Fostul puşcăriaş Florin Frătică a recunoscut ieri: „Cât am fost primar, n-am stat la primărie! Să stau în primărie ca prostul şi să semnez adeverinţe? Pentru asta aveam viceprimarul!”

0
642
  • În 8 ani, Frătică a stat 100 de zile la primărie, 200 la puşcărie şi restul la cârciumă şi la piscină!

Ieri, comuna Bradu a fost gazda unui eveniment care are toate şansele să intre în istorie. Istoria episoadelor psihotice care s-au derulat pe scena politică argeşeană!

La sediul PMP din localitate (PMP este, să ne reamintim, partidul înfiinţat şi patronat de turnătorul securist Traian Băsescu Petrov, omul care le-a tăiat salariile şi pensiile românilor!) a fost organizată un fel de adunare politică de susţinere a fostului PUȘCĂRIAȘ Florin Frătică în tentativa sa de a ajunge din nou primar al comunei Bradu.

Pentru cine nu ştie, Florin Frătică a ocupat, timp de două mandate, în perioada 2008-2016, fotoliul de edil al comunei Bradu. A fost alungat din funcţie de brădeni cu prilejul alegerilor din 2016, după ce timp de 8 ani pur şi simplu şi-a bătut joc de localitate. A şi fost arestat de vreo trei ori, fiind ridicat chiar din primărie de mascaţi, pentru fapte grave săvârşite cu vinovăţie.

Ieri-seară, Florin Frătică, infractor condamnat definitiv la un an de ÎNCHISOARE (aflat chiar în acest moment în perioada de încercare de 3 ani în care i-a fost suspendată pedeapsa!), le-a cerut brădenilor să-i acorde votul lor la alegerile care vor avea loc la sfârşitul lunii septembrie a.c., dacă nu cumva epidemia de Covid 19 va conduce la o nouă amânare a scrutinului.

Pentru prima dată, Florin Frătică a fost sincer cu brădenii. A recunoscut că nu venea deloc la serviciu pe când era primarul comunei Bradu: „Aşa este, eu nu prea avem timp să stau în primărie. Aşa… să stai în primărie ca prostul şi să semnezi adeverinţe? Pentru asta aveam salariaţii desemnaţi, aveam viceprimarul care să semneze adeverinţele!”.

Deci viceprimarul şi salariaţii Primăriei Bradu erau nişte proşti pentru că veneau la serviciu, în timp ce fostul primar Frătică era inteligentul comunei pentru că stătea toată ziua la băutură şi umbla după toate curvele!

Interesantă filozofie, nu vi se pare?! Mai ales că, în 8 ani de mandat, Frătică n-a trecut mai mult de 100 de zile pe la PRIMĂRIE, în timp ce pe la PUȘCĂRIE a stat aproape 200 de zile!

Restul timpului a lenevit la piscină şi s-a îmbătat la Casa Maria, cele două locaţii unde brădenii disperaţi îşi puteau găsi fostul primar când aveau nevoie de „prost” pentru a le semna adeverinţele.

În faţa celor câteva zeci de amici prezenţi, marea majoritate fără nicio legătură cu comuna Bradu, Florin Frătică i-a mai reproşat, confuz, actualului primar, Dan Stroe, că a dorit să închirieze o aşa-zisă grădiniţă din satul Geamăna şi că echipa de fotbal din localitate n-a primit nişte sume uriaşe pentru a efectua seturi de teste pentru coronavirus necesare pentru nişte meciuri de baraj pentru nu ştiu ce promovare.

Ca de obicei, băutura nu face casă bună cu coerenţa şi cu logica. Grădiniţa din Geamăna nu mai este grădiniţă de mulţi ani, cel care a desfiinţat-o fiind tocmai Florin Frătică, secondat de majoritatea toxică pe care o avea la acea vreme în Consiliul Local Bradu!

Cât despre echipa de fotbal, numai unuia ca Frătică poate să-i stea gândul la aşa ceva, în timp ce Argeşul este pe primul loc în România la îmbolnăviri cu coronavirus! Adevărul rămâne însă mereu ascuns pentru cei cu mintea tulbure de la băutură: nu primarul nu le-a dat banii, ci jucătorii n-au dorit să se testeze de atâtea ori, speriaţi că ar putea fi găsiţi pozitivi şi ar ajunge prin spitalele Covid.

Furat de retorica sa spectaculoasă, care aminteşte oarecum de o transmisiune live de la balamuc, Florin Frătică a ţinut să concluzioneze: „Se spune că, dacă adaugi zero la un număr, rămâne acelaşi număr!”. Ce-o fi vrut să zică doar el ştie, săracu’! Dar i-a dat pe spate pe cei prezenţi, care şi-au dat coate mândri nevoie mare: „Bă, ce deştept e Şefu’!”.

Pentru moment, concluziile adevărate ale conferinţei de ieri sunt următoarele:

Unu: Florin Frătică va candida la Primăria Bradu. Nu mai spusese acest lucru decât de vreo 69 de ori în ultimele şase luni. Dar… ştim cu toţii cine este consecvent!

Doi: Cele două partide care-l susţin pe Frătică la Bradu, ALDE şi partidul lui Viorel Cataramă, îi vor aduce, în mod sigur, aproape 13 voturi. E lovitură, nu credeţi?! Mai ales că liderii de la centru ai acestor formaţiuni politice vor dezavua, imediat ce vor afla, susţinerea acordată pe plan local unui PENAL, condamnat definitiv la PUȘCĂRIE pentru fapte comise în exercitarea funcţiei de primar!

Trei: Cu fiecare ieşire publică, Florin Frătică pare din ce în ce mai pregătit să se facă de râs. Este incoerent, fără vlagă, bate câmpii fără pic de graţie şi pare resemnat cu înfrângerea care se profilează la orizont!

Cât despre Cartea Neagră a Administraţiei Florin Frătică la Bradu, ea este deja în lucru! Greu de găsit ceva mai tare, credeţi-mă!

D.M.D.

Lasa un raspuns