*Cristian Sabău
L-am prezentat -recent și foarte sumar- pe Florin Pretorian (pentru prieteni, Puiu) actorul (pe rând petroșenean, piteștean și constănțean) cu talent nu doar actoricesc ci și scriitoricesc. Puțini știu (poate o parte din prietenii de demult, care au cont de FB) că Florin Pretorian scrie și poezie, și proză în genul scurt (scurtisiiiim, chiar). Pentru a remedia situația și a oferi celor care nu-i cunosc înclinațiile literare oferim cititorilor interesați câteva schițe (crochiuri le-a numit autorul) din ciclul Ultimele clipe ale șifonierului.Prozele pe care vi le oferim fac parte dintr-un volum aflat (cam demultă vreme) în pregătire, volum dedicat aventurilor și/sau pățaniilor aceleiași piese sublime de mobilier – șifonierul.
FLORIN PRETORIAN
REBEL BĂTRÂN
Toată viața am cătat ceva. Ce ? Ceva cu halva și cu tine-n pijama, i-aș spune nepotului. Și cam atât. M-am săturat să stau de vorbă cu cineva în mod direct. Nu știu ce înțelege din aiurelile mele , așa că voi vorbi cu peretele, adică BLOGUL. Mă cert cu el sau râdem împreună. Am o mie de nebuneli în cap. Nu știu pe cine-o interesa dar eu trebuie să fiu EU că altfel nu mai sunt EU. Pot fi tot timpul sincer, diliu, curajos, laș, de toate cele. Dacă cineva ar vrea să audă ce gândesc mai întâi să citească ce scriu și printr-o simplă translație mentală va putea să vadă de ce sunt în stare. FB-ul nu-mi mai satisface vârsta. Nu mai aduce nimic nou . Poate niște emoticoane, injurii, jigniri, laude deșarte, omagii nemăsurate ale femeilor între ele, laude ale bărbaților, elogii te miri cui. Le-am făcut și eu dar, GATA! Ajunge. Să ne mai schimbăm și noi registrul. O să încep de aiurea,fără șir sau noimă, dar lucruri adevărate. Povești zbanghii că de lucruri serioase nu mă simt capabil. Aici nu poate nimeni să mă certe că e peretele meu și scriu ce vreau pe el.
Doamne, ce gânduri îmi trec prin cap seara, înainte de culcare…Câte probleme rezolv…Ce-aș vrea să fac și abandonez la o mai adâncă analiză…Ce mai fac prietenii mei ? Câți au mai rămas ? Ce mă întristează e faptul că ajung mai mereu la politică pe care nu o pricep și nici nu sunt capabil să dau verdicte ca alții. O las naibii și trec la elucubrațiile mele.
Una dintre obsesiile mele este stabilirea unui plan de priorități naționale. Mă gândesc și eu ca omul. Pe primul loc, una cu bătaia cea mai lungă este EDUCAȚIA. Nu cred că e nevoie de argumente. Dar tema e dezbătută și argumentată de toată lumea. Și? Conducătorii veroși nu au nevoie de inteligențe că le creează probleme și pun întrebări, demonstrează sub toate formele și-i tulbură. Deci : cine are nevoie de DĂȘTEPȚI? N-a spus un Caesar Că poporului îi trebuie doar pâine și circ?
Alta este SĂNĂTATEA. Mai e nevoie de vorbe când trăim într-o țară bolnavă și plină de bolnavi? Cred că ar trebui să facem abonamente la spitalele din împrejurimi, să le finanțăm, să păstrăm doar câțiva medici curanți și spitalele să le facem cămine de bătrâni.
INFRASTRUCTURA. Aparatul circulator în corpul omenesc, România, în care aproape toate vasele importante de sânge sunt pline de trombi care nu mai ajung odată la creierul conducător, oamenii circulă printre trombii aceștia mai mici sau mai mari și cine ajunge să ne vadă face două lucruri deodată: ne laudă și ne compătimește.
Un mare înțelept îmi spunea când eram copil: 1) să te înconjori de oameni mai frumoși, 2) mai norocoși și 3) mai deștepți decât tine.
1) sunt căutați și curtați de toată lumea, ocazie cu care vei fi și tu băgat în seamă și dacă e ceva de capul tău, ai carismă și ești bun, poți face ceva în viață.
