Noi evenimente cultural educative organizate de Centrul Cultural Pitești în perioada 3 – 6 ianuarie

0
69

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 3 – 6 ianuarie 2023, noi evenimente cultural-educative, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:

Medalionul artistic cu tema „Povești pictate”, susținut de artistul plastic Mihaela Viorela Martin, marți, 3 ianuarie, de la ora 15:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții;

Recitalul de muzică folk-hop sub genericul „Căderea în sus”,  susținut de MC Grăilă, pe numele real Octavian Dărmănescu, muzeograf, scriitor, cantautor, eveniment care va avea loc miercuri, 4 ianuarie, de la ora 14:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții;

Vernisajul expoziției de pictură cu titlul „Culori și pasiune”, de Elisabeta Boldoi, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Ecologic din Pitești, joi, 5 ianuarie, de la ora 16:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții;

Recitalul muzical cu titlul „Noul An, pe aripile melodiei”, susținut de Trupa „Andrei&Adrian Tase”, vineri, 6 ianuarie, de la ora 12:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.