După 5 zile şi nopţi magic-poetice, NOPȚILE DE POEZIE, regalul poetic de la Curtea de Argeş, s-au încheiat

0
1013

Poemul trebuie să fie ca o stea care, deşi este o lume, apare ca un diamant” – Juan Ramon Jimenez („Poetică”)

*Cristian SABĂU

Cu câteva zile în urmă ne informam cititorii despre desfăşurarea (între 12 şi 18 iulie) la Curtea de Argeş a celei de-a XXI-a ediţii a Festivalului Internaţional „Nopţile de poezie de la Curtea de Argeş”. După cm relatam, festivalul este organizat anual de Fundaţia Academia Internaţională Orient-Occident, şi – după o perioadă de incomprehensibilă şi nejustificabilă uitare (sau neglijare?) – anul acesta a beneficiat de generoase (şi bine-venite!) subvenţii din partea Consiliului Judeţean Argeş, Consiliului Local Curtea de Argeş şi Institutului Cultural Român. Să sperăm că atât organizatorii, cât şi generoşii susţinători ai acestei manifestaţii care pune pe harta poeziei mondiale municipiul Curtea de Argeş (şi judeţul Argeş!) să reuşească şi în viitor organizarea acestei manifestări-unicat în peisajul românesc şi nu foarte întâlnite nici în cel mondial…

Premianţii festivalului, ediţia 2017

Propun să începem mai puţin obişnuit, cu sfârşitul manifestaţiei, adică cu partea oficială constând în onorul acordat celor consideraţi merituoşi între merituoşi.

Juriul (care funcţionează în actuala alcătuire de câţiva ani – Ovidiu Ghidirmic, Mihai Golescu, Carolina Ilica) s-a ciocnit – cum se întâmplă în cele mai multe ediţii ale festivalului – de aşa-numita l’embarras du chois, adică de dificultatea de a-i alege pe cei mai buni dintre (toţi) cei buni. Desigur, orice jurizare comportă o importantă componentă subiectivă (poate chiar afectiv-subiectivă) şi oricine poate contesta o ierarhie care nu este stabilită pe indicii măsurabile, fiecare poate avea propria scară de valori şi adeziuni estetice. Dincolo de aceste consideraţiuni teoretice, pentru acest 2017 al manifestării poetice curtean-argeşene medaliaţii festivalului sunt:

Ali Al Hazmi (Arabia Saudită) – Marele Premiu Internaţional de Poezie, aşadar un arab get-beget preferat celorlalţi doi nominalizaţi veniţi din ţări andine – Maria Clara Gonzalez de Urbina (Columbia) şi Jorge Antonio Encinas Cladera (Bolivia).

Marele Premiu European pentru Poezie a fost obţinut de Eli Videva (Bulgaria) care s-a impus la „barajul poetic” cu nominalizata Fiona Templeton din Scoţia („deocamdată” UK).

Marele Premiu pentru Arte al Academiei Internaţionale Orient-Occident a fost obţinut de Althea Romeo-Mark (Antigua şi Barbuda) preferată în faţa celor doi nominalizaţi care în drumul spre nord au traversat celebrul Rio Grande – Julio Torres-Recinos (El Salvador/Canada) şi Ivonne Gordon (Ecuador/SUA).

Marele Premiu Naţional pentru Literatură a fost primit de criticul Paul Dugneanu care pentru a-şi primi premiul n-a avut de traversat decât câteva râuri româneşti.

Poetul James Cherry (SUA) a fost primit ca membru al Academiei Internaţionale Orient-Occident.

Limbajul poeziei şi sentimentul înţelegerii, chiar al prieteniei, au fost dominantele acestei întâlniri, ale acestui joc profund (şi nu secund!) care se repetă an de an la Curtea de Argeş, doar cu alţi interpreţi, cu alte promoţii argeşene de poeţi ai lumii cu pasageră rezidenţă argeşeană. Trăgând linia şi socotind, practic toţi poeţii participanţi sunt câştigători, câştigurile constând nu atât în Diplomele de Onoare primite din partea organizatorilor (care se vor ataşa cu mândrie la curriculum-ul poetic), cât în contactele cu poezia şi cultura altor colegi într-ale adevărului bine mascat în metafore, colegi veniţi de peste munţi şi văi, mări şi oceane şi mai ales de peste multe, multe fuse orare… Cu toţii au avut ocazia ca, dincolo de specificul limbii şi culturii în care au venit pe lume, să constate că există – peste tot în realitatea ce ne înconjoară – asemănări în certitudini (vaaai, lumea merge tot mai răăău…), în îndoieli (oare noi am putea face aşa ceva?…), în proiecte de viitor… mai ales de viitor imediat, fapt ce probează o stare de pesimism persistent (şi existent nu numai în lumea poeţilor)…

