Oameni noi, dar ce oameni! Emilia Mateescu, juna multimiliardară de la USR-PLUS, a început prin a-şi părăsi bărbatul care i-a plătit facultatea şi a ţinut-o la Bucureşti pe banii lui!

0
153

De când am scris despre Emilia Mateescu, fala şi mândria USR-PLUS 2020 în Argeş, sună telefoanele ca dracii şi vin informaţiile cu sacii. Sau cam aşa ceva!

Unele lucruri le ştiam deja, altele recunoaştem că nu.

Spre exemplu, cunoşteam episodul avocatului Eugen Chelaru şi serialul executorului Ioana Cristian, pe care vrem să le dezvoltăm în săptămânile următoare, pentru că, odată ce distinsa jună a intrat în politică, argeşenii au tot dreptul să ştie tot, aşa cum, spre exemplu, americanii au avut tot dreptul să cunoască absolut toate amănuntele poveştii Bill Clinton-Monica Lewinski!

Dar nu ştiam că Emilia Mateescu a fost soţia unui băiat de megabun-simţ, Cătălin Cîrstea, fost purtător de cuvânt al Prefecturii Argeş. Cătălin a iubit-o mult, a ţinut-o pe micuţă la superşcoli prin Bucureşti, după care, aidoma unui tânăr frumos şi liber, doamna şi-a luat zborul. I-a dat cu flit soţului pe considerentul că, cel mai probabil, nu mai putea ţine pasul.

Pentru cei care nu ştiu, executorul Emilia Mateescu are mai multe apartamente de lux, conducea un Mercedes de teren de 70.000 de euro (spun conducea că poate l-o fi vândut între timp şi o fi trecut la cine ştie ce Aston Martin sau Maserati!) şi are bani la nivelul metrilor cubi!!!

Înainte să le acordaţi votul şi încredere totală, poate totuşi încercaţi să vedeţi ce fel de oameni sunt!

Revenim!

D.M.D.

Lasa un raspuns