Ziarul de Arges

Narcis Sofianu acuză politizarea sistemului de sănătate argeşean, deşi liberalii sunt cei care au încercat să preia ilegal, în timpul pandemiei, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică şi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti!

După aproape 25 de ani în care n-a făcut nimic pentru argeşeni, perioadă în care şi-a cumpărat însă câteva zeci de proprietăţi ca orice liberal care se respectă şi căruia îi pasă doar de el, Narcis Sofianu a ieşit şi el la bătaie! Cu PSD, fireşte, fiindcă obsesiile şi frustrările nu se vindecă niciodată!

Din nefericire pentru el, s-a dovedit la fel de inept şi inadecvat ca şeful său de la PNL Piteşti, Mihai Radical ZERO Coteţ!

Iată ce a declarat Narcis Sofianu într-o publicaţie argeşeană apropiată de PNL:

<<„Spitalul Judeţean Piteşti se confruntă cu un număr insuficient de medici, iar conducerea actuală nu poate găsi soluţii pentru atragerea de noi cadre medicale”, a declarat consilierul judeţean Narcis Sofianu. Alesul liberal susţine că persoanele din conducerea unităţii spitaliceşti sunt ţinute în funcţie pe criterii „de partid” şi nu pot crea o legătură cu medicii, astfel încât aceştia pleacă la spitalele din alte oraşe sau chiar în afara ţării.

„Există un număr insuficient de medici! Nu ştiu de ce se menţin persoane de partid, persoane de casă. Acestea sunt incapabile să atragă medici noi sau să-i menţină. Au plecat medici, nu numai în alte judeţe sau alte ţări. Au plecat medici care locuiesc în Piteşti la Spitalul Mioveni. Persoanele care conduc acolo ştiu să vorbească mai frumos cu medicii. Prin această comisie (n.r. – un proiect care va fi dezbătut în următoarea perioadă în CJ Argeş) vrem să aflăm câţi medici au plecat de la SJU Piteşti, de câţi medici este nevoie”>>.

Ca să nu fie nimeni indus în eroare, să lămurim încă de la început cine este Narcis Sofianu. Ei bine, este reprezentantul din Piteşti al clanului de afacerişti liberali din Vâlcea Sofianu, clan care a obţinut 110 miliarde lei vechi (la acel moment peste 3 milioane de euro!) pentru nişte ţevi livrate Termoficării piteştene pe vremea penalului Tudor Pendiuc, omul care a ţinut Piteștiul pe loc un sfert de secol din punct de vedere administrativ!

Apropo, nu este ciudat totuşi că niciodată avocatul liberal Narcis Sofianu n-a scos un cuvânt negativ la adresa lui Tudor Pendiuc, deşi mandatele acestuia au reprezentat un jaf pe faţă din banul public? Dar poate că, obligat să livreze ţevi de milioane de euro şi să primească spaţii comerciale în Ceair de la Administraţia Pieţelor pe o chirie de doi lei pentru soţia sa, Sofianu n-a mai avut timp să observe furăciunile administraţiei Pendiuc?! Cine ştie?!

Revenind la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, acuzaţiile lui Narcis Sofianu sunt nu doar inepte, ci şi dovada unui tupeu vecin cu nesimţirea.

De ce? Pentru că în România este un deficit de zeci de mii de medici şi asistente. De ce ar fi altfel în Argeş? Pleacă medici în statele occidentale? Normal că pleacă şi vor mai pleca, pentru că în Anglia, Irlanda, Franţa, Germania, Austria etc. salariile cadrelor medicale sunt şi cu 500% mai mari decât în România! Ori, tinerii medici pleacă pentru că este greu să refuzi astfel de salarii, fără a mai vorbi de restul avantajelor: spitale ultramoderne, dotări de top, posibilitatea unor evoluţii profesionale mult mai rapide etc.

Vorbeşte Narcis Sofianu de politizarea sistemului de sănătate argeşean? Vorbeşte, pentru că este de-a dreptul nesimţit şi îi consideră pe argeşeni nişte idioţi pe care-i poate prosti el, cu multă demagogie!

Păi nu PNL l-a pus pe doctorul liberal Gabriel Copciag şef la SJU Piteşti? Nu PNL l-a numit pe Tiberiu Irimia (vicepreşedinte PNL Piteşti, coordonator al Departamentului pentru Politici în Sănătate!) manager la acelaşi SJU Piteşti chiar în perioada pandemiei de Covid şi, ulterior, a încercat să-l menţină în funcţie ilegal?!

Ce s-a întâmplat în mandatele liberalilor la conducerea SJU Piteşti? Haos, debandadă, incompetenţă, şpăgi peste şpăgi, sute şi sute de morţi de Covid, povestea tirului ucigaş ATI în care au murit peste 90% din pacienţi, controalele politice abuzive comise de Direcţia de Sănătate Publică pe vremea când liberalii înscăunaseră un Moş Teacă, pensionar militar (secondat de doamna Aura Copciag, adevărata arma secretă a PNL Argeş în campaniile de arătat pisica firmelor şi instituţiilor), etc.

Sunt multe de spus despre dezastrul liberal din sănătate. Lucruri grave şi mai ales reale, nu fonfleuri propagandistice marca Sofianu Narcis!

D.M.D.

Exit mobile version