Miercuri, 6 noiembrie, la Centrul Cultural „Cântecul vârstelor” – Recital Emil Boroghină

„Var şi cărămidă Că-i pustie multă Că-i lucrare lungă”

0
62

*Cristian SABĂU
„Să nu dispreţuim acest popor care a ştiut să păstreze cu credinţă atâtea comori ce cu cât sunt mai pitulate şi mai virgine, cu atât sunt mai preţioase şi mai plăcute. Limba, poporul ne-a păstrat-o… textul nu e proprietatea noastră. L-am auzit din gura săteanului, deci ca săteanul să-l spunem… limbajul poporului trebuie respectat cu sfinţenie, în simplitatea sa… e un păcat de neiertat al culegătorului de literatură poporană. Chiar şi cea mai mică schimbare, cea mai mică corecţiune din parte-i.”

„Cronicarul, în înşirarea evenimentelor, e mai totdeauna obosit şi grăbit… n-are vreme să descoasă lucrurile la toate cusăturile lor, să arate prisma cu toate faţetele ei… cântăreţul poporar sau, cum se zice, barzii necunoscuţi ai poporului român nu purced aşa… nu-s multe ca în cronicari evenimentele ce ei cântă; în schimb însă acelea care au avut puterea de a le deştepta inspiraţiunea vor fi cântate în toate părţile şi cu toate amănuntele lor. Nimic nu-i scapă poetului poporar; toate părţile, şi mari, şi mici, vin pe rând în colindul, în doina, în balada sau în legenda ce el alcătuieşte”, îşi scria pledoaria pentru creaţia populară un argeşean, Ionescu-Gion, într-un număr din „Românul” (25 iuliu 1885).

Acestor reguli de bază ale deontologiei culegătorului de folclor formulate încă în 1874 de primul culegător de folclor, G. Dem. Teodorescu, adevărat „dictat” al autenticităţii şi veridicităţii, li se supune deplin actorul Emil Boroghină în recitalul programat la Centrul Cultural miercuri, 6 noiembrie, ora 13. Un recital pe care am avut plăcerea să-l savurez la Teatrul Nottara. Şi m-a emoţionat cum de multă vreme n-am mai fost emoţionat. Aşa că recomand cu căldură acest recital de poezie populară românească şi asigur potenţialul public că va asculta – în premieră! – versiuni inedite ale unor doine şi balade româneşti cunoscute în alte versiuni. Cum ar spune amatorul de poezie populară românească, ENJOY IT, că merită!

Lasa un raspuns