Însemnări din pandemie (2)

1
126

„Operatorii sanitari au fost abandonaţi în infernul Covid cu mâinile goale, fără protecţie, fără indicaţii clare. Iar azi plătim consecinţele. Retorica despre eroism, despre sacrificiu este doar un paravan. Un ecran care distorsionează şi maschează ineficienţa unui sistem care ar fi trebuit să organizeze şi să protejeze” – La Stampa, Torino, 22 aprilie 2020

 

*Cristian SABĂU

100 de zile cruciale

Orice debut este inedit şi plin de surprize. În cazul debutului pandemiei de coronavirus este pentru noi, pământenii anului 2020, plin de surprize neplăcute. Cele aproape 100 de zile de pandemie europeană ne-au arătat ceva: că suntem prost conduşi de o aşa-zisă „clasă politică”. O „clasă politică” în mare măsură construită din rebuturi şi deşeuri ale altor activităţi, din eşuaţi ai altor meserii care şi-au descoperit dintr-odată vocaţia de om politic sau de administrator de nivel înalt. Nişte băieţi şi nişte fetiţe lipsiţi de calităţi personale, cu ceva cunoştinţe precare, plini de tupeu şi (mai ales) care s-au umplut de diplome de masterate şi doctorate. Vorbesc cu amărăciune – în primul rând – despre „clasa politică românească”, dar, din păcate, nu numai… E suficient să vedem ce se întâmplă şi în Franţa, în Spania, în Marea Britanie şi în Italia, dar şi în apropierea noastră, în Moldova şi Ucraina… Şi uitaţi-vă şi mai departe, în SUA sau Brazilia. Avem parte în aceste momente de o clasă politică arivistă, incompetentă şi impotentă, incapabilă să ia măsurile necesare în timp util! Se spune – pe bună dreptate – că un lider este definit de calitatea colaboratorilor. Uitaţi-vă puţin, rogu-vă, la „guvernul lui” Klaus şi veţi putea evalua calităţile de lider ale prezidentului României. Uitaţi-vă mai atent şi evaluaţi calităţile prefecţilor şi ale altor neaveniţi, mai nou numiţi în funcţii de mare răspundere, şi veţi avea starea de fapt a realităţilor României după priceperea şi competenţa prim-ministrului său.

O slujbă nimerită pentru Orban: prezentator la „Cotele apelor Dunării”

Avem parte în ultimele decenii de o politichie făcută de primadone care falsează, da’ rău de tot, de-ţi vine să spargi televizoru’… Să fie clar că nu-i acuz de rea-voinţă (decât în unele acţiuni dirijate din şi către AFARĂ), ci de incompetenţă crasă. Când scriu aceste cuvinte nu fac decât să-i dau dreptate unui adevărat politician, francezul Michel Rocard (1930-2016). Politician adevărat, fost primar, deputat, ministru şi prim-ministru (în perioada altui politician adevărat, François Mitterand). Analizând situaţii social-politice proaste ca urmare a unor alegeri stupide, Michel Rocard spunea: „Este întotdeauna de preferat să alegeţi ipoteza tembelismului celei a complotului. Tembelismul este ceva absolut obişnuit, în timp ce pentru complot este nevoie de calităţi intelectuale deosebite”.

Păi, chiar aşa, „calităţile intelectuale deosebite” nu-i conferă nimănui apartenenţa la un partid. Sau la altu’!

Orban, băiatu’ ăla cu alură de metrosexual (iată c-am scris ceva de bine!), pare o variantă fără mustaţă şi fără talent de Luigi Ionescu (cititorii under 40 sunt rugaţi să consulte oracolul google) al cărei organism pare imun la ideile cu adevărat importante. Acest băiat, care nu e capabil să conducă automobilul şi să respecte nişte reguli clare precum acelea din codul rutier şi care s-a căciulit la javra naţională Băsescu să-l scape de cauza penală, a fost pus să conducă o ţărişoară mărişoară, nu Andorra, nu San Marino. I-a fost dat României să ajungă să fie condusă de un individ care mare lucru dacă o fi trecut de nivelul de inginer stagiar, care n-a „performat” ca jurnalist şi după acele eşecuri profesionale a hotărât că-i mai uşor să iei bani mulţi pe muncă puţină şi cunoştinţe asemenea… Sigur că i-a trebuit un sfert de veac (felicitări pentru consecvenţa în proiect! Şi uite-aşa, aproape că l-am citat pe intelectualul pro-băsist Liiceanu) şi a fost nevoie ca România să se afunde tot mai mult în criză pentru ca neamţu’ Klausică să facă o pasiune atât de arzătoare pentru incompetenţa (şi inconştienţa) lui Orban.

