Lectoraşul Bărbuceanu Mircea s-a prezentat, cu multă modestie, la o lansare de carte ca fiind profesor la Universitatea din Piteşti!

0
78

400 de spectatori la lansarea volumului „Creierul şi mintea Universului”, de Dumitru Constantin Dulcan, la Filarmonica Piteşti, vineri seara! Cred că a fost lansarea cu cel mai numeros public din Piteşti! Au vorbit despre carte şi autor subsemnatul (în calitate de organizator şi de profesor de filozofie), psihologul Maria Constantinescu, sociologul Octavian Sachelarie, fizicianul Mircea Bărbuceanu şi editorul Vasile George Dâncu. La final, dl. Dumitru Constantin Dulcan a susţinut o conferinţă publică, a răspuns numeroaselor întrebări din public şi a oferit sute de autografe. Evenimentul a ţinut patru ore şi jumătate. Ideea de bază: să încercăm să fim mai buni, poate că binele va câştiga lupta cu răul, ceea ce gândim influenţează nu doar ceea ce suntem, dar şi Universul!

Am dat un copy-paste de pe pagina de facebook a directorului Filarmonicii din Piteşti, Jean Dumitraşcu. Om serios şi cunoştinţă veche, nu despre el este vorba în acest articol, ci despre unicul şi inegalabilul Mircea Bărbuceanu, şeful Sindicatului Liber al Universităţii din Piteşti.

După cum se vede, micuţul Bărbuceanu este disperat după imagine şi notorietate. Că apărea la televiziunea Absolut TV să vorbească despre toate ciudăţeniile din lume, că a vrut să fie şi el inventator (primul din familia lui care are brevet la OSIM!), că a insultat ultimii trei rectori ai UPIT, făcând un blat productiv cu al patrulea, degeaba, i s-a părut prea puţin! Dacă tizul lui, Mircea Cărtărescu, scrie, el de ce n-ar putea deveni scriitor?!, şi-a spus. Şi a trecut la fapte, într-un mare fel, devenind un fel de scriitor SF de microscopică anvergură.

Despre opera şi perspectivele lui Mircea Bărbuceanu în literatura contemporană vom scrie curând. În sensul că ne vom distra mult, pentru că… avem de ce râde şi mai ales de cine!

Astăzi ne-a frapat altceva! Pe afişul de prezentare a lansării de carte, sindicalistul Bărbuceanu era prezentat a fi… profesor la Universitatea din Piteşti! Cu toată dragostea, micuţul inventator nu este profesor. El este lector universitar. Până la profesor mai este cale lungă! Vorba unui coleg, ar trebui să fie conferenţiar mai întâi! În fine, ar fi de râs dacă n-ar fi cumva de plâns! Între lector şi profesor este, academic vorbind, diferenţa dintre un Duster şi un Mercedes ML!

Amuzant este că şi Jean Dumitrașcu a sesizat probabil acest lucru, pentru că l-a prezentat pe Mircea Bărbuceanu ca… fizician! Şi aici s-a exagerat mult, pentru că fizician era Einstein, nu unul care predă fizica la o universitate de provincie, fără tradiţie, după manualele scrise de alţii!

În fine, totul a fost, din alte puncte de vedere, minunat! Întregul eveniment s-a terminat exploziv, cei prezenţi fiind informaţi că sunt cu toţii nişte Yoda intergalactici din moment ce li s-a spus că gândirea lor influenţează însuşi Universul. Plus că, dacă suntem mai buni, Binele poate câştiga lupta cu Răul! (Deci poate, nu e sigur!)

Restul ideilor, de mare profunzime, gen „Dacă mănânci îndeajuns, nu-ţi mai este foame!”, „Iarna nu-i ca vara”, „Dacă nu plăteşti impozit, nu eşti neapărat evazionist, poate eşti IT-ist!” şi multe altele asemenea au rămas pentru data viitoare, când probabil omul nostru se va prezenta modest: academician doctor docent Mircea cel Bătrân Bărbuceanu, fizician, inventator, far călăuzitor şi ProMotor. Sau pe-aproape!

D.M.D.

Lasa un raspuns