Limba Esperanto şi creatorul său ZAMENHOF în vizită la Liceul Tehnologic „Dacia”

6
165

*Cristian SABĂU

„Zamenhof a fost unul dintre cele mai desăvârşite specimene ale acelui idealism internaţional care reprezintă darul firesc făcut umanităţii de către evreime”, spune un mare autor (nu doar) de science-fiction, H.G. Wells. Şi putem spune cu temei că Wells avea perfectă dreptate. Inventatorul limbii (sau „limbajului”?) Esperanto a făcut un mare cadou omenirii… un cadou pe care omenirea n-a ştiut, sau n-a vrut, sau n-a putut să-l aprecieze cum se cuvine. Şi mai ales n-a ştiut să-l folosească spre înţelegerea mai uşoară dintre oameni – indivizi, neamuri sau popoare… Mi-aduc aminte o replică spusă de Nicole Kidman într-un foarte bun film al lui Sidney Pollack, „Traducătoarea”. Atunci când, pe un ton superior, un oficial mai înalt în funcţie îi reproşa o anumită atitudine spunându-i că ea nu trebuie să ia decizii fiindcă este o „simplă traducătoare”, simpla traducătoare (la ONU) Nicole Kidman i-a răspuns foarte înţelept: „N-au fost puţine războaiele care s-au pornit de la un singur cuvânt tradus greşit”. Şi aşa şi este, în activitatea mea de traducător am întâlnit uneori erori greu de admis în unele traduceri (de specificaţii tehnice, dar ale unor instalaţii potenţial periculoase pentru mediu şi populaţie). Copil fiind (prin îndepărtaţii ani ’60) am aflat despre „limba aia, Esperanto” de la mama mea care avea o prietenă esperantistă (pe la jumătatea deceniului 4 al trecutului veac), iar „limba aia” m-a intrigat şi interesat. Mai târziu, prin anii ’70 am avut şansa să întâlnesc câţiva esperantişti din Câmpulung: o farmacistă care învăţase la cercul de la Medgidia – Emilia Pipeaua, o profesoară de limba rusă care chiar conducea un cerc de Esperanto – Maria Georgian şi profesorul I. Niţescu cu legături strânse între esperantiştii europeni.

Cititorii Bibliei, Vechiul Testament la capitolul Geneza (Facerea), vor afla că după potop urmaşii lui Noe… „de pe tot pământul aveau o singură limbă şi aceleaşi cuvinte… Pornind spre răsărit au dat de o câmpie şi s-au oprit acolo… şi au zis hai să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să ajungă la cerşi să nu mai fim împrăştiaţi pe tot pământul… Iar Domnul, văzând că începuseră să facă turnul care să-i suie la cer, a zis: Iată de ce s-au apucat; acum nimic nu-i va împiedica să facă ce şi-au pus în gând… Hai să ne pogorâm şi să le încurcăm limba să nu se mai înţeleagă între ei. Şi cetatea s-a numit Babel (adică Încurcătură – n.r.) căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ”.

Aşadar, până şi Dumnezeu s-a speriat de ceea ce ar fi putut face oamenii dacă ar fi vorbit aceeaşi limbă şi s-ar fi înţeles fără probleme de comunicare… Cu atât mai mult puterea politică dintr-un stat şi mai ales a marilor puteri. Pentru intenţia de a-i apropia pe oamenii din diverse ţări, esperantiştii au fost consideraţi suspecţi (sau de-a dreptul subversivi), iar limba, deşi în luări de poziţie oficiale a fost agreată, de fapt a fost permanent descurajată, mai ales la nivelul cancelariilor marilor puteri: în interbelic de francezi (franceza dominând pe atunci limbajul diplomatic), apoi de englezi şi americani care şi-au impus limba lor ca instrument (dominant) de comunicare.

Ludovic Lazar Zamenhof (după unele surse Lejzer Samenhof) s-a născut într-o familie evreiască în oraşul polonez Byalistok, la 3/15 decembrie 1859 (pe-atunci aparţinând Imperiului Rus), a făcut studiile gimnaziale şi liceale la Byalistok şi Varşovia. A urmat cursurile de medicină la facultăţi din Moscova (1879-1881) şi Varşovia (1881-1884), specializându-se în oftalmologie la Varşovia (1885) şi Viena (1886). Ca medic a profesat mai ales la Varşovia. Scrierile prin care Zamenhof a propus şi impus limba Esperanto sunt diverse, dar au un profund caracter didactic: manuale, dicţionare, lucrări în care dezvoltă limba şi o fundamentează teoretic („tratate”), dar şi poezie scrisă în Esperanto. În plus, a făcut traduceri din  literatura mondială insistând asupra dramaturgiei, poate pentru a dovedi flexibilitatea creaţiei sale lingvistice şi compatibilitatea acesteia cu marile opere. A tradus din Shakespeare, Gogol, Georges Dandin, Goethe, dar şi Biblia sau poveştile lui Andersen. A încetat din viaţă la Varşovia la 14 aprilie 1917.

