Joi, 3 Octombrie ,de la ora 19:00 , la centru Multifuncțional, Filarmonica organizează un concert simfonic cu pagini muzicale semnate de Antonio Salieri , Wolfgang Amadeus Mozart și Franz Schubert.Participa că solistă, pianista, Andra Mărgineanu, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Leonard Boga, care va interpreta Concertul pentru pian și orchestra nr.23 în La major de Mozart.În prima parte a seratei publicul va audia și uvertura La scuola de’ geloși aparțînând lui Antonio Salieri , iar în a două parte , va fi interpretată Simfonia nr.5 în Și bemol major de Franz Schubert.

Leonard Boga este licențiat al Universității Naționale de Muzică București, la clasa profesorului Horia Andreescu, urmând masterclassuri cu alți dirijori importanți din Europa.
Andra Mărgineanu a urmat studiile muzicale la Universitatea Națională de Muzică la clasa prof. univ. dr. Vlad Dimulescu. A obținut nenumărate premii la concursurile naționale și internaționale de pian: „Drumul spre celebritate”, „Pro Piano”, „Milenium Piano” și „Gradus ad Parnassum”. A urmat masterclassuri cu profesori de renume din Manchester, Gijon și București. În acest moment urmează un masterclass la clasa profesorului Daniel Goiți. A susținut recitaluri și concerte la Ateneul Român, Sala Radio, Botoșani (a cântat cu filarmonica), precum și la Universitatea Națională de Muzică și Fundația „George Enescu”. Este în premieră la Filarmonica Pitești.

Lasa un raspuns