„Judeţele Argeş şi Muşcel, în perioada ocupaţiei germane, în Primul Război Mondial (1916-1918)” – o carte şi două lansări

0
63

*Cristian SABĂU

O singură carte – două lansări. Pentru că mă interesa cartea, m-au interesat şi lansările. Adică m-a interesat să aflu cine vine la lansare, cine este interesat de subiect, cine a citit-o deja şi ce-ar putea spune despre ea. Cartea care m-a interesat este scrisă de istoricul Sevastian Tudor, se numeşte „Judeţele Argeş şi Muşcel, în perioada ocupaţiei germane, în Primul Război Mondial (1916-1918)” şi a fost publicată de Editura Ordessos (Piteşti, 2019).

Pe cât de călduroasă (chiar caniculară) a fost vremea la momentul lansării piteştene petrecute la Muzeul Judeţean (30 mai), pe atât de furtunoasă a fost la lansarea de la Casa de Cultură Curtea de Argeş (18 iunie). Bune motive (amândouă) pentru adăpostirea (de soare sau ploaie) la câte o „unitate primitoare” unde cartea lui Tudor (această sintagmă are rezonanţă de moment istoric, nu-i aşa?) să poată fi discutată mai cu aplicăţiune şi fără pic de ton oficial, dar cu intervenţii temeinic argumentate. Şi temeinic agrementate cu oarece produse naţionale (şi internaţionale) lichide şi solide pentru a sărbători evenimentele…

Desigur, în ambele sale intervenţii de final, atât la Piteşti, cât şi la Curtea de Argeş, autorul Sevastian Tudor (pe care cei prezenţi şi l-au amintit şi ca ex-director al „culturii argeşene”, la acea vreme de mare ajutor pentru unităţile din judeţ) a vorbit despre ceea ce l-a determinat să scrie această carte, o lucrare care a solicitat un mare efort de documentare, efort răsplătit prin revelaţiile documentelor. Chiar dacă a fost vorba despre revelaţii amare, despre lipsurile şi umilinţele îndurate de argeşeni şi musceleni în anii ocupaţiei (mai ales) germane din 1916-1918.

La cele scrise şi explicate de autorul Sevastian Tudor s-au adăugat cuvintele elogioase ale unor cunoscători în domeniu dintre care, pentru a face o listă scurtă, îi menţionez doar pe Cornel Popescu, directorul Muzeului Judeţean Argeş, istoricul Marin Badea, Cristian Mitrofan, managerul Centrului de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” din Curtea de Argeş, şi istoricul Ştefan Dumitrache, managerul Muzeului Municipal Curtea de Argeş.

Cartea lui Tudor este o carte muncită şi simţită de către autor şi foarte necesară cel puţin argeşenilor (mai ales profesorilor de istorie din Argeş!). Şi, dacă acest volum este dedicat situaţiei locuitorilor judeţului în Primul Război Mondial, autorul a promis că va reveni cu un alt volum vizând Al Doilea Război Mondial, volum deja aşteptat cu nerăbdare, curiozitate şi cu interes (chiar şi profesional)!

Vă ofer cuvântul înainte al autorului cărţii, cuvânt înainte care este o justificare în faţa propriei conştiinţe a propriilor opţiuni de alegere şi prezentare a subiectului:

CUVÂNT ÎNAINTE

Perioada 1916-1918 este cea mai grea din istoria poporului român până la cel de-Al Doilea Război Mondial din secolul al XX-lea, atât prin pierderile pe care le-a suferit (umane şi materiale), dar şi prin umilinţa la care au fost supuşi românii de către trupele de ocupaţie.

Intrarea României în Primul Război Mondial a venit după doi ani de neutralitate, nu pentru a cuceri teritorii străine, ci pentru a înfăptui unitatea naţională dorită de veacuri. România era ciuntită în teritoriul său fără Transilvania, Basarabia şi Bucovina. De-a lungul vremii, relaţiile permanente cu românii de peste Carpaţi au alimentat, în tot timpul, originea comună şi continuitatea.

Argeşul şi Muşcelul s-au aflat aproape de ţinuturile sud-transilvănene, Carpaţii Meridionali nefiind o piedică în calea legăturilor trainice care s-au menţinut şi s-au transmis de-a lungul generaţiilor, de-o parte şi de alta a arealului românesc carpatin. Asemănările dintre dovezile materiale şi spirituale ale zonei Argeş- Muşcel cu cele din Transilvania sunt foarte mari, referindu-ne la portul, graiul şi originile comune. Toate acestea au dezvoltat încă din cele mai vechi timpuri un comerţ înfloritor între cele două părţi despărţite pentru o perioadă de timp. Sunt cunoscute schimburile comerciale existente între Câmpulung Muşcel şi Piteşti pe de o parte, Braşov şi Sibiu pe de altă parte sau dintre Bucureşti, pe drumul comercial cel mai sigur, pe traseul Curtea de Argeş-Boișoara-Ţara Loviştei, cu Transilvania.