2) când dă Dumnezeu cu căcatul norocului în ei să fii aproape că sare și pe tine un strop. Atât îți trebuie. Un strop de noroc și viața are altă turnură.
3) de la oamenii deștepți ai totdeauna ceva de învățat și asta te ajută să fii OM.
Același înțelept mi-a spus : să spui sărutmâna și la femeia care mătură strada așa cum ai spune și reginei. Femeia e FEMEIE. Și alt aforism :să nu-ți înșeli nevasta ! Un cur de țărancă și un cur de regină fac naturii același dar !
Așa arată o parte din înțelepciunea mea.
IAR MOȘUL
Moșul a fost născut în acest șifonier, Când a început să meargă a ieșit din el și a vrut să știe ce și cum. Nu l-a putut vedea niciodată de jur împrejur. De câte ori încerca acesta nu reușea niciodată. De afară nu părea mare dar era frumos. Încropit din bucăți rămase în urma cuceririlor la care fuse supus, bătut în piroane groase și fixat de un copac multimilenar care-l ocrotea atât cât putea de intemperiile istoriei parcă plutea în universul acesta nemărginit în care se regăseau bucăți din el cu oameni care încercau să intre dar nu puteau încă din punct de vedere istoric.
În șifonier conviețuiau mai multe nații și cimotii de-ale lui care se înțelegeau bine, cu ceva fricțiuni din varii motive dar ușor aplanabile.
Se trezi vorbind de-a surda. De ce să chemați minerii să facă dezordine într-un loc ce își caută ordinea, domnule președinte care v-ați ales? Chiar nu vreți sau nu puteți să faceți ceva memorabil, să uimiți lumea cu ce ați reușit cu noi după atâția ani de dictatură ? Aveți ocazia să demonstrați că noi suntem o nație de oameni buni, primitori, civilizați, dornici de noi prietenii și mai ales cu pîine și sare.Unde vedeți pericolul teroriștilor? Care teroriști? Ai noului regim care se instaurează? Divide et impera! Divizați țara în zeci de partide, zăpăciți lumea de cap, veniți cu partidul vostru și gata, Democrație! Sunt prea bătrân să mă mai fraieriți, mai ales după atâtea țepe. Singurul lucru bun pe care l-ați făcut este că n-ați promulgat legea care să liberalizeze permise de port armă ca în America. Că dădeați de dracu. Sunteți conștienți în ticăloșia voastră de asta.
GROPARUL INGINER
Mergând prin spațiul lui, Moșul se întâlni cu Radu care râdea de mama focului. Rar ai ocazia să întâlnești oameni râzând pe stradă, dar el râdea. Venea de la cimitir cu un prieten de-al lui cu prenumele Muți, și căuta în disperare un om care, contra cost, bineînțeles, să-i sape o groapă în cimitir pentru bunicul lui ce decedase de curând și a doua zi trebuia să aibă loc înmormântarea. Nu găsiră pe nimeni și au hotărât să meargă la cimitir să caute un gropar. Dar și aici fiasco! Tocmai se băgau gaze în localitate și peste tot erau numai șanțuri și movile de pământ. În vârful uneia stătea un cetățean cu salopetă, pufoaică și vestita cască de protecție nelipsită de la nici un șantierist, aia neagră și încrețită pe margini. Stătea privind în zare și trăgea alene dintr-o țigară ajunsă spre final. Prietenul lui se duse la acesta și-i adresă rugămintea. Domnule, vă văd bine făcut. Trebuie să-l înmormântez mâine pe bunicul meu și nu găsesc niciun gropar în cimitir. Nu vreți să mă ajutați și să săpați dumneavoastră groapa? Vă plătesc, nu gratis. Omul se uită uimit de propunere la el, prinse chiștocul între police și index și cu mare indignare îl azvârli cât colo. Du-te mă în mă-ta cu groapa ta. Păi eu, inginer am ajuns groparul lui tac-tu mare? Marș de-aici! Și de aici începe comedia. Până la urmă s-au împrietenit și i-a dat câțiva oameni de pe șantier și au rezolvat problema. De fapt și Radu și Muți erau ingineri și au avut de ce râde.
