Lectorul sindicalist Mircea Bărbuceanu i-a convins pe judecători că el vorbeşte cu nevasta, fiica şi colegii prin emailuri!

0
81

Am arătat în repetate rânduri că, atât în comunicarea cu membrii sindicatului şi cu alte cadre didactice „neafiliate”, cât şi în poziţii publice exprimate, lect. univ. dr. Bărbuceanu Mircea, lider al Sindicatului Liber al Universităţii din Piteşti (SLUP), a folosit un limbaj descalificant pentru un profesor. Limbaj care ar fi trebuit să-i atragă automat sancţiuni din partea Comisiei de Etică a universităţii pentru încălcarea gravă a statutului cadrelor didactice.

Insultele şi calomniile au fost publicate pe site-ul nostru, aşa că oricine este interesat poate constata singur că nu am exagerat deloc.

Problema este că, atunci când a ajuns subiect de presă pentru implicarea lui într-o tovărăşie dubioasă cu afaceristul Gheorghe Axinte (individ cercetat penal în numeroase dosare) şi pentru faptul că a ajuns peste noapte inventator cu brevet deşi nu avea nimic în comun cu domeniul invenţiei în cauză, Mircea Bărbuceanu a solicitat instanţei să-i apere onoarea şi demnitatea.

Iată o parte dintre expresiile care l-au ultragiat pe foarte sensibilul sindicalist şi cadru didactic: „profesor între ghilimele”, „profesor de tupeu”, „urechile i s-au lungit, devenind parabolice”, „era bun de model pentru un portret de Picasso”, „delirul sindicalistului este unul total” şi alte câteva asemenea. Expresii care, faţă de cele folosite de Bărbuceanu vizavi de şefii şi colegii săi, păreau de-a dreptul inocente!

Cu toate acestea, instanţa i-a dat câştig de cauză lui Bărbuceanu într-un proces pe care ar fi trebuit să-l piardă… ab initio! Nu am fost parte în proces, aşa că nu putem fi acuzaţi de o pledoarie pro domo. Dar câteva lucruri sunt într-o profundă neregulă, ca să nu spun altfel.

În primul rând, instanţa de judecată trebuie să aibă un rol activ. Dacă magistraţii sesizează că una dintre părţi furnizează, spre exemplu, probe false sau confecţionate special pentru proces, au obligaţia să le respingă. Să nu le ia în calcul.

În acest caz, ce spune instanţa de judecată? „La filele 41-43 din dosar se află mailurile primite de reclamantul apelant de la soţia sa, fiica sa şi colegi de serviciu, din care rezultă în mod clar efectul negativ pe care articolele intimatei pârâte l-au avut atât asupra familiei sale, cât şi asupra relaţiilor sale de serviciu.”

Ne oprim la acest pasaj pentru moment, urmând ca de partea cu adeverinţe medicale, diagnostice şi boli psihice provocate de oamenii răi din presă să ne ocupăm data viitoare.

Deci, care va să zică, Mircea Bărbuceanu le-a prezentat judecătorilor emailuri de la soţie, fiică, colegi etc. de unde rezulta fără putinţă de tăgadă faptul că viaţa sindicalistului cadru universitar a fost grav bulversată. Şi la şcoala fetei tot despre el se vorbea. Şi la bloc probabil, la piaţă şi în satul bunicilor…

Am totuşi o întrebare. Dacă Bărbuceanu ar fi adus ca probe câteva SMS-uri de la Sfântul Petru, instanţa le-ar fi luat în considerare? Nu? Fireşte, pentru că apostolul nu obişnuieşte să dea astfel de mesaje! Dacă ar fi prezentat o scrisoare de la străbunicul său, decedat de mult, în care acesta ar fi spus că în Rai lumea numai de cazul Bărbuceanu vorbeşte, judecătorii ar fi luat-o în calcul? Nu? Pentru că morţii nu scriu scrisori, aşa-i?

Ei bine, în mileniul al treilea, să crezi tu, magistrat, că într-o familie soţul, soţia şi fata lor ţin legătura prin emailuri înseamnă să fii de-a dreptul dus. Aş folosi cuvinte mult mai dure, dar eu nu sunt Mircea Bărbuceanu! Şi colegii de serviciu, cu care sindicalistul se vede zilnic, au ţinut morţiş se vede să-i transmită punctul lor de vedere prin email pentru ca, eventual, omul să-l poată folosi în instanţă. How convenient, cum ar spune băieţii cu Brexitul!

În mod normal, un magistrat ar trata un astfel de probatoriu cu foarte mare circumspecţie. Pentru că, la dracu’!, se vede din spaţiu că este vorba despre probe confecţionate. Adică fata nu-l apelează telefonic să-i spună Băi tată, ce-au scris ăştia despre tine, ce m-au supărat! Eşti bine?!, ci îi trimite compuneri penibile cât „Iliada”, „Odiseea” şi „Moromeţii” la un loc? Adică fata, ca şi nevasta îi scriu covoare de litere în care îşi prezintă durerea şi dezvoltă şi opinia tuturor cunoscuţilor despre caz?

Eu nu cred asta. Şi 99% dintre cei care citesc acest articol, oameni inteligenţi şi cu bun-simţ, nu cred nici ei! Dacă judecătorii ar fi fost… aşa cum cere legea, i-ar fi cerut (măcar!) d-lui sindicalist universitar Mircea Bărbuceanu să prezinte instanţei alte emailuri, mai vechi, de la soţie şi fiică. Garantez că nu ar fi avut, pentru că nu aşa se ţine legătura într-o familie în secolul XXI!

Săptămâna viitoare trecem la lucrurile cu adevărat grave!

D.M.D.

Lasa un raspuns