În timp ce Corpul de Control al Ministerului a cerut demiterea lui de urgenţă, Armand Chiriloiu i-a oferit soţiei maşină de serviciu nou-nouţă. A doua maşină de serviciu!

0
61

E cutremur mare la ROMSILVA! Protectorii lui Chiriloiu tremură, fiindcă abuzurile de la Direcţia Silvică Argeş sunt prea mari, prea numeroase şi prea ticăloase pentru a putea fi trecute cu vederea. Iar scadenţa se apropie pentru toţi cei implicaţi. Cu tot talentul lui de a se pune bine cu toţi cei care i-ar putea face rău, cu toţi oamenii pe care-i are prin instituţii şi organe de control, Chiriloiu va cădea. Va cădea curând şi va plăti pentru tot! Pentru că… are de unde!

Astăzi vă prezentăm un nou abuz marca Chiriloiu. Distinsa lui soţie, Alina Chiriloiu (o ştiţi, este doamna condamnată la 3 ani de puşcărie pe fond pentru complicitate la abuz în serviciu: a semnat acte fără să aibă dreptul!), este inginer silvic la Ocolul Silvic Piteşti. A ajuns aici după un concurs cu scandal, organizat la câteva luni după ce Armand, bărbatu-său, ajunsese la rândul lui director la DS Argeş. În timp ce zeci de lucrători silvici cu experienţă erau concediaţi şi aruncaţi în stradă după zeci de ani de muncă onestă, doamna Chiriloiu era angajată pe un salariu uriaş şi cu facilităţi pe măsură!

Alina Chiriloiu foloseşte în acest moment, deşi nu are dreptul, un automobil Dacia Duster model 2018, cu nr. de înmatriculare AG20WUW. Maşina e folosită inclusiv la cumpărături, la plimbări de tot felul etc., putând fi zărită adesea în curtea familiei Chiriloiu. În timp ce ingineri silvici sunt trimişi de la un ocol la altul cu mijloace de transport în comun, madam Chiriloiu foloseşte o maşină de aproape un miliard de lei cum vor muşchii lui don Armando. Carburant la discreţie etc.

E bine aşa ceva? E corect? E legal? Sigur că nu! Există multe alte persoane mai îndreptăţite să primească maşină de serviciu decât soţia directorului!

Mai mult, ca să vedeţi că familia Chiriloiu nu are niciun scrupul, Alina Chiriloiu a mai primit o maşină de serviciu cu câţiva ani în urmă. Este vorba despre un alt Duster, de culoare gri, care a ajuns acum la Ocolul Silvic Şuici, după ce soţia lui Armand l-a folosit vreo doi ani! Adică, imediat ce a apărut modelul nou, directorul şi-a cadorisit jumătatea cu una bucată maşină la ţiplă, pe principiul că, oricum, sunt banii statului!

Urât, nu-i aşa? Comportament de grof arogant, care se crede pe moşia lui!

Din acest motiv, cel mai probabil în luna august, la Piteşti va avea loc un miting uriaş prin care se va cere PSD şi personal preşedintelui Liviu Dragnea demiterea lui Armand Chiriloiu. Mă ocup personal, laolaltă cu alte persoane de încredere şi de valoare. Inclusiv din PSD!

În altă ordine de idei, la Direcţia Silvică Argeş a avut loc un control în noiembrie 2017, control efectuat de Corpul de Control al Ministerului Apelor şi Pădurilor în baza unei reclamaţii depuse în luna august a aceluiaşi an. Raportul este devastator şi propune demiterea imediată a lui Armand Chiriloiu, numai că noul ministru refuză să-i dea curs. Nu-i nimic, mergem la preşedintele Dragnea în faţă la Camera Deputaţilor, cu sute de documente şi mii de fotografii! Ne vom distra pe cinste, promit!

Vom reveni, cu povestea Building Astrom-Armand Chiriloiu-Petre Ioanițescu!

Intraţi pe www.ziaruldearges.ro, fiindcă nici nu ştiţi ce pierdeţi!

D.M.D.

Lasa un raspuns