IAR ÎN ȘIFONIER
Târâș-grăpiș moșu se îndreaptă spre gara lui de care îl legau atâtea povești. Era o gară specială, gara moșului. Era mare, chiar imensă, cu bănci, restaurante, hoteluri, chiar săli cu jocuri de noroc și nelipsitele păcănele. Tavanul era luminat cu mult cer și vitralii renascentiste prin care primeai lumina în funcție de locul în care te aflai. Printr-un luminator central se vedea o aură care iradia raze de curcubeu și era irizată de figura lui Iisus care surâdea enigmatic privind trecătorii care alergau sau mergeau apatici spre linia lor unde în așteptarea trenului personal spre destin. Sau, mai bine zis, spre destinul personal. circulau cu bagaje, fără, infirmi, cu copii și oameni în etate, toți cu un țel precis Erau o mulțime de linii. La fiecare peron era o singură șină de cale ferată și fiind capăt de linie, terminus, avea un singur tampon. Nu era nevoie de niciun acar. Ce să schimbi? De ce ar fi fost mai multe linii când trenurile circulă doar într-un singur sens și numai dus? Trenul oprea în gara fiecăruia și ajungea întotdeauna la timp. N-a venit mai devreme și n-a întârziat niciodată. Niciun călător nu a pierdut trenul. Dar sunt și unii care se grăbesc. De ce oare? Tot acolo ajung, la stația TERMINUS.
Pe o bancă, la o linie model mai vechi care avea lângă peron o veche dar autentică pompă cu apă de unde se alimentau bătrânele locomotive cu aburi, stă o bătrânică cu nepoțelul. Între ei a pus un geamantan mic din carton pe care a desfășurat o bucată de hârtie, un pachețel care avea un pui fript așa cum se lua la drum lung, pâinică și o sticlă cu apă. Copilul mânca cu poftă ca toți copiii. Și apoi ce e mai gustos decât să mănânci în gară? Era mare aglomerație la trenul ăsta. După un timp când s-au urcat călătorii care-l așteptau, mecanicul trase un fluierat scurt și unul prelung anunțând plecarea. Oameni care plângeau la despărțirea de celui sau cei conduși la tren, oameni înlăcrimați că rămâneau singuri, unii fâlfâiau batiste, alții bucuroși că scăpaseră de musafirii care au stat prea mult. Cea mai impresionantă era imaginea unei fete care suspina rezemată de un stâlp, cu un buchețel de flori în mâna stângă iar cu dreapta se mângâia pe o burtică ce se împlinea.
CIMITIRUL
Privit de sus cimitirul era ca un ocean de flori. Era primăvară și morții dădeau semne că se află acolo, în pământ, încă. Moșu gândi, aici ar trebui niște panouri solare ca să fie lumină mai ales de sărbători când vine lumea. Și-ar aprinde fiecare candela și s-ar face economie la ceara de albine foarte utilă la epilat.
O mulțime de femei tămâiau, împărțeau bucate la nevoiașii care veniseră special. Era sâmbăta morților și lumea venea să aducă prinos amintirii lor în speranța că se va găsi cineva să vină și la ei, după……Se aprindeau lumânări, se auzea bodaproste în tot locul iar la câteva morminte slujea câte un preot. La un mormânt al unui fost enoriaș ilustru în consiliul județean se auzea voce gâjâită a unui foarte înalt prelat care îndruga vrute și nevrute. Eu când l-am văzut am crezut că e trimisul lui Sarsailă pe pământ. În spatele lui erau câțiva preoți neânsemnați, rezemați de o mașină Bengoasă. Cred că știu cine era.
Înfloriseră sălciile, o mulțime de flori de câmp și de pădure, ghiocei, brebenei, tămâioară, Doamne, ce frumos mai miroase tămâioara, mai ales în cimitir. Câțiva bătrâni s-au așezat pe băncile care le erau mai aproape să se ”hodinească” și priveau împăcați la viitorul care-i aștepta. Tinerii se agită dar bătrânii stau calmi. Unul din oameni murmură.
”Fir-ar să fie de viață,
că-i subțire ca o ață.
Tragi de ea și zici că ține,
dar s-a rupt când ți-e mai. . .”
