Eurodeputatul Gabriela Zoană: ”Prezentarea priorităților Președinției României la Consiliul UE este un moment așteptat de către toți oficialii europeni”

0
39

Marți, 15 Ianuarie, premierul Viorica Dăncilă va prezenta în plenul Parlamentului European prioritățile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Este un moment așteptat de către toți deputații europeni, din cel puțin două motive.

Primul motiv este acela că Președinția română va trebui să conducă negocierile în dosare importante pentru viitorul Uniunii Europene, așa cum sunt negocierile pentru cadrul financiar multianual. Aici, așa cum am mai precizat, există divergențe între state, fiecare având un interes propriu de protejat. Un alt dosar important îl reprezintă cel privind negocierile pentru Brexit, aici rolul Consiliului Uniunii Europene este unul care se completează cu rolul și cu eforturile depuse de toate instituțiile europene. Deși planificat pentru luna Martie, modul în care va ieși Marea Britanie din Uniunea Europeană depinde în acest moment și de evoluțiile de pe scena politică a Marii Britanii.

Al doilea motiv pentru care toți deputații europeni așteaptă cu extrem de mare interes prezentarea de marți este controversa care s-a creat la nivel european și intern în jurul preluării Președinției de către România. Așa cum știm, interesele electorale au făcut ca partidele europene și românești din arcul politic popular european, așa cum este și PNL, să atace Președinția României la Consiliul European, în căutare de procente de încredere din partea alegătorilor. Din acest punct de vedere, este normal ca europarlamentarii, indiferent de apartenența politică, să fie interesați de prioritățile românești în aceste 6 luni, ceea ce este, în definitiv, un lucru pozitiv pentru noi, întrucât România va avea parte mâine de atenția întregii Europe.

Personal am toată încrederea în premierul Viorica Dăncilă, în modul cum echipa guvernamentală s-a pregătit pentru aceste 6 luni extrem de solicitante și sunt convinsă că Președinția României va fi una de succes, pentru binele tuturor popoarelor europene

Lasa un raspuns