Narcis Sofianu militează pentru falimentarea handbalului argeşean. Tare sau ce?!

0
370

Narcis Sofianu militează pentru falimentarea handbalului argeşean. Tare sau ce?!

Pe vremuri, Narcis Sofianu s-a lansat în politica argeşeană anunţând că vrea să cumpere sediul PSD Argeş. A ţinut-o langa câteva luni bune, a câştigat notorietate, a reuşit să fie promovat în partid etc. Fără nicio legătură, aproape imediat, fratele lui, un pricopsit afacerist vâlcean, a reuşit o afacere de aproape 100 de miliarde lei cu Termoficarea piteşteană.

Narcis Sofianu

În prezent, Narcis o ţine cu aceeaşi placă. La şedinţele CJ Argeş vorbeşte cât restul consilierilor judeţeni la un loc. Agresivitatea îi caracterizează orice declaraţie, iar targeturile pe care şi le propune public sunt, ca de obicei, mult peste ce i se va permite în partid.

Problema este că Narcis Sofianu şi-a găsit acum Handbal Club Argeş drept cal de bătaie. Şi e păcat, mai ales că handbalul este, în judeţ, un sport de tradiţie. Iar scandalul pe care-l face liberalul Sofianu este unul fals, fie şi numai pentru faptul că acuzele aduse responsabililor clubului de handbal sunt forţate. Cum ar fi faptul că s-au decontat 300 de lei pentru o sticlă de whisky şi câteva zeci de beri (într-un an de zile!) etc.

„Ziarul de Argeş”

Lasa un raspuns