Nicolae Georgescu, deputat PSD: „Argeșul “mascat”! Măsurile luate de PNL au făcut din Argeș un adevărat focar COVID-19!”

0
72

Este premieră națională în pandemie. Masca devine obligatorie, de joi, în toate localitățile din județul Argeș… Decizia îi aparține prefectului de Argeș – chiar cel care a gestionat catastrofal situația COVID-19 în județ.

Într-adevăr, în județul Argeș, autoritățile au ajuns să raporteze pana la 100 de cazuri noi de COVID-19 în fiecare zi.
Însă, aici s-a ajuns din vina celor care ne guvernează, atât în plan național, cât și în plan județean (și mă refer aici la Prefectura Argeș, instituție condusă de omul PNL-ului, cel care, paradoxal, este apolitic – însă care a fost desemnat candidat chiar la CJ Argeș).
În fine, mesajul meu nu este deloc unul politic, ci unul care scoate în evidență gafele care ne-au adus în această situație în care Argeșul să fie în top la nivel național privind cazurile COVID-19 și, cum spuneam mai devreme, primul județ din țară în care masca devine obligatorie și în spațiile deschise!
Din vina unora, Argeșul devine un județ ”mascat”! Cu siguranță nu s-ar fi ajuns aici, dacă măsurile inițiale ar fi fost cele corecte! Însă, în atenția celor care au gestionat situația a fost imaginea personală și propaganda politică. Dovadă că, acum, știm cu toții de ce prefectul de Argeș era mereu în… campanie. Dumnealui vrea locul 1 la CJ Argeș!
În plus, din start, mesajele din plan național au fost greșite. De la președintele României, până la premier și ceilalți guvernanți – principalul discurs a fost acela de a nu ne teme de acest virus! Apoi, când lucrurile au luat altă turnură, domnii care ne conduc nu au știut ce să mai facă…
Așa s-a întâmplat și în plan local. Prin dorința PNL, prefectul s-a ocupat doar de propagandă! A fost preocupat de imaginea dumnealui și de a face interesele de partid!
Să nu uităm cum în plină pandemie, când țara și Argeșul ardeau, au fost schimbați managerii spitalelor din Argeș. Bineînțeles cu manageri agreați de PNL! La fel s-a întâmplat și la DSP Argeș – unde a fost adus un pensionar-militar, om al PNL-ului, cel care în cele din urmă a și dezertat…
Deci, așa puteam controla situația, pandemia și numărul mare de cazuri???
Exclus!!!
Cei care ne conduc nu au fost preocupați nicio secundă de soarta românilor și a argeșenilor! Prefectul de Argeș a mers în piețele din oraș și a intrat în mijloacele de transport în comun – doar pentru imaginea proprie, doar pentru a-și crește șansele la președinția CJ Argeș!
Cea mai bună dovadă că în Argeș nu s-au luat măsurile potrivite este aceea a numărului imens, zilnic, de cazuri COVID-19.
Iar acum, prefectul, după ce a amenințat cu carantinarea a 12 localități din județ, a găsit o altă soluție, aceea de a se purta obligatoriu masca de protecție.

Nu spun că măsura este bună sau rea, ci doar subliniez faptul că PNL a transformat Argeșul într-un județ după asemănarea lor, deci într-unul ”mascat”!

Însă, domnilor, ce vor face argeșenii care chiar nu își permit să cumpere această mască? La ei, cine oare se gândește?

Cu siguranță, nimeni!

Așadar, argeșeni, PNL-ul și prefectul de Argeș au pregătit și alte ”surprize” – sancțiunile pentru nerespectarea măsurilor fiind cuprinse între 500 și 2.500 de lei.
În încheiere, domnilor, v-aș recomanda să monitorizați atent localitățile din Argeș și răspândirea comunitară.

Lasa un raspuns