Familia Chiriloiu a început să vândă pădurea transferată prin falsuri de la Rădăuţi la Vidraru

0
102
  • Parcelele soţilor Chiriloiu, obţinute de la femeia pentru care Alina Chiriloiu a comis abuz în serviciu şi a primit iniţial 3 ani de puşcărie, fac peste 150.000 de euro. Asta la preţul „de notar”!

Anunţam cu ceva vreme în urmă că am intrat în posesia mai multor documente, printre care şi două titluri de proprietate (din 2003 şi 2004), graţie cărora două hălci de pădure, una de 1,81 hectare şi cealaltă de 10 hectare, sunt mutate una de la Ciofrângeni şi alta de la… Rădăuţi, via Arefu (pe motiv de… amplasamente ocupate), cu punct terminus Vidraru.

În ambele situaţii, firele conduceau către familia actualului şef al Direcţiei Silvice Argeş, Armand Chiriloiu.

Astfel, în speţa legată de o anume Rodica Trelea, în care o suprafaţă de 10 hectare este transferată tocmai de la Rădăuţi, apare direct implicată Alina Chiriloiu. Aceasta e nimeni alta decât soţia şefului Direcţiei Silvice Argeş, cercetată pentru abuz în serviciu şi condamnată în 2007, în prima instanţă, la 3 ani de închisoare, de Judecătoria Curtea de Argeş.

Condamnarea s-a datorat faptului că a semnat în calitate de membru al comisiei locale de fond funciar Arefu, fără să aibă delegaţie din partea Ocolului Silvic Arefu, pentru retrocedarea celor 10 hectare de teren respectivei Rodica Trelea.

În cele din urmă, hotărârea corectă a Judecătoriei Curtea de Argeş, hotărâre prin care Alina Chiriloiu a fost condamnată la 3 ani de puşcărie, a fost eludată prin intervenţii la instanţa superioară, când s-a reuşit performanţa ca o semnătură falsă şi o mânărie gravă cu terenuri să nu mai fie sancţionate penal!

Ca să înţelegeţi mai bine, fără Alina Chiriloiu, cele 10 hectare de teren nu ar fi putut fi transferate de la mama dracului (a se citi Rădăuţi!) tocmai în zona Vidraru, unde pădurea este de 100 de ori mai valoroasă!

Astăzi vom lămuri motivul pentru care Alina Chiriloiu a riscat să meargă la puşcărie pentru Trelea Rodica, o persoană cu care, aparent, nu avea nicio legătură! A făcut toate acestea pentru că Trelea Rodica a fost, în toată povestea, un nimeni în drum, un simplu intermediar, o persoană care le facilita soţilor Chiriloiu posibilitatea de a pune mâna pe terenuri şi de a face bani grei. Grei de tot!

În anul 2003, familia Chiriloiu a cumpărat de la Trelea Rodica, imediat ce aceasta a fost pusă în posesie şi a devenit proprietar de pădure în zona Arefu, următoarele cinci suprafeţe forestiere: 0,424 hectare, 0,373 hectare, 0,144 hectare, 0,688 hectare şi 0,202 hectare.

Foarte grav a fost faptul că Trelea Rodica nu a primit suprafaţa de pădure comasată, ci parcelată, ca să fie pretabilă la nenumărate investiţii (construcţii distincte!).

Drept dovadă vă prezentăm astăzi, în exclusivitate, faptul că familia Chiriloiu a început să facă bani grei de pe urma pădurilor de la Arefu (păduri care, nu trebuie uitat, au fost teleportate acolo tocmai de la Rădăuţi, cu ajutorul semnăturilor false ale Alinei Chiriloiu!).

În primăvara acestui an, Armand şi Alina Chiriloiu au vândut o bucăţică din pădurile lor de la Arefu, şi anume o fâşie de doar 1.351 mp, amplasată în zona Capra. Adică, practic, unde e raiul pe pământ! Cumpărătorul este o firmă din Curtea de Argeş, înfiinţată în anul 2002, care mai avea ceva teren în zonă şi construieşte acolo o pensiune.

Preţul de vânzare trecut în contract este de 11.000 de euro. Pare mic, dar gândiţi-vă cum se procedează de obicei! Una scriem şi… alta primim! Şi chiar dacă acesta ar fi preţul real, este vorba despre o suprafaţă infimă din cele 1,8 ha obţinute de familia Chiriloiu de la Rodica Trelea la Arefu! Dacă toată suprafaţa s-ar vinde pe parcele pentru doar 11.000 euro parcela, vorbim despre 150.000 de euro doar pe baza falsurilor comise în povestea Rădăuţi-Arefu-Rodica Trelea!!!

În perioada imediat următoare, noi documente incredibile despre Armand Chiriloiu, zis Drujba din Pădurea Trivale. Dar mai ales noi informaţii fabuloase despre Alina Chiriloiu, jumătatea lui cu aceleaşi obiceiuri!

D.M.D.

Lasa un raspuns