Nicolae Pavelescu, deputat PSD de Argeș: Guvernul Cîțu angajează cheltuieli bugetare iresponsabile (+21,4 miliarde de lei), peste sumele prevăzute în buget, supraestimând veniturile

0
33

România este într-un profund dezechilibru economic. Veniturile în scădere acută, creșterea masivă a cheltuielilor, adâncirea gravă a tuturor deficitelor și sarabanda de împrumuturi la costuri enorme, de miliarde  de euro anual, riscă să compromită pe termen lung orice șansă de redresare și echilibrare dacă actualele tendințe continuă.

Consiliul Fiscal trage un semnal de alarmă în acest sens, în condițiile în care Guvernul Cîțu angajează cheltuieli bugetare iresponsabile (+21,4 miliarde de lei), peste sumele prevăzute în buget, supraestimând veniturile.

Și mai grav este că miliarde de lei sunt direcționate abuziv, discreționar, pentru a ,,cumpăra” favoruri politice în interes personal sau de grup.

Revoltător și fără precedent, 3 miliarde de lei au fost luate din bugetul de pensii, oricum aflat în deficit, pentru ca premierul Cîțu să-i poate direcționa personal către primarii de ale căror voturi are nevoie ca să ajungă președinte al PNL.

Singura ieșire din această situație este schimbarea catastrofalului guvern Cîțu. Aceasta este prioritatea politică imediată a PSD care va introduce o moțiune de cenzură imediat după începerea sesiunii parlamentare.