Soldaţii argeşeni şi muşceleni au fost printre primii care au intrat în focul luptelor în Primul Război Mondial, obţinând primele succese în august în Transilvania şi apoi în luptele din anul 1917. Ei au făcut parte din Regimentul Argeş Nr. 4 din Piteşti, din Regimentul 6 Artilerie şi din Regimentul 70 Muşcel şi au luptat cu vitejie la Bran, Şercaia, Poiana Mărului, Şinca Nouă, Şinca Veche, Făgăraş, Mohu, Dragoslavele, Rucăr, Mateiaş şi în alte localităţi, dar şi la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz în anul 1917.

Cu câteva zile înaintea Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, „Vocea Argeşului“, care apărea la Piteşti (îşi întrerupsese apariţia în perioada ocupaţiei), scria printre altele: „De veacuri neamul românesc hrăneşte un vis, vis frumos pentru realizarea căruia, în cursul vremurilor, acest neam s-a zbătut, a muncit şi sânge din belşug a vărsat… Visul nostru secular nu mai este vis, a devenit realitate, îl vedem aievea“.

Perioada de doi ani (1916-1918) în care Argeşul şi Muşcelul au fost ocupate de trupele Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Turcia, Bulgaria) a fost tratată în câteva studii de specialitate, dar nu i s-a acordat până acum o lucrare specială.

În această perioadă, viaţa economică a fost dezorganizată, traiul locuitorilor s-a înrăutăţit, specula cu produsele necesare a înflorit, s-au înmulţit furturile, tâlhăriile, spargerile, jafurile, crimele şi judecăţile sumare (pe care le-au făcut ocupanţii). Populaţia a sărăcit şi a solicitat ajutoare.

Armatele de ocupaţie germană şi austro-ungară au trecut la rechiziţii de orice fel: locuinţe, clădiri ale instituţiilor statului, mobilier, animale, păsări de curte, alimente şi alte obiecte. Au fost ocupate case din oraşe, a fost distrusă arhiva primăriilor şi a prefecturilor, au fost înfiinţate tribunale militare, au fost ocupate şcoli şi biserici şi transformate în spitale, magazii de obiecte sau grajduri pentru cai.

Administraţia de ocupaţie germană a obligat la muncă toate persoanele cu vârsta între 14 şi 60 de ani, inclusiv prizonierii de război. S-a depreciat moneda naţională aruncându-se pe piaţă lei noi, fără acoperire. Acest lucru a obligat primăriile la împrumuturi noi, cu dobânzi mari. Administraţia de ocupaţie germană a condus prin ordonanţe şi a obligat populaţia să nu circule dintr-un loc în altul decât cu bilete de identitate obligatorii.

S-au raţionalizat alimentele de bază: pâinea, carnea, laptele, ouăle etc. Din cauza lipsei personalului de specialitate şi a ocupării spitalelor de către administraţia germană, populaţia a avut mult de suferit şi s-au înmulţit bolile.

O mare parte dintre funcţionarii din administraţia locală au plecat odată cu armata, refugiindu-se în Moldova. Însă s-au găsit şi oameni politici şi funcţionari din administraţia locală care au colaborat cu ocupanţii germani şi austrieci. Mai mult, aceştia au ajutat administraţia de ocupaţie să facă rechiziţii, să-i scoată pe oameni la muncă, să-i batjocorească şi să-i bată.

Totuşi, nu a fost o resemnare totală a populaţiei din Argeş şi Muşcel, aceasta ridicându-se de mai multe ori împotriva abuzurilor germanilor prin nesupunerea la rechiziţii, fuga de la locurile unde munceau, ascunderea animalelor şi a alimentelor, sabotaje, blocarea transporturilor de rechiziţie, proteste (la Depoul CFR din Piteşti împotriva germanilor în anul 1917) şi atacarea soldaţilor germani, de multe ori, cu armele pe care aceştia le ascundeau.

Au fost chiar şi primari şi poliţişti (în Piteşti şi în Curtea de Argeş) care s-au ridicat împotriva abuzurilor armatelor de ocupaţie, mai ales a celei germane, unii dintre ei fiind condamnaţi la închisoare, trimişi în lagărele de prizonieri sau chiar ucişi.

Cei doi ani de ocupaţie au fost ca o răzbunare a celor care se considerau evoluaţi şi culţi (germanii şi austriecii), dar care s-au dedat la atrocităţi incalificabile, desconsiderând populaţia locală. Această carte sper să fie şi o reparaţie morală pentru înaintaşii noştri care au suportat în perioada 1916-1918 atrocităţile ocupanţilor germani, austrieci, unguri, din Argeş şi Muşcel. O reparaţie morală şi recunoştinţă şi pentru bunicul meu, Ion St. Florea din Poiana Lacului, sergent în armata română şi participant activ la luptele de la Mărăşeşti…

***

Am putea spune, concluzionând, că istoricul Sevastian Tudor a realizat un come-back de-a dreptul istoric, fie şi pentru faptul că a scris, editat şi prezentat o carte de istorie într-un moment în care acest obiect pare să-i deranjeze pe unii dintre puternicii momentului/epocii… O carte cu atât mai importantă cu cât înoată împotriva clişeelor deja instituţionalizate. O carte absolut necesară.

Lasa un raspuns