Creatorul limbii internaţionale Esperanto, Ludovic Zamenhof, a fost evreu şi a avut drept limbă maternă idişul (limbă pentru care a şi redactat una dintre primele gramatici ale acestei limbi, în 1880), aşa că pe meleagurile româneşti noua limbă a fost propagată mai ales în anumite cercuri preponderent evreieşti. Zamenhof, pasionat (ca şi tatăl său, filolog şi poliglot) de limbile străine, a ajuns să cunoască (la diferite stadii) limbi foarte diferite: idiş, rusă, poloneză, germană, franceză, engleză, latină şi (se pare) lituaniană. Copil fiind, a cunoscut în oraşul natal conflictele interetnice care opuneau cele patru comunităţi: evreiască, rusă, poloneză şi germană. Pentru a depăşi aceste situaţii potenţial conflictuale, Zamenhof a imaginat o limbă neutră care să poată fi folosită de către TOŢI oamenii pe lângă limba lor maternă. O primă formă a acestei limbi a fost gata încă în anii de gimnaziu (prin 1879, se pare), dar tatăl său, care vedea în cercetările lingvistice ale lui Ludovic Lazar o piedică în studiile sale de medicină, i-a distrus scrierile despre noua limbă. Dar Ludovic nu s-a descurajat, a reluat munca de creaţie şi noul limbaj a fost gata în iulie 1887. A apărut în limba rusă sub pseudonimul „D-ro Esperanto” (= doctorul care speră) şi ulterior şi în limbile germană, franceză şi poloneză. Bazele limbii au fost puse prin volumele „Fundamenta Krestomatio” (1903) şi mai ales „Fundamento de Esperanto” (1905) care reuneşte o prefaţă, cele 16 reguli fundamentale de gramatică, 42 exerciţii şi dicţionarul fundamental cu 2.750 rădăcini de cuvinte.

***

Trecuseră mai bine de 3 ani de când nu mai vorbisem (în public!) despre limba Esperanto, nu evocasem (nici nu invocasem) acest instrument lingvistic pe care ni l-a lăsat ZAMENHOF, acest mare inventator de cuvinte şi reguli gramaticale admirabil alcătuind o limbă uşoară, flexibilă, cu potenţial de dezvoltare ulterioară, dar mai ales o limbă muzicală, plăcută auzului. Aşa că m-am simţit foarte bine săptămâna trecută în mijlocul elevilor şi cadrelor didactice de la Liceul Tehnologic „Dacia” la evenimentul dedicat limbii Esperanto şi inventatorului său Ludovic Zamenhof. Participanţii la evenimentul desfăşurat la Liceul TehnologicDacia”, competent organizat de prof. dr. Simona Liutiev, profesoară de limba română, şi graţios moderat de poeta Denisa Popescu (care a şi promis că va învăţa această limbă într-un viitor deocamdată nespecificat…), au fost interesaţi să afle câte ceva despre limba Esperanto şi l-au adus în memoria celor de azi pe Zamenhof, propus nu doar ca personaj exotic şi tragic (a fost vânat de ohrana, siguranţa ţaristă, şi aproape toţi descendenţii săi urmăriţi de Gestapo au murit în lagărele naziste), ci în calitate de creator de limbă universală.

Cu forţele reunite ale Bibliotecii Judeţene Argeş (reprezentate cu cinste, drăgălăşenie şi aplomb de poeta Denisa Popescu) şi „Ziarului de Argeş” (reprezentat de autorul acestor rânduri, mai puţin drăgălaş), Zamenhof şi limba Esperanto au fost evocaţi şi omagiaţi de către vorbitori, cititori, amatori, traducători de Eperanto. Au fost prezenţi Marian Vochin (în persoană!), secretarul secţiei româneşti de Esperanto, şi Iosif Nagy (din păcate, doar prin traducerile sale), cel mai bun traducător al lui Eminescu în Esperanto – adevărate autorităţi într-ale limbii lui Zamenhof…

Şi au fost prezenţi – alături de profesorii lor Roxana Braga, profesoară de limba română, Violeta Vasile, profesoară de limba franceză, Adrian Iordache, profesor de filozofie, şi Daniela Tănase, directoare-adjunctă a liceului – foarte mulţi tineri, liceeni interesaţi să afle mai multe despre acest subiect. Şi care păreau să fi plecat în mare măsură satisfăcuţi… Un public disciplinat, curios, receptiv şi interesat de cele ce s-au spus în cadrul orei de Esperanto

