Epidemia de coronavirus – Buletin informativ – 26 martie

0
57

Conform DSP Argeș, la ora 9 dimineața, situația persoanelor din județ afectate de măsurile de carantină sau izolare se prezenta după cum urmează:

-persoane monitorizate de DSP, aflate în izolare la domiciliu: 6653;

-persoane care au finalizat perioada de 14 zile de izolare: 912;

-persoane aflate în carantină instituționalizată: 136.

În ultimele 24 de ore, angajații din  Poliție, Jandarmerie, Poliție Locală și din partea altor instituții din Argeș au efectuat mai multe controale, pentru prevenirea răspândirii infectărilor cu virusul COVID-19. Cei din MAI au acționat cu un efectiv de 623 de persoane, DSP Argeș cu 96, iar cei din alte structuri au fost 61. Au fost mobilizate 193 de mijloace tehnice, dintre care 150 ale Poliției.

Au fost verificate 1683 de persoane în privința respectării măsurilor de izolare sau carantină.

Au fost aplicate 4  sancțiuni, în valoare totală de 20.000 de lei, persoanelor care nu au respectat măsurile de izolare. Trei dintre persoanele sancționate au fost plasate în carantină. Două dintre ele sunt din comuna Mihăești, iar una este din comuna Merișani.

Nu au fost întocmite dosare penale noi.

În plus, au fost aplicate 164 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 227 000 de lei, pentru persoanele care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației.

ISU Argeș a acționat ieri prin montarea de 4 corturi în incinta unităților spitalicești: unul la Spitalul de Pediatrie Pitești, unul la UPU de la Spitalul Județean de Urgență, unul la Spitalul Municipal Curtea de Argeș și unul la Spitalul de Pneumoftiziologie Valea Iașului.

În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență desfășurat ieri s-au stabilit mai multe măsuri organizatorice care privesc desfășurarea activității spitalicești din județul Argeș în perioada stării de urgență:

-desemnarea Spitalului Orășenesc Mioveni pentru tratarea cazurilor de îmbolnăviri cu virusul COVID-19;

-desemnarea Spitalului Județean de Urgență Pitești care asigură cazurile medicale de urgență pentru tot județul, non-COVID-19;

-desemnarea Spitalului de Pediatrie Pitești ca unitate spitalicească destinată cazurilor pediatrice, dar și pentru cazurile de copii îmbolnăviți cu virusul  COVID-19 .

-preluarea cazurilor de boli infecțioase eruptive pediatrice va fi realizată de compartimentul de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Municipal Câmpulung, inclusiv profilaxia antitetanică și antirabică (adulți și copii).

-în perioada stării de urgență, personalul din structurile de primiri-urgențe ale Spitalului Municipal Curtea de Argeș, Spitalului Municipal Câmpulung și Spitalului Orășenesc Costești va fi delegat pe o perioadă de 60 de zile, cu posibilități de prelungire conform art.43 din Codul Muncii, în funcție de necesități, pentru asigurarea serviciului de urgență din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni.

Lasa un raspuns