Cimitirul rămâne locul unde vezi, deși n-ai ajuns, intrarea în stația terminus, acolo unde ne duce trenul.
IDILĂ
Ce poate fi mai frumos decât să fii tânăr, cu fata de care care crezi că te-ai îndrăgostit ținând-o de mână, neîndrăznind, pe un morman de pământ înverzit, lângă o lizieră de pădure? Vrei să te uiți în ochii ei dar n-ai curajul. Hai mă, că nu te mănâncă deși te soarbe și ea din ochi. Soarele vă privește și zâmbește solar îmbrăcându-vă cu razele lui. Doar e primăvară, ce naiba. O prinde pe după umeri, ea se ghemuie lângă el, o mângâie pe părul cârlionțat și nici nu și-au dat seama că se sărută. Este un început.
Pe malul apei, unde este o plajă mai întinsă stau amândoi privind cerul și râd de nu se mai știe ce. Ea se întoarce pe-o rână, cu fața spre el și tandru îl mângâie pe piept privindu-l în ochi. El o privește curios și emoționat parcă presimțind ceva și o privește fix și prelung. Ei îi încolțește o lacrimă de bucurie în colțul ochiului. Te iubesc! Te iubesc mult și îl sărută prelung ceea ce îl ameți complet. Se luară în brațe și . . . Erau fericiți. Ele alergă deodată în apă, se scufundă și după momente care ei i s-au părut secole a ieșit și a venit agale spre mal. Se așeză într-un genunchi și cu o mișcare de magician scoase o cutiuță roșie, deschise tacticos capacul ce acoperea o verighetă pe care i-a întins-o. Vrei să fii soția mea? Plângeau amândoi. Ce să-i faci? Vară. Soare. Apă. tinerețe și iubire.
Copacii au început să-și abandoneze coroanele de frunze. Totul era colorat ca într-un vis cu culorile toamnei. Iată o veveriță. Parcul era destul de pustiu. Nu prea se mai văd perechi de îndrăgostiți. Pe o bancă, totuși, doi adolescenți cum au fost și ei manevrează în draci niște telefoane. Probabil caută să vadă cum arată dragostea. Dar o să afle? Uite că a sosit și toamna. Cum te simți? Cred că vei fi tată. Uluială și bucurie imensă îl cuprinse deodată. Ești sigură? Îmi faci tu mie bucuria asta? Iuuuuuu!!! Eheiiiiii!!!! Dumnezeule,cum să nu te iubesc!? Știam eu cine este aleasa inimii mele care nu dă greș niciodată. Printre copaci soarele râde în hohote de bucuria și uluiala lui și un roi de frunze se roti ca o aură deasupra lor. Dumnezeu îi binecuvânta. Doamne! Cum ai tu grijă de toate. Un șir de furnici alergau în jurul copacului pe care stăteau, ducând te miri ce în clești de parcă veneau cu daruri pentru prunc. O strânse la piept, stai mă că mă sufoci, apoi o sărută îndelung. Era cel mai fericit om din șifonier și chiar din lume. Dar poate mai erau și alții. Și au stat așa timp de câțiva ani până au mai crescut copiii. Apărură și primii ghiocei la tâmple. Acum urmau ani de așteptare, să-l vezi născut, să-l auzi gângurind, să-l vezi mergând, să-l vezi la grădi, să-l vezi la școală, în armată la facultate, șamd. Griji.
CUM AJUNGI BĂTRÂN
Afară ninge liniștit și-n casă arde focul… Lângă soba caldă stau cu cei doi nepoți și încearcă să se joace. Au cam început să-l doară oasele. Maica mare toarce niște lână iar taica încă tânăr lucrează la un caval. Vrea să-i învețe să cânte doine și alte cântece populare. Prostii au de unde să afle. Moșu mai are o enigmă. De ce, atunci când ești adolescent și bagi o trășină în public ești criticat de cei din jur, când ești adult și faci același lucru ești criticat aspru sau chiar repudiat iar când ești bătrân se spune că ești hâtru?
