Informare Campanie Națională respectare cerințe minime risc de explozie și incendiu

0
24

ITAvând în vedere obiectivele specifice ale Inspecţiei Muncii stabilite atât prin lege cât şi
prin Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2022, în perioada 23.05-31.08.2022, se va desfășura Campania Națională de verificare a modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecția sănătății lucrătorilor care pot fi expuși riscurilor de explozie şi incendiu în silozurile de cereale, fabricile de băuturi alcoolice, rafinării, industria minieră și în spitale.

OBIECTIVELE  ACŢIUNII:

– Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care efectuează activităţi  de  recepţionare,  condiţionare,  păstrare şi  valorificare  a  produselor  agricole,   fabricare a băuturilor alcoolice, rafinare a ţiţeiului, exploatare minieră şi îngrijire spitalicească;

– Creşterea  gradului  de  conştientizare  a  angajatorilor  şi  a  lucrătorilor  în  ceea  ce  priveşte  necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniile de activitate sus-menţionate;

– Eliminarea  neconformităţilor  constatate  în  domeniul  securităţii  şi  sănătăţii  în  muncă  în  activitățile specifice ale societăților comerciale din domeniile de activitate vizate de acţiune. 

MOTIVAREA  ACȚIUNII:

Riscurile de explozie şi incendiu pot să apară în toate activitățile în care sunt implicate substanțe inflamabile (materiile prime, materiale, produsele intermediare, produsele finale, deșeuri,etc), fiind afectate practic toate ramurile economiei. De asemenea, trebuie menţionată prezenţa la unele locuri de muncă a substanţelor comburante, cum ar fi oxigenul tehnic. Întrucât exploziile şi incendiile pot provoca pierderi umane, daune materiale și au un impact deosebit de grav asupra mediului înconjurător, evaluarea riscului de explozie şi incendiu și stabilirea măsurilor adecvate de reducere a acestora la nivele acceptabile, capătă o importanță deosebită pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor.

Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care efectuează activităţi economice în care există riscuri de incendiu şi explozie reprezintă un obiectiv permanent al Inspecției Muncii și trebuie să constituie o preocupare permanentă a lucrătorilor și angajatorilor implicați în astfel de activități.

Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă – Argeș