După recitalurile din fiecare zi, după recitalul final al nominalizaţilor şi laureaţilor,

reacţiile celor prezenţi, poeţi şi nepoeţi, dar amatori de poezie (şi comunicare), au fost pozitive, publicul a savurat rostirea în limba originară a poemelor, ca şi traducerile în limbi de circulaţie internaţională (spaniolă, engleză). Şi – bineînţeles! – versiunile în limba română pentru a căror calitate au răspuns cu… calitatea de poeţi importanţi Dumitru M. Ion, făcătorul multor poeme şi personaje memorabile (Ioan Metaforă fiind unul dintre ele), şi Carolina Ilica, făcătoarea multor cărţi neconvenţionale (care de lemn, care de lut, care de lână, care de la Vidra…), dar şi manechin de circumstanţă, prezentând cu mândrie („ca o ţărancă” vidreancă) îmbrăcăminte tradiţională românească mai mult decât centenară…

Cu mai bine de un deceniu în urmă m-a deranjat un articol din pe-atunci celebra „Societate argeşeană” (de fapt, doar smeoreană) al cărui titlu suna cam aşa: „La Curtea de Argeş se desfăşoară un festival de poezie privat”. Ei şi? Titlul, ca şi articolul erau de un ridicol (spre tembelism – să folosim toate cuvintele limbii, să nu le abandonăm în fondul pasiv…) absolut, încercând să pună accentul nu pe faptul că se ţine un festival, ci asupra faptului că festivalul era privat… Mare mai era grădina gândirii „Societăţii” şi a redactorilor săi care nici nu merită să fie amintiţi… Măcar să fi avut vreuna dintre destulele entităţi de stat (de la orice nivel administrativ) capacitatea de a crea şi menţine un astfel de eveniment de anvergură mondială…

Beneficii colaterale:
Dimensiuni nonpoetice ale unui festival de poezie

Puţine au fost zilele de festival în care de-a lungul celor peste două decenii să nu fiu prezent, aşa că am avut posibilitatea să observ modul de receptare în rândul participanţilor, cu mulţi dintre aceştia întâlnindu-mă în particular, iar unii fiindu-mi chiar oaspeţi. Aşa că pot să afirm cu mâna pe suflet (sau pe eul ziaristic) că în foarte mare majoritate oaspeţii s-au simţit bine, au fost impresionaţi de oraş, de nivelul festivalului, de ospitalitatea argeşeană, de căldura cu care au fost primiţi. Ar fi în sprijinul celor afirmate câteva argumente, dar cel mai important mi se pare a fi dorinţa de a participa la o altă ediţie. Pentru că nu puţini au fost poeţii care şi-au dorit să revină la „festivalul lui Dumitru şi al Carolinei” după doar câţiva ani. Şi nu este vorba despre debutanţi, despre tineri care doresc să se afirme, ci despre poeţi consacraţi care au făcut turul manifestărilor poetice internaţionale şi au primit premii importante: Martha Canfield, Julio Pavanetti, Jeton Kelmendi, Peter Waugh, Joao Sevivas, Luz Mary Giraldo sunt doar câteva nume dintr-o listă mult mai lungă. Şi mai există un argument: în lipsa unei mediatizări pe măsura nivelului şi corespunzătoare tehnicilor informatice moderne, festivalul a fost mediatizat de la om la om, de la poet la poet. De exemplu, Martha Canfield i-a fost profesoară la Universitatea din Bogota lui Luz Mary Giraldo şi a adus-o la festival, iar aceasta le-a fost profesoară (la aceeaşi universitate) participantelor din acest an Maria Clara Gonzalez şi Berta Lucia Estrada. Şi ca o pată de culoare am putea spune că festivalul a funcţionat şi ca agenţie matrimonial-pasivă, „pricinuind” întâlnirea unor poeţi şi poete care s-au cunoscut, s-au plăcut, s-au căsătorit… şi au revenit la festival ca soţ şi soţie… Unde poezie este, şi iubirea poate să apară… Încercaţi… dacă veţi fi invitaţi…

Cum am scris deja în precedentul articol, în aceste zile am avut plăcerea de a-i cunoaşte mai de-aproape pe câţiva dintre poeţii participanţi proveniţi din impresionantul spaţiu lingvistic (şi poetic!) neolatin, să le cunosc şi să le şi tălmăcesc în româneşte câteva poeme… Aşa că potrivit este să le dăm cuvântul câtorva dintre poeţii prezenţi la cea de-a XXI-a ediţie a nopţilor argeşene atât de poetice… şi atât de internaţionale.