Pe la sfârşitul mileniului am fost vreo 3 ani colaborator la Radio România Cultural şi pe-atunci, cum nu aveam televizor, ascultam emisiunile (tuturor) canalelor de la 5 până pe la 23-24. O observaţie justificată de experienţă este că nimeni nu poate avea numai defecte. Aşa că i-am găsit lui Orban o însuşire (fizică) utilizabilă: are o „voce radiofonică”. Mai mult, i-am găsit şi un post la care s-ar putea să facă faţă binişor: ar putea prezenta (cu ceva dramatism solemn) „cotele apelor Dunării”. Numa’ că, după cum a bălmăjit-o când cu accidentele auto sau mai recent cu justificarea includerii pe lista de priorităţi de testare a lui Flutur printre medici (da’ nu ştim, şi-o fi dat şi Flutur ceva doctorate, că aşa-i trendy now…), nu l-ar mai crede nu vaporenii, nu corăbierii, nici măcar barcagiii de pe Dunaris

Cred că dau dovadă de profund umanism găsindu-i o slujbă lui Orban care se potriveşte în fruntea guvernului precum nuca-n perete. Chiar şi-aşa, nu i-aş dori să aibă soarta celui mai prost şi mai dăunător (mai dăunător chiar decât lăcusta africană) prim-ministru al tărişoarei, celebrul Ciorbea. Adică să rămână fără slujbă, fără partid şi să ajungă la mâna lui Ponta (pardon, la mâna ciumei roşii!) ca să aibă şi el un servici

Puţină pre-istorie a pandemiei Coronavirus

În partea întâi a „Însemnărilor din pandemie” dădeam ca greu de reţinut numele preşedintelui OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, de o vreme încoace acuzat că e comunist şi că acoperă deficienţele chinezilor „exportatori” de coronavirus. Şi, evident, aveam dreptate…

Dar o să pomenim acum încă două nume dificil de pronunţat: Ischgl şi Kitzloch. Bine că măcar astea-s mai scurte… Din păcate, contextul în care le aducem în discuţie pare să fie şi luuung, şi dăunător sănătăţii…

Puţini credeau, la sfârşit de 2019, când neaua se aşternuse albă şi pudică peste Alpi, că restaurantul Kitzloch, un local en vogue din staţiunea austriacă Ischgl (din pitoreasca vale tiroleză Paznauntal), se va impune pe harta lumii prin altceva decât prin capacitatea de a satisface nevoia de confort într-o ambianţă plăcută şi primitoare a turiştilor sosiţi pentru practicarea unor sporturi de iarnă, la peste 2.800 m. Ischgl (cum spuneam, un nume nu chiar uşor de pronunţat), supranumită Ibiza Alpilor, face parte din reţeaua de staţiuni montane de lux Silvretta Arena de la frontiera dintre Austria şi Elveţia. Este o mică localitate montană situată la altitudinea de 2.872 m (adică mai sus decât cele mai înalte piscuri ale Carpaţilor noştri) ale cărei capacităţi de cazat, mâncat, schiat şi dormit depăşesc de aproape 10 ori numărul locuitorilor: la sub 1.500 rezidenţi peste 10.000 locuri de cazare în condiţii de multe stele… Cât despre oferta de pârtii de schi, e foarte generoasă: 45 de schi-lifturi (45, aşa că probabil nu se face coadă!) sunt oricând gata să-i urce pe schiorii din staţiune în capătul de sus al pârtiei ca să se tot dea cu săniuţele, cu skate-urile sau cu schiurile.

