Conferința a fost organizată de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Argeș în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și Asociația Profesioniștilor în Resurse și Asistență Educațională AsProEdu și s-a bucurat de prezența Excelenței Sale Leena Liukkonen, ambasador al Finlandei în România.
De asemenea, participarea specialiștilor internaționali a fost completată cu un alt nume cunoscut în domeniu Herculano Daniel Andrade Texeira din Portugalia.
Gazde ale evenimentului au fost vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, și Directorul Direcției Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu.
,,Vă spun și eu bine ați venit la cea de-a IV-a ediție a acestei conferințe în care Consiliul Județean Argeș este partener. Tema conferinței este una deosebit de importantă și generoasă și mă bucur să văd o prezență atât de numeroasă a specialiștilor. Salut prezența invitaților din Finlanda și Portugalia și sunt convinsă că la finalul acestei conferințe rezultatelor vor fi unele fructuoase. Felicit Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Argeș, pe doamna director Rodica Ciucă si inimoasa ei echipă, și vă pot spune cu mâna pe inimă, și în calitate de membru al Comisiei de orientare școlară și profesională, că această echipă face lucruri deosebite, toți fac o muncă deosebit de grea, pentru că știm cu toții ce înseamnă să lucrezi cu copiii cu cerințe educaționale special” – Roxana Stoenescu, director Direcția Cultură, Turism și Tineret.
Ari Pokka este Directorul Institutului Finlandez pentru Educație, creator de politici publice în domeniul educației, director de școală gimnazială și autor tradus în mai multe limbi, fostul Președinte al Asociației Finlandeze a Directorilor Școlari și a Confederației Internaționale a Directorilor. „Cultura operațională a școlii se creează baza cooperării dintre casă și școală” a fost titlul temei prezentate la această conferință de către cunoscutul pedagog finlandez.
Ari Pokka are o experiență educațională internațională vastă, cuprinzând inclusiv China, România, Taiwan, Maldive sau țările Arabe, și a fost gazdă pentru directorii internaționali, cu precădere din Australia, contribuind la susținerea și protejarea cooperării dintre țări și stimularea dialogului profesional care conduce la îmbunătățirea accesului educațional și a echității.
Printre invitați s-a mai aflat, inspectorul general școlar Dumitru Tudosoiu, reprezentanți ai Universității Pitești, profesorii universitari Maria Constantinescu și Radu Vasilică, șefi de instituții județene, Alin Comșa, antrenor acreditat în Programarea Neuro Lingvistică, lector al Institutului Bancar Român – catedrele Formarea a formatorilor, Leadership și Management și al Fundației Culturale “Calea Victoriei”, Armina Sîrbu, antrenor de carieră, American Councils for International Education, László Brassai – CJRAE Covasna, specialiști din Argeș.
Conferința s-a încheiat cu o dezbaterea având ca temă ,,Parenting for happy children and successful adults”.