermă aşa cum meritau oficialităţile kievene! Se pare că le-a mai muiat elanul acelor vajnici luptători pentru limba „tot mai unică”, indiferent de costurile plătite de minoritari!

Libertatea Cuvântului”, publicaţie de limbă română din Cernăuţi, exprima (chiar în ediţia din 23 august 2017, zi încă o dată istorică!) consternarea românilor din Bucovina ucraineană la auzul declaraţiei ministrului pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstârnac: „România este mulţumită de nivelul asigurării drepturilor minorităţii române din Ucraina”. Ei, taci tu, fato, nu mai spune prostii! Care drepturi? Eşti întreagă la evaluare? A doua zi după celebra declaraţie trebuia să zbori din înalta demnitate!

Desigur, din păcate, există viziuni care diferă chiar între românii din Ucraina sintetizate în câteva rânduri (pe care le oferim spre lectură), dar asta nu scuză slaba implicare a autorităţilor de la Bucureşti!

„E mare păcat că nu există o viziune comună asupra acestor probleme şi nici de data aceasta românii din Cernăuţi nu le-au putut expune clar într-o singură listă. Avem probleme, dar cel mai grav e că nu avem soluţii. Constatăm că avem printre noi foarte mulţi experţi în domeniul învăţământului care ştiu cum ar putea fi salvate de ucrainizare şcolile cu predarea în limba română. În realitate, mulţi dintre aceşti cunoscători n-au păşit pragul unei şcoli româneşti de ani de zile, nu au habar că încă mai avem în bibliotecile şcolare cărţi de Eminescu în grafie chirilică sau că o carte de poveşti pentru copii în limba română este căutată cu lumânarea. Fondurile alocate de România pentru păstrarea identităţii naţionale a românilor din Ucraina nu ajung în şcolile sau grădiniţele noastre. Aceste fonduri ajung pe mâna unor persoane devenite în timp români de meserie. E vorba de sute de mii de euro. Aceşti bani puteau fi folosiţi pentru restaurarea Casei memoriale Aron Pumnul, dotarea şcolilor noastre ş.a.m.d.” Chiar aşa, „ş.a.m.d.”, pentru că multe mai sunt de făcut!

Scriitorul (moldo-româno-rus!) Mihai Prepeliţă şi limba română

Mihai Prepeliţă, scriitor, ziarist şi artist plastic născut lângă Cernăuţi (în Bucovina actualmente ucraineană), trăitor în 4 ţări (posedând „doar” 3 cetăţenii: română, moldovenească, rusă) şi expulzat din Moscova pe Volga (pe la sfârşitul anilor ’80, în minunata perioadă Gorbaciov), pe care l-am întâlnit în două ediţii ale Taberei de Creaţie de la Parcova (raionul Edineţ, Republica Moldova) şi care m-a vizitat la Piteşti, are o percepţie clară asupra limbii române. Într-una dintre multele întâlniri avute cu scriitorul bucovinean-basarabean atât în Republica Moldova, cât şi în România, acesta a citit un fragment din „Limba sfântă cea română”, varianta de lucru (chiar nu ştiu dacă are variantă finală) a unui poem care pare o prelungire a eminescianului „De la Nistru pân’ la Tisa”, poem din care am reţinut câteva versuri:

„Azi nimeni nu ne salvează

nimeni nu mai stă de pază

pe la vechile hotare…

…Azi triumfă străinimea

huzureşte golănimea

zace moartă într-o rână

sărmana limbă română”.

Cam aşa, din păcate, stă treaba cu limba română… Te poţi întreba nu doar dacă sloganul „Basarabia este România!” mai este actual, ci mai ales de ce România nu-i sprijină pe vorbitorii născuţi „în limba română” în jurul României să-şi păstreze graiul matern… Eeei, ce bine-ar fi dacă am lua exemplul Ungariei…

Lasa un raspuns