În decembrie 2019, multe vedete au acceptat să-i facă reclamă staţiunii, semn că merită. Printre cei care au pus umărul (şi alte dotări fizice) la propovăduirea beneficiilor staţiunii tiroleze este Hanna Schlönvoigt (model, 25 de ani), o nemţoaică cu o groază de like-uri pe Instagram, care a pozat în bikini într-o atmosferă hibernală, cu zăpadă adevărată şi probabil vreo -10 grade… Dar reclama se plăteşte bine, aşa că nu degeaba s-a dezbrăcat pe frig fata aia… Ar fi oarece fonduri pentru reclamă pentru că staţiunea are în fiecare iarnă cam 500.000 de vizitatori şi încasări de 12 milioane dolari. Din păcate, din cauza sezonului întrerupt brutal de epidemie, anul acesta numărul vizitatorilor a fost „doar” de aproximativ 350.000.

În frumoasa staţiune Ischgl se dau oamenii cu schiurile (sau cu ce s-or mai da) şi apoi, după oboseala acumulată pe pârtie, se recuperează la Kitzloch, o cârciumă „după-schi (aprèsski)”, unde cu greu găseşti un loc. Acolo, la barul Kitzloch, lumea bună se răsfaţă „după schi” jucând „beer-pong”, avându-l ca animator pe barmanul care pare un adevărat profesor al acestui „sport”. „Sportul” este un joc pe echipe în care se aruncă mingea (de tenis de masă) în paharele cu bere ale adversarilor şi, dacă ai băgat mingea în pahar, îl şi bei… Totul pe muzică rock care, să zicem, te trimite spre iad (că doar una dintre formaţiile preferate ale localului, AC/DC, cântă „Highway to Hell”, nu?).

Dintre cei care i-au călcat pragul restaurantului Kitzloch putem aminti celebrităţi ca saxofonistul Bill Clinton (beneficiarul acelei partide de sex oral în biroul oval, prestaţie a stagiarei Monica Lewinsky), Paris Hilton, Naomi Campbell, Enrique Iglesias, Rihanna, Tina Turner, Elton John… Şi lista ar putea continua, localul fiind vizitat nu doar de VIP-uri, ci şi de amatori de schi din clasa burgheziei (medie-înaltă), oaspeţi care vin din toată Europa pentru un sejur plăcut la înălţime şi zăpadă. Şi, dacă au noroc, pot prinde şi concerte hibernale pe vârf de munte („Top of the Mountain Concerts”) precum acelea ţinute de  Lenny Kravitz şi The Beach Boys.

Dacă în mod obişnuit Ischgl este paradisul sporturilor de iarnă, în acest 2020 a fost epicentrul epidemiei de coronavirus în Europa (mai ales pentru Europa de Nord), acel „Ground Zero” cum l-a definit revista germană Der Spiegel. Deja de la sfârşitul lui februarie, când virusul făcea ravagii în Italia, turişti din diverse ţări (Islanda, Norvegia, Germania, Marea Britanie, Suedia, Danemarca, SUA) care trecuseră pe la Kitzloch au „transportat” virusul şi l-au răspândit din Islanda până-n Scandinavia şi Germania.

Şi dacă la început autorităţile tiroleze au considerat ca „mai curând improbabil” ca Ischgl să fie epicentrul european al epidemiei, în 10 martie, Günther Platter, guvernatorul Tirolului, declara: „Am descoperit că riscul de infecţie este foarte ridicat în baruri. Şi aproape toate cazurile indică un anumit bar”, referindu-se la Kitzloch.

Autorităţile austriece nu s-au mişcat deloc bine, subestimând virulenţa virusului şi refuzând să recunoască zona ca având risc maxim de contagiune. Din păcate, lipsa de reacţie a autorităţilor austriece a fost plătită scump: doar de la cei doi barmani ai restaurantului Kitzloch au fost infectaţi prin contact direct peste 100 de beneficiari ai serviciilor barului. Cât despre contaminările „la mâna a doua”, un singur exemplu: un medic anestezist de la Salzburg Uniklinikums care fusese la Kitzloch şi luase contact cu barmanii deja purtători de virus infectează mai mult de 100 de lucrători medicali obligaţi să intre în carantină. Deşi pe 7 martie se ştia că există infectaţi cu virusul Corona, reacţia autorităţilor austriece a fost, din păcate, neconvingătoare şi ineficientă. Ziaristul Justin Huggler de la The Telegraph scria că un mesaj al autorităţilor locale îi cerea patronului să închidă barul până când „afacerea va fi uitată”.

