,,Asistența_socială este o profesie care exprimă cel mai bine umanitatea. Reforma asistenței sociale demarată de MMSS începând cu anul trecut aduce noi oportunități atât pentru cei care s-au profesionalizat în acest domeniu, cât și pentru cei aflați la început de drum. Este nevoie de asistenți sociali în fiecare din cele peste 3.000 de comune din România, iar în acest sens MMSS derulează în acest an un proiect important, strategic. Vizăm dezvoltarea serviciilor integrate de asistență socială în 2.000 de comunități rurale. Proiectul are o valoare totală de peste 816 milioane de euro. Acesta presupune un sprijin major pentru asistenții sociali și pentru încadrarea de personal nou, precum și pentru administrația publică locală.
Le mulțumesc asistenților sociali pentru dăruirea cu care își fac meseria! Îmi doresc ca împreună să facem din România o țară mai bună, mai frumoasă și în care fiecare să ne simțim valorizați”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.