BISERICA
Moșul avea un of al lui. Legătura cu biserica i se părea cam șubredă. În neamul lui avusese generații întregi de preoți. Cel mai vestit în sat fusese popa Izmană. Ăstuia îi scăpărau ochii după fete tinere dar și femei. Odată, când era mai tânăr, firește, Moșu a cunoscut un tânăr frumușel, modest, cu o voce minunată și care era angajat la o instituție de Enterteinememt. Ce l-a făcut pe Moșu să-l îndrăgească? Dumnezeu. S-a dus la un spectacol al acestuia în care cânta un cântec ale cărui versuri sunau ca o premoniție. La refren spunea așa : ” M-ai părăsit! M-ai părăsit ca un pirat corabia jefuită. M-ai părăsit. ( și ca un strigăt de neputință se termina așa) De ce m-ai părăsit?” După un timp a aflat că băiatul a urmat teologia și este preot alături de câțiva frați ai lui. S-a bucurat mult și se gândea cum îl privesc oamenii din parohie. Aceștia l-au îndrăgit imediat pentru că este un om charismatic și are o față luminoasă care iradiază bucurie.Dar cu timpul s-a dovedit și el om, cu slăbiciunile lui, iar moșului nu-i plăcea ceva și anume că promitea ușor și ori uita ori… uita. În ultima vreme i-a promis de mai multe ori că va veni pe la el că erau destul de aproape dar timpul trece, preotul este prins în treburi… și asta este tot. Cine te obligă să promiți ceva fără să te gândești înainte? În decursul vieții Moșu a avut mai multe dezamăgiri din partea popilor și a pierdut încrederea în ei. De spovedit nu s-a spovedit niciodată. Cui? Unui om cu slăbiciuni ca și tine? Care minte ca tine? Care este făcut din carne ca și tine, care ține sau nu ține post după cum are el chef, găsind scuze pentru toate greșelile lui? Nu ! El se spovedește în fiecare zi doar în fața icoanei lui Dumnezeu căruia nu uită să-i mulțumească pentru tot ce face. Moșul nu se dumirește de ce preoții cu prea fericiții lor conducători se zbata atâta pentru ”A AVEA” .E adevărat că prostimea nu leagă asta cu realitatea și pompează în majoritatea ei cu bani. Dar cum să-și explice el faptul că oamenii din sat fac demonstrații să nu fie pedepsit de sinod preotul care a călcat canoanele bisericești? Și acesta cum să n-o facă iar și iar dacă e lăsat în pace? Când acceptă să se construiască în orașe niște maghernițe de biserici pe trotuare, în plin oraș? Cum să-i dai ocol unei bisericuțe atunci când sunt slujbe care solicită asta? Și ei de ce nu se târăsc în genunchi cum face lumea asta nemernică ce se tânguie sperând că-l păcălește pe Dumnezeu și să le spună să fie umili dar nu târâtoare? Moșul nu a mai intrat în biserică și din cauza babelor tembele care fac ordine printre enoriași, că nu se stă acolo ci alături, că nu e voie aia sau ailaltă și care se dau cu capul de pământ crezând că dacă o fac mai în fața altarului Domnul e mai atent la ele și le iartă, altfel ca pe ceilalți. Culmea a fost când o țață din astea atunci când Moșu a spus că preotul nu consideră o anumită chestie drept păcat i-a replicat uluitor că: ce știe popa?
Istoria religiei este plină de contradicții care i-a învrăjbit și i-a aiurit pe oameni. De ce nu se serbează în aceeași zi Crăciunul și pentru ortodocși și pentru ceilalți, de așa zis de rit vechi? Care este diferența în afară de aceea că e vorba că așa au hotărât niște clerici orgolioși? Mai ales că este vorba despre niște date alese de oameni. Ce este asta pe rit nou și pe rit vechi? Aaaa! Este vorba de distrat de două ori? Păi spune așa frate. Sărbătorim în fiecare lună un Crăciun. S-o ținem în chindii. Și paștele? Care este mai paște? Cel ortodox sau cel catolic? Și de ce, pe ce considerente serioase?
Atunci . . . Concluzia vine de la sine. Babele știu mai bine. Să le fie de bine! Pentru Moșu casa îi este biserică și icoana cu candela deasupra îi sunt altarul. Și este liniștit în sufletul lui că se roagă. Doamne iartă-mă! Mulțumesc Doamne! Doamne ajută!
