La Teatrul NOTTARA (în octombrie) şi la Centrul Cultural Piteşti: „Cântecul vârstelor” – Recital Emil Boroghină

0
135

Doină, doină, cântec dulce,

De la mine când te-i duce?

Cin’ te scoase-n calea mea,

Bată-te pârdalnica,

Că mi-ai secat inima

Şi tu mi-ai scurtat viaţa,

Sărăcuţ de maica mea!

(„Doina”)

*Cristian SABĂU

Teatrul Nottara a ales să deschidă festivalul Festin ediţia 2019 cu spectacolul „Cântecul vârstelor”, un spectacol de poezie populară românească pe scenariul întocmit (făcut şi refăcut de-a lungul a mai bine de 20 de ani) de Emil Boroghină care a scormonit în lada de zestre a poeziei populare româneşti până a descoperit poemele (sau chiar numai versurile) pe care le-a considerat ca fiind mai reprezentative pentru un scenariu absolut cuceritor şi emoţionant. A selecţionat cu grijă ceea ce a considerat că reprezintă mai bine sufletul acestui tezaur folcloric şi a sistematizat materialul ales.

„Lucrarea” lui Emil Boroghină asupra poeziei populare s-a desfăşurat în două etape. Prima este o etapă de cercetare, o muncă de adevărat miner care coboară în profunzimile folclorului, urmăreşte pe rând câte un filon al cărui potenţial îl intuieşte, apoi îl extrage, îl aduce la suprafaţă. Odată „dibuit şi scos din fondul inactiv”, materialul este combinat în aşa fel încât rezultatul este „Cântecul vârstelor”, un inedit şi foarte preţios florilegiu din lirica populară structurat pe două secţiuni: „Vârstele omului” şi „Vârstele umanităţii”.

„Vârstele omului” conţine poeme care descriu traiectoria vieţii omului de la naştere până la moarte, trecând prin diverse stadii şi momente semnificative ale parcursului existenţial: naşterea, copilăria, tinereţea (cu dragostea, cătănia sau haiducia şi momentul căsătoriei), maturitatea (cu viaţa de cuplu, munca pământului, războiul), bătrâneţea înţeleaptă. Sinteza vieţii în „versuri poporane” ar fi: „Şi zilele omului/ Sunt ca floarea câmpului/ Dimineaţa înfloreşte/ Peste zi se veştejeşte/ Şi spre seară nu mai este”.

Citându-l pe Lucian Blaga (dintr-un admirabil pasaj „sustras” din caietul de sală al spectacolului de la „Nottara”), „sufletul, călător sub zodii dulci-amare, nici nu se lasă copleşit de un fatalism feroce”, dar nici nu are cine ştie ce mare încredere în confruntarea cu „puterile naturii sau ale sorţii în care el nu vede vrăjmaşi definitivi”.

„Vârstele umanităţii” sau „Pe-un picior de plai” este un al doilea grupaj de versuri care urmăresc fiinţa umană în relaţia sa (mai mult sau mai puţin consensuală, mai mult sau mai puţin conflictuală) cu natura şi societatea.

***

„Să nu dispreţuim acest popor care a ştiut să păstreze cu credinţă atâtea comori ce, cu cât sunt mai pitulate şi mai virgine, cu atât sunt mai preţioase şi mai plăcute. Limba, poporul ne-a păstrat-o… textul nu e proprietatea noastră. L-am auzit din gura săteanului, deci ca săteanul să-l spunem… limbajul poporului trebuie respectat cu sfinţenie, în simplitatea sa… e un păcat de neiertat al culegătorului de literatură poporană chiar şi cea mai mică schimbare, cea mai mică corecţiune din parte-i.”

