Într-un acces de furie revoluţionară, lect. univ. dr. Mircea Bărbuceanu a cerut ca semnătura lui să fie retrasă de pe toate actele Senatului UPIT din ultimii trei ani!

0
142

Imediat după Paşte vom sesiza Comisia de Etică a Universităţii din Piteşti cu privire la o serie de declaraţii făcute în spaţiul public (sau care au devenit publice, unele de ani de zile!) de către preşedintele Sindicatului Liber al Universităţii din Piteşti (SLUP), lect. univ. dr. Mircea Bărbuceanu.

Pentru cine nu cunoaşte personajul, este vorba despre un cadru universitar care i-a cerut instanţei să-i repare onoarea pretins afectată de câteva articole de presă unde a fost ironizat şi criticat în termeni decenţi, aducând drept probe adeverinţe medicale din care rezulta faptul că, de la supărarea provocată de articolaşele complet inofensive, atât el, cât şi soţia au ajuns… bolnavi psihic! Adică suferinzi de o puternică depresie persistentă care i-a afectat atât în plan profesional, cât şi personal.

Faptul că judecătorii l-au crezut aşa slab de înger pe un sindicalist care timp de zece ani s-a bălăcărit cu toţi rectorii universităţii ca la uşa cortului (i-a numit public, în şedinţe, în cadrul unor discursuri, articole şi puncte de vedere din presa locală: corupţi, incompetenţi, repetenţi, puşi pe căpătuială, hrăpăreţi, prăduitori, borfeturi care dau din craci la bară etc.) e problema lor şi a CSM!

Faptul că nu s-au obosit însă să verifice background-ul celui care pretindea că i-a fost întinat polenul virginităţii didactice prin folosirea unor cuvinte mult mai „şterse” decât cele pe care el însuşi le folosea în controversele cu şefii şi colegii săi universitari, faptul că nu au solicitat dovada că „bolnavii” au urmat un tratament medical pentru depresie (reţete lunare etc.) îi descalifică profesional pe membrii completului de judecată.

E ca şi cum Mihai Bendeac s-ar plânge instanţei că unii au făcut mişto de el pe un canal de youtube! La naiba, păi el cu asta se ocupă! Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!

Dacă nu-ţi place să te acuze presa că ţi-ai înnodat coada cu un afacerist controversat ca Gigi Axinte, atunci nu spune nici tu aceleaşi lucruri despre Gheorghe Barbu, spre exemplu! Dacă te deranjează faptul că ţi s-a pus sub semnul întrebării invenţia brevetată alături de acelaşi geniu neînţeles (chiar dacă unii îl consideră cam prostovan!) Gigi Axinte, atunci nu-l numi nici tu „repetent” pe prof. univ. dr. Sebastian Pârlac, nu-l numi „milog” şi „mituitor” pe prof. univ. dr. Gheorghe Barbu, nu-l eticheta ca falsificator pe prof. univ. dr. Ionel Didea!

Dacă vrei să nu existe suspiciuni grave asupra afacerilor sindicatului pe care-l conduci, atunci ar trebui să plăteşti pentru bunuri de circa 250.000 de lei o chirie reală, serioasă, aşa cum spune legea, nu 100 de lei pe an, plătibili în ultima zi a anului. Ce zici, domn’ lector Bărbuceanu? N-ar fi mult mai simplu aşa?

Până când Comisia de Etică a UPIT va lua în discuţie sesizarea noastră, vă prezentăm astăzi alte informaţii halucinante din trecutul lui Mircea Bărbuceanu. Bine, nu se ridică la înălţimea acuzelor pe care i le-a adus fostul rector Gheorghe Barbu, care susţinea că sindicalistul Bărbuceanu şi-a alergat fratele cu toporul, dar totuşi sunt elocvente dacă vrem să înţelegem cu adevărat cu cine avem de-a face.

După schimbarea rectorului Gheorghe Barbu, Mircea Bărbuceanu a fost promovat extrem de rapid, ajungând chiar în conducerea Senatului UPIT. Însă firea lui conflictuală l-a împins la scandal (şi) cu noul rector, Ionel Didea. Comisia de Regulamente, Incompatibilităţi şi Dialog Social, pe care o conducea Bărbuceanu, a fost singura dintre comisiile de specialitate ale Universităţii Piteşti care a dat aviz nefavorabil raportului prezentat de rectorul Didea privind starea instituţiei pe 2014. Sub privirile stupefiate ale colegilor săi, când a văzut că nimeni nu-i susţine punctul de vedere obstrucţionist, Mircea Bărbuceanu a cerut nici mai mult, nici mai puţin decât ca… semnătura lui să fie retrasă de pe toate documentele senatului din ultimii trei ani!!!

Aşa ceva? O astfel de solicitare nu putea face nici un elev de 14 ani, darămite un lector universitar doctor! Să nu ştii că odată ce ţi-ai exprimat consimţământul asupra unui act nu ţi-l poţi retrage peste ani, când te gândeşti tu că ţi-ar veni bine acest lucru?! Aşa, toţi acuzaţii, spre exemplu, şi-ar retrage semnăturile de pe actele care-i incriminează şi ar scăpa de puşcărie!

Aşa stând lucrurile, chiar că ajungi să crezi că Mircea Bărbuceanu are nevoie de o expertiză medicală serioasă!

Vom reveni!

D.M.D.

Lasa un raspuns