Mioveni: Campanie de colectare a deşeurilor electrice

0
1881

În Mioveni va fi organizată o nouă acţiune de colectare a deşeurilor electrice şi electronice (DEEE). Acţiunea face parte din campania naţională „Marea Debarasare”.

Având în vedere implicarea de care au dat dovadă cetăţenii oraşului în campaniile precedente, la această campanie, care va avea loc vineri, 23 iunie, între orele 9 şi 17, Primăria Mioveni, Asociaţia Ecopoint şi RecoBat au pregătit locuri pentru amplasarea centrelor de colectare, dar şi premii.

Iată locurile:

– zona Carrefour Mioveni;

– parcarea din faţa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Cetăţenii care deţin deşeuri voluminoase vor beneficia de preluarea gratuită de la domiciliu printr-o programare prealabilă la numărul de telefon 0770.439051.

Fiecare deponent care va participa la această acţiune de colectare va fi înscris automat într-o tombolă cu premii. Câştigătorii vor fi anunţaţi la extragerea care se va desfăşura pe 23 iunie, de la ora 17:30, la Primăria Mioveni.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute la Primăria Oraşului Mioveni – Serviciul Corp Control, camera 9, număr de telefon 0348/455.444, interior 111.

F.O.

Lasa un raspuns