 

Berta Lucia Estrada
(Columbia, 1955)

Vivaldi

I

Mici mori ţărăneşti

îngropate de zăpada

implacabilei ierni

a lui Jan Breughel

II

În argint

s-a îmbrăcat ziua,

mare mai este

neliniştea sa.

Focul

Flăcările focului

ne luminează trupurile

precum fulgerele

unei furtuni.

Lemnele trosnesc

parcă făcând ecouri

gemetelor.

Şoldurile

în mişcări ritmice şi ondulate

sapă văgăuni

până acum neştiute.

 

Inmaculada Garcia Haro
(Spania, 1963)

Sete de cercuri

Cu pântecul meu o să scriu

ca să povestesc infinitul

cel lipsit de cuvinte.

O să scriu cu buricul meu

această planetă a planetelor,

cordon ombilical care mă conectează

la a sferelor simfonie.

Fără de logos o să scriu,

fără de limbă, creion şi metodă;

dar o să scriu doar pentru că

lumea e însetată de cercuri.

Jorge Antonio Encinas Cladera
(Bolivia, 1957)

Cosiţele nopţii

I

Nu mă-ntreba, călătorule,

de ce am tâmplele albe,

răni în piept şi zgomote-n pace.

Vezi-ţi de drum, nu mă-ntreba nimic;

tăcerea este desăvârşirea ta,

murmur al vocii mele eterne,

remuşcare a anilor mei de aramă.

Şi totuşi; în adâncurile fiinţei tale

te întrebi despre vocea mea, despre faţa mea,

despre degetele mele care cuprind nimicul,

despre durerea care-mi fisurează surâsul de var.

Sigur că omul este o fiinţă câteodată bizară!

Dar nu mă interesează dacă din mers

plantezi lanuri de grâne în lună

sau din sucul ei torni în mare.

Nu uita, cavalere rătăcitor, că şi eu

într-o zi am încălecat şi-am plecat.

M-am împiedicat de topazul ochilor săi

şi i-am smuls nopţii bogatele-i plete.

Ar fi trebuit să o vezi cum fugea

înnebunită, cheală, cerşind milă.

Iar eu mă prăpădeam de râs când încălecam

armăsarul, desenându-mi umbra în depărtări.

Am văzut-o plângând;

şi în traista unde ţineam timpul, negrele sale plete

împleteau scări către cer

pentru a depune câte un sărut pe fiecare stea,

pentru a implora mila cerului.

II

Spun unii că nefericita nu se mai piaptănă,

că rătăceşte printre aştri bătând pe la porţi.

Dar din fiecare palat afară a fost dată

ca o ticăloasă condamnată.

Ayyy, noapte fără cosiţe!

Cântă-ţi plânsetul în faţa lunii,

ţese-ţi giulgiul din hermelină,

străluceşte în aurora vieţii.

Şi aşteaptă ca versurile mele

să vină pe un roib nărăvaş

ca să-ţi fure strugurii din teasc

şi în vin să se-ntoarcă în zori.

Ayyy, călătorule,

nu mă mai întreba

de ce plâng fără lacrimi,

pieptul meu e o scorbură,

rănile sunt presărate cu sare.

În noaptea asta

cu cosiţe brune

şi cu mers îndurerat

singur şi foarte întristat

m-am pierdut în mare.

Ivonne Gordon
(Ecuador/S.U.A, 1953)

Un dulap

Nu cer prea mult, nu cer nimic. Doar un dulap

de mahon sculptat de sirene acum o mie de ani.

Nu cer prea mult, nu cer nimic. Doar o cheie de aramă

care să se potrivească în broasca visului despuiat.

Nu cer prea mult, nu cer nimic. Doar să păstrez visele

într-un sertar al dulapului nocturn, să pierd fondul,

sarea vizibilului, să aşez în fiecare colţ al dulapului

sclipirile proaspete ale aurorei.

Nu cer prea mult, nu cer nimic. Doar să deschid ochii şi să

primesc o ocheadă. Să inventez în zori profeţia sirenelor

şi să-mi plimb pe dulap privirea ca un curent hipnotizat.

Atâta cer, un fir transparent ca să cos cu toată viteza

voalul invizibil al feţei neliniştite.

Maria Clara Gonzalez de Urbina
(Columbia, 1952)

Dacă din întâmplare

Dacă din întâmplare te întorci din călătorie

şi te hotărăşti să-mi faci o vizită,

adu-mi cuvântul

cel mai potrivit

ca să-l însămânţez

la malul unui ianuarie

şi să-mi ridic la umbra lui

unica-mi locuinţă

şi dacă nu ai cuvinte călătoare

apropie-te

şi strânge-mi nostalgiile

Căutare

Până când raza soarelui

şi inima dornică

se vor sorbi una pe alta?

Până când va dura

hăituirea unor vise

fără destin?

Lasa un raspuns