Deşi au fost avertizări de la sfârşit de februarie, localul epicentrului, Kitzloch, a fost închis de-abia în 7 martie, permiţând încă o săptămână de contaminări.

Absolut jenantă a fost declaraţia doctoriţei Cornelia Lass-Florl, directorul pentru probleme de igienă din zonă: „Cred că niciodată nu e prea târziu. Important e că am recunoscut problema”. Ba pentru unii a fost prea târziu, doamnă!

Foarte târziu, de-abia în 14 martie, într-o conferinţă de presă comună, ministrul Sănătăţii Rudolf Anschober şi ministrul de Interne Karl Nehammer le adresează un apel „celor care au călătorit, începând din 28 februarie, în zonele Paznauntal, St. Anton am Arlberg sau Heiligenblut”, rugându-i „să se izoleze, de urgenţă, acasă!”. Împreună cu meciul de fotbal Atalanta Bergamo-Valencia, responsabil în mare măsură pentru răspândirea virusului în Italia de Nord şi Spania, paradisul sporturilor de iarnă Ischgl este, în mod cert, unul dintre izvoarele de la care a plecat fluviul coronavirusului spre Nordul Europei.

Umor de pandemie: să râdem cu Volodea (Putin)

Există o trăsătură umană care nu încetează niciodată, manifestându-se până şi în pragul morţii. Şi nu se putea ca aspecte ale pandemiei să nu fie băgate în seamă de umorişti în mod expres, dar şi de simpli cetăţeni, poate mai involuntar. Umor de pandemie care a circulat mai ales pe internet şi pe la noi, şi pe la alţii. Chiar şi în modul responsabil în care sunt scrise autocertificările (adică, mai pe lung scris, „declaraţiile pe propria răspundere”) pentru ieşirea în oraş. Mi-a plăcut împletirea de sinceritate şi umor a unui italian care a motivat astfel ieşirea la aer din izolare: „Am ieşit pentru a-mi procura droguri”.

Nu s-ar putea spune că Vladimir Putin n-ar avea umor, ce-i drept un umor cam închis la culoare. Convins fiind de importanţa izolării după cele petrecute la sfârşit de februarie în China şi Italia, se pare că le-a propus ruşilor două variante într-o singură frază: „Hotărâţi-vă, ori 15 zile în casă, ori 5 ani la puşcărie”. Chestionat de ziarişti, Putin a negat cu hotărâre că ar fi spus o asemenea năzbâtie şi a susţinut cu tărie că de fapt formularea lui a fost cu totul alta şi anume: „Cei care nu respectă carantina riscă până la 7 ani de puşcărie”. Muuult mai bine şi mai clar! Mare lucru cum o formulare exactă poate aduce 2 ani în plus la puşcărie…