În cadrul evenimentului, Marian Vochin a prezentat o „Scurtă istorie a mişcării esperantiste din România” începând de la apariţia (încă misterioasă, pentru că n-a fost găsit niciun exemplar şi nu e clar dacă a apărut în Polonia sau în Belgia) vocabularului Esperanto-Român publicat de învăţătoarea Marieta Frollo în 1889, lucrare despre care se crede că ar fi fost „traducerea în româneşte a dicţionarului lui Zamenhof”. Marian Vochin a arătat că „despre începuturile mişcării esperantiste din România sunt puţine date şi acelea contradictorii… Până când (în 1904) industriaşul Heinrich Fischer din Galaţi a organizat primul curs de Esperanto şi a înfiinţat primul cerc esperantist, în ţară existau esperantişti izolaţi, mai ales în rândurile comercianţilor sau intelectualilor care au studiat în străinătate… Au urmat articole de propagandă despre Esperanto în presa din România, apoi, în 1907, s-a înfiinţat Societatea Esperantistă Română, iar în 1908 a apărut primul manual de limba Esperanto. În martie 1908 apare la Galaţi publicaţia Rumena Gazeto Esperantista şi în aprilie 1908, în Bucureşti, publicaţia esperantistă Rumana Esperantisto (Esperantistul Român), care au contribuit la răspândirea limbii Esperanto în România… şi să nu uităm interesul reginei Elisabeta a României (Regina  esperantiştilor) pentru limba şi mişcarea Esperanto”. Apoi, Marian Vochin a evocat momentele de glorie ale Mişcării Esperantiste Române din anii ’70-’80 când filologul I.F. Bociort a înfiinţat „Colectivul de Esperanto-Interlingvistică din cadrul Academiei Române de Ştiinţe Politice şi Sociale de la Timişoara, iar limba Esperanto a început să fie învăţată ca materie facultativă în facultăţile de filologie din România”. A mai evocat înfiinţarea la Bucureşti (în 1985) de către un grup de tineri a cercului independent de turism-alpinism şi Esperanto – ESPEMONT cu scopul de a sărbători centenarul Esperanto. Festivităţile prilejuite de centenar (11-13 septembrie 1987) de la Hotelul Peştera din Bucegi au fost îndeaproape urmărite de organele de securitate, Mişcarea Esperantistă fiind considerată ca afiliată la Mişcarea Transcendentală şi ca atare dubioasă (spre periculoasă). După 1990, în România s-a creat posibilitatea înfiinţării Asociaţiei Naţionale de Esperanto (înfiinţate chiar în ianuarie 1990 în Bucureşti) şi organizării primului Congres (Timişoara, iulie 1990). După aceea au fost organizate mai multe asociaţii cu personalitate juridică, iar din octombrie 1990 a fost difuzat la Radio România Tineret cursul săptămânal de limba Esperanto predat de prof. dr. Marian Constantinescu, curs reluat ulterior de Radio România Cultural (RRC).

Deşi, în ultimii ani, pentru uzul cunoscătorilor de limba română au apărut diverse manuale şi dicţionare de Esperanto şi cărţi cu traduceri în limba Esperanto din literatura română, deşi în presă au apărut articole favorabile despre Esperanto şi mişcarea esperantistă („Ziarul de Argeş” fiind un exemplu în acest sens!), deşi limba română este apropiată de Esperanto ca fond de cuvinte (70% latin) şi sonoritate, din păcate această limbă n-a făcut  progresele care ar fi fost şi posibile, şi necesare. Dar, terminând pe o notă de optimism (incurabil!), poate că Esperanto nu şi-a spus ultimul cuvânt şi (atunci când spaniola va înlocui engleza în SUA) s-ar putea ca generaţiile viitoare să aibă o şansă mai bună la înţelegere reciprocă facilă prin utilizarea unei limbi comune – pe principiul egalitar, democratic, esperantist „una (şi aceeaşi) pentru toţi, a doua pentru fiecare!”.

6 Comentarii

  1. Felicitări pentru acest articol deosebit de bine documentat și bine scris. Felicitări neobositului,, activist,, bunul meu prieten Marian Vochin, pentru inestimabila activitate de cercetare a evoluției limbii Esperanto în Romania. Sper ca tînăra generație să aibă aplecarea necesară spre fenomenul Esperanto. Cu deosebită considerație, Ioan Weisz, Esperantist din Baia Mare.

  2. Mă bucur să aflu că interesul pentru Esperanto nu a dispărut în România. Un articol frumos, bine scris.
    Mi ĝojas ekscii ke la intereso por Esperanto ne malaperis en Rumanio. Bela artikolo, bone verkita.

  3. Interesant!
    As adera si eu la sectia romana de esperanto. In ce oras este? Sectia carei organizatii este aceasta sectie romaneasca?
    Sibil

    • Exista (din pacate, nu prea multi…) esperantisti cam in toata tara. Ceva mai multi in Bucuresti, Sibiu, Timisoara, Slatina, Cluj, Brașov…

Lasa un raspuns