Ion Georgescu: „Îmi cer scuze dumneavoastră şi tuturor celor care s-au simţit lezaţi de comportamentul indecent al domnului Udroiu!”

0
664

Analizând imaginea de ansamblu şi postura nefavorabilă în care au fost puse, în mod indirect, instituţiile din Mioveni în urma faptelor regretabile ale domnului Bogdan Udroiu, consider că este necesar să vin în faţa opiniei publice cu un punct de vedere personal.

În primul rând în nume propriu, dar şi ca reprezentant al instituţiei Primăriei Oraşului Mioveni, îmi cer scuze dumneavoastră şi tuturor celor care s-au simţit lezaţi de comportamentul indecent al domnului Udroiu. Este un episod regretabil, o faptă impardonabilă pe care şi-a asumat-o şi pentru care va suporta consecinţele juridice, administrative şi politice care se impun în situaţia de faţă.

Cu toată înţelegerea, bunăvoinţa şi compasiunea de care am dat dovadă în diverse momente, trebuie să recunosc că anumite situaţii nu pot fi evitate sau trecute cu vederea şi fiecare dintre noi este responsabil pentru acţiunile proprii, indiferent dacă fapta imorală şi antisocială se petrece în timpul liber ori nu. Mai grav este atunci când unul dintre aleşii locali, un reprezentant al comunităţii pentru care au girat mii de cetăţeni prin vot, este personajul negativ.

Consider că este perfect normal şi întru totul motivat să afirm despre domnul Udroiu că din acest moment nu mai reprezintă nicio structură din administraţia oraşului Mioveni, pe niciun palier. Faptele sale stau mărturie şi îl descalifică.

Oricât de mult mi-aş dori să pot fi liderul unei echipe perfecte, realitatea, din păcate, ne dovedeşte că asemenea accidente sunt imprevizibile şi incontrolabile. Sunt convins că faptele punctuale ale unui singur individ nu pot pune în umbră realizările unei echipe şi ale unei întregi comunităţi. Sper să fim cu toţii mai responsabili, pentru că într-o secundă de rătăcire poţi dărâma ireversibil tot ce-ai construit o viaţă.

Cu respect şi consideraţie,

Primarul oraşului Mioveni, Ion GEORGESCU

Lasa un raspuns