De-ale sexului în vreme de pandemie: de la call-girl la camgirl

V-aţi pus poate problema modului în care mulţi dintre noi, pământenii de azi invadaţi de virusul parşiv, ne-am rezolvat chestiunea sexuală. Pentru că, deşi populaţia planetei a cam îmbătrânit (chestiune care-i deranjează pe cei ce conduc din umbră destinele noastre… atâta populaţie în plus care trebuie hrănită, îmbrăcată şi care are nevoie de asistenţă medicală), există – slavă Domnului! – mulţi tineri plini de vitalitate. Mulţi tineri care resimt pulsiunile sexuale, tineri care din lipsă de mijloace încă locuiesc cu părinţii. Şi aceşti tineri trebuie să-şi liniştească, într-un fel sau altul, neastâmpărul sexual şi poate chiar şi intelectual. Pentru că o discuţie filozofic-intimă într-o poziţie asemenea… n-ar fi de refuzat, dimpotrivă, ar putea fi o soluţie liniştitoare pentru trup şi stimulatoare pentru minte… Ceva mai sus menţionam autocertificarea cinstită şi haioasă a unui tânăr care avea nevoie de droguri. Din acelaşi registru face parte şi o alta care a făcut deliciul internetului: „Am ieşit pentru a întreţine un raport sexual cu prietena mea”. Foarte cinstit băiat, că doar nu se face să înşeli autorităţile… dar cele relatate ţin de anecdotă şi de „nevoi personale”. Numai că în chestiunea sexuală există o normă cu valoare de veto: „distanţarea socială de siguranţă”. Distanţare care a cam variat între 1 şi 2 metri (de la caz la caz, de la moment la moment), dar oricum interzice apropierea fizică necesară. Sigur că activitatea profesională a expertelor în plăceri (sexuale) a avut de suferit din cauza pandemiei şi a măsurilor luate ca s-o stăvilească. Am văzut fotografii cu atât de pitorescul „cartier roşu” din Amsterdam, altă dată animat la orice oră, acum părăsit… Foarte trist! ar zice prestatoarele şi potenţialii clienţi, foarte bine! ar zice evlavioşii, adepţii moralei creştine… Există în fiecare profesie ierarhii, există elite în orice breaslă. Între profesionistele sexului sau, altfel spus, între furnizoarele de „servicii de detensionare” sau „asistente pentru confort sexual” există diverse niveluri şi categorii de prestări. Nu poţi să nu remarci diferenţa netă de la elegantele call-girls care oferă servicii la domiciliu (al lor sau al clientului) până la profesionistele sexului ieftin, al „fetelor de pe centură”. Ei bine, pandemia Coronavirus a redus diferenţele de câştig între prestatoarele high-class şi cele modeste care sprijină zidurile aşteptând invitaţia vreunui şofer grăbit, lăsându-le fără clienţi şi pe unele, şi pe celelalte.

„Sunt o lucrătoare a sexului şi izolarea mă aruncă în sărăcie… Nu beneficiez de un statut legal care mi-ar putea garanta un ajutor din partea statului”, declara pentru un ziar francez o prostituată. Iar o publicaţie din chiar capitala Europei Bruxelles scria (în 13 martie 2020) că „lucrătoarele sexului din cartierul Nord trebuie să-şi încheie activităţile la miezul nopţii, ca şi restaurantele şi barurile”.

Altfel spus, dacă regulile de relaţionare socială dictate contra pandemiei vor fi în continuare stricte, truditoarele sexului sunt condamnate la foame.

Este adevărat că, în lipsă de contact fizic, aşa cum se face şcoala la distanţă, în această perioadă s-a practicat sexul (profesionist) la distanţă, oficiat de mai nou apărutele camgirls. Adică nişte fete care pe lângă ştiinţa sexului mai posedă nu doar ceva cunoştinţe de comunicare prin dispozitive electronice, ci şi abilităţi de comunicare verbală necesare unui discurs adecvat activităţii la distanţă… E clar, de la call-girl la camgirl este doar o mică revoluţie tehnologică…

Puţină artă adecvată pandemiei

Măsurile luate pentru stăvilirea contagierii cu noul (o mai fi oare „nou”?) coronavirus au inclus închiderea tuturor sălilor de spectacole, aşa că trebuie să rezistăm fără spectacole live. Nici filme, nici teatru, nici operă. Toate s-au refugiat în mediul on-line pentru că, din fericire, există înregistrări bune cu spectacole interesante. La fel am păţit şi cu muzeele, cu sălile de expoziţii, mai toate trecând de la întâlnirile cu vizitatorii în modul fizic, la modul virtual. Chiar dacă virtualitatea nu este la fel cu apropierea faţă de operele de artă, este tot ce ne-a rămas în această perioadă.

Pictorul belgian suprarealist René Magritte (1898-1967) pare să fie foarte nimerit pentru perioada de distanţare socială pe care am adoptat-o ca principală armă (pasivă) de apărare contra virusului. Pictura sa, care aduce în faţa privitorului un cotidian impersonal, distanţând (arbitrar şi) artificial privitorul de obiectul privit, metaforă onirică a înstrăinării de tip sartrian, a fost imediat pusă în relaţie cu coada la un supermarket italian sau cu un examen ţinut pe un teren de fotbal în Coreea de Sud.

Dar mai direct vizate au fost statuile din multe oraşe care au fost „aduse la zi” prin mijloace de protecţie anticovid. Statuile au fost dotate şi fotografiate purtând măşti de protecţie. Dacă s-ar face un clasament al inventivităţii decorării statuilor, pe primul loc s-ar afla în mod sigur statuia lui Cristo Redentor (Christos Izbăvitorul) care domină oraşul Rio de Janeiro de la înălţimea celor 710 metri ai colinei Corcovado. Statuia Izbăvitorului prin proiecţii luminoase a fost dotată cu mască sau a îmbrăcat echipamentul uzual al personalului sanitar aflat în luptă cu virusul.

