Mită pentru permise în Argeș! Doi polițiști reținuți!

0
1110

În data de 29 octombrie a.c., ofițerii de poliţie ai Direcției Generale Anticorupție – Structura Centrală şi Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeş, au efectuat mai multe percheziţii, inclusiv la sediul SPCRPCIV Argeş și au pus în executare 6 mandate de aducere emise de procuror față de 6 suspecți pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție cu implicarea unor funcționari publici și a altor persoane.

Astfel, în perioada anilor 2017 – 2018, din cercetările efectuate, a rezultat faptul că persoanele implicate au săvârşit mai multe infracțiuni în legătură cu promovarea probei de traseu a examenului de obţinere a permisului de conducere auto, cât şi în legătură cu identificările R.A.R. şi înmatricularea unor autovehicule.

În cauză, ofițerii S.J.A. Argeş au efectuat acte de urmărire penală în baza ordonanţelor de delegare, iar ca urmare a probatoriului administrat, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de cei 6 suspecţi, dispunând totodată reţinerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă de reţinere, a doi agenţi de poliţie din cadrul SPCRPCIV Argeş și I.P.J. Argeş. Aceștia sunt Gabriel Bălășescu, de la Secția Rurală de Poliție Bradu și Cosmin Băbuț, de la Serviciul de Permise Auto.

Cei doi polițiști sunt suspectați că aranjau probele practice pentru obținerea permisului auto contra unor sume de 200-400 de euro.

Cauza a fost documentată cu sprijinul Serviciului Special și Serviciului Tehnic din cadrul D.G.A. , cât şi cu sprijinul D.O.S. – B.O.S. Piteşti, se arată într-un comunicat al Direcției General Anticorupție.

Lasa un raspuns