Lucrări de asfaltare pe Autostrada 1 Bucureşti-Piteşti

0
2065

“Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, în intervalul orar 07:00 – 21:00, pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, pe banda a doua a sensului de mers către Piteşti, se vor executa lucrări de asfaltare şi frezare asupra carosabilului pe tronsonul kilometric 102-105, iar circulaţia se va desfăşura pe benzile numărul unu şi cea de urgenţă”, se arată într-un comunicat de presă al Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

Tot pe A1, timp de aproximativ o lună, pe sensul de mers către Piteşti, la kilometrul 35+500 de metri, se execută lucrări la un rost de dilataţie al podului (alternativ, pe benzile unu sau doi).

Lucrări similare se fac şi la kilometrul 115, pe prima bandă a sensului de mers către Bucureşti.

 Şi tot pe A1, pe sensul către Deva al tronsonului Sebeş – Deva de această dată, se vor executa lucrări (consolidare, din cauza tasării carosabilului) în zona kilometrului 315 (Pianu, judeţul Alba), pe banda numărul 1. Aceste reparaţii vor dura aproximativ o lună şi jumătate, după care şantierul se va muta pe sensul opus.

Şoferii sunt sfătuiţi să manifeste prudenţă sporită la volan.

Lasa un raspuns