***

Ar fi trebuit, poate, să ne despărţim de cititor într-o notă optimistă că destul de tristă-i realitatea înconjurătoare. Doar că, din păcate, situaţii pur româneşti ca aceea a închiderii Întreprinderii de Tehnică Medicală din Bucureşti, singura întreprindere care produce (mă rog, producea) echipamente medicale inclusiv ventilatoare pulmonare, nu ne permit vreo geană de optimism. Te întrebi ca prostu’ dacă-i posibil ca singura fabrică autohtonă producătoare a ventilatoarelor care asigură în mare măsură continuarea vieţii unui infectat cu covid-19 să fie închisă. Răspunsul halucinant este că DA, la noi e posibil! Graţie conducerii competente, fabrica în cauză (dacă fabrică mai poate fi cu doar 11 angajaţi) a fost închisă din… lipsă de comenzi. Curat absurd iohanesciano-orbanian, vivat!

1 Comentariu

  1. Tratarea cu umor ori sarcasm a unei guvernări esențial, vădit și profund anti-democratice, cu fundament anti-politic și despotic, organizatoare a devastării țării, îmi pare nepotrivită, chiar sub pana unui talent îndelung exersat și confirmat, cum ne este dat în cazul tovarășului Cristian Sabău. Nici măcar punerea în ghilimele a oribilei sintagme ”clasă politică” nu salvează efectul, căci, deseori, glumele și șarjele critice ne-au provocat, vrînd-nevrînd, reacția rîsului… Iar rîsul, mai ales în nuanța rîsu-plînsu, atenuează forța de condamnare a Răului universal pe care ne-a impus-o în fiecare zi guvernarea post-decembristă contrarevoluționară în toți cei peste 30 de ani (1989-2020) de distrugere sistematică, fără nicio excepție, a ceea ce a însemnat frumoasa și bogata noastră Patrie pînă la 22 decembrie 1989. Iar bestiile ticăloase care au săvîrșit această operă unicat în întreaga lume nu pot fi cuprinse în sintagma, chiar cu ghilimele, dar autorul o folosește și fără ghilimele, ”clasa politică”; ea nu este decît o ”clică anti-politică”, formată din reprezentanții cei mai abili și abilitați în infracționalism ai infimului procent (între 1 și 2) din ceea ce se poate însuma la un loc din toate clasele sociale depravate și condamnate de Istorie: Burghezia, Moșierimea, Bancherimea…
    Sigur că, așa cum observă autorul, nu doar la noi, ci în toată lumea se întîmplă la fel, pentru că nicăieri nu există o organizare politică legală -și nu a existat niciodată- iar găștile infracționale își zic pe nedrept ”partide”, deoarece nu au nimic în comuna cu Politica și cu Partidul, cu cu jaful în scopul și interesul egoist de îmbogățire a Trîntorilor…
    Cît despre ravagiile virusului cu coroană (care este, fără îndoială, oastea cea mare care a pornit războiul terorismului biologic împotriva omenirii, aceasta deranjîndu-i, prin înmulțirea fără precedent, pe nemernicii din umbră care nu-i pot suferi pe cei mulți pentru că, în loc să muncească tot timpul, cer și demîncare), acestea au făcut o clasificare obiectivă ”fără ură și părtinire” a țărilor cu cei mai mulți săraci. Știți cine este în frunte ? Dar în coada listei ? Noi sîntem înspre finalul cozii, căci avem baza rezistenței materiale creată în Socialism, iar dacă nu aveam farseuri la guvernarea anti-umană, anti-democrată și anti-națională în cei 30 de ani, puteam sta acum verticali, fără decedați; acest război al terorismului biologic a demonstrat, fără drept de replică -în ciuda deficiențelor și degradărilor produse în cei 30 de ani- superioritatea Socialismului față de Capitalism, Imperialism și Globalism.
    14 mai 103 e.d. Prof. Gheorghe I. Ungureanu

Lasa un raspuns