„Cronicarul, în înşirarea evenimentelor, e mai totdeauna obosit şi grăbit… n-are vreme să descoasă lucrurile la toate cusăturile lor, să arate prisma cu toate faţetele ei… cântăreţul poporar sau, cum se zice, barzii necunoscuţi ai poporului român nu purced aşa… nu-s multe ca în cronicari evenimentele ce ei cântă; în schimb însă, acelea care au avut puterea de a le deştepta inspiraţiunea vor fi cântate în toate părţile şi cu toate amănuntele lor. Nimic nu-i scapă poetului poporar; toate părţile, şi mari, şi mici, vin pe rând în colindul, în doina, în balada sau în legenda ce el alcătuieşte”, îşi scria pledoaria pentru creaţia populară un argeşean, Ionescu-Gion, într-un număr din „Românul” (25 iuliu 1885).

Acestor reguli de bază ale deontologiei culegătorului de folclor formulate încă în 1874 de primul culegător de folclor G.Dem. Teodorescu, adevărat „dictat” al autenticităţii şi veridicităţii, li s-a supus pe deplin actorul Emil Boroghină în recitalul oferit în deschiderea FESTin-ului Teatrului Nottara. Un recital de poezie populară românească în mare parte necunoscută chiar şi publicului avizat, un recital pe care am avut plăcerea să-l savurez şi care m-a emoţionat cum de multă vreme n-a mai reuşit s-o facă vreun spectacol de teatru. O culme a recitalului „emilboroghinian” a fost o variantă autentică a baladei „Meşterul Manole” culeasă de Dem. Teodorescu (în 1883) din care vă oferim un fragment suficient pentru a putea face comparaţia în defavoarea „Meşterului Manole oficial” din culegerea lui Vasile Alecsandri:

„…Ştiţi jurământul:

Care mi-o veni

Mai de dimineaţă,

Pe nor şi pe ceaţă,

Voi s-o apucaţi,

În braţe s-o luaţi

În zid s-o aruncaţi.

Vorba nu sfârşea

Plâns că-l îneca

Iar ei îmi lua

Pe dalba Caplea,

La zid c-o ducea,

În zid c-o punea

Şi zidul zidea

Din gură-mi striga:

– Var şi cărămidă

Că-i pustie multă

Că-i lucrare lungă!

Caplea, de-mi vedea,

Zâmbet că-mi zâmbea,

Dar ei mi-o zidea

Zid că se-nălţa,

Zid că se-ntărea

Şi mi-o cuprindea.

Nici prea mult trecea

Şi ea se-ngrijea

Din ochi căuta

Din gură-mi zicea:

– De vă e de glumă,

Gluma nu e bună!

Dar ei n-asculta

Cum se văieta,

Varul că-mi vărsa

Cărămizi punea,

Zidul că-nălţa

Şi mereu striga:

Var şi cărămidă

Că-i pustie multă,

Că-i lucrare lungă!…”

***

Pe lângă emoţionantul spectacol pe care-l oferă publicului său, Emil Boroghină face şi ceea ce ar fi trebuit să facă sute de profesoraşi-autori ai multor zeci de manuale de literatură română (unele „curat alternative” faţă de literatura română), atenţi mai mult la drepturile (băneşti) de autor decât la calitatea conţinutului.

Fundalul cu imagini, de la bogata ofertă a sculpturii populare în lemn şi până la celebra „ie românească” a lui Matisse, muzica „curat-autentică” a unor artişti de clasă ca Gheorghe Zamfir, Mariana Bălănescu şi Gheorghe Roşoga şi coloana video a lui Ciprian Duică sunt premise trainice pentru a obţine acea mult-apreciată „valoare adăugată” a versului popular şi emoţiei emanate de artistul Emil Boroghină.

Nu ştiu unde va mai duce Emil Boroghină acest admirabil recital, dar îl recomand cu căldură celor care iubesc poezia populară românească şi asigur potenţialul public că va asculta – în premieră! – versiuni inedite ale unor doine şi balade româneşti cunoscute doar (sau mai mult) în alte variante. O ofertă de cunoaştere, sensibilitate artistică şi emoţie (colectivă!) de nerefuzat!

Lasa un raspuns