Dragi cetăţeni ai comunei Poiana Lacului,

0
636

2 iun PSD Mihai TrachePentru cei care nu mă cunosc, mă numesc Mihai Trache, am 45 de ani, sunt de profesie inginer la SC APĂ-CANAL 2000 SA şi vicepreşedinte la Organizaţia PSD Poiana Lacului. Am absolvit Facultatea de Ştiinţe şi Institutul de Management în Asigurări. Sunt căsătorit cu Simona Trache, inspector de calitate la SC ADIENT AUTOMOTIVE SA, şi am o fiică, Cosmina Trache, studentă la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca.

M-am născut, am crescut şi m-am format ca om în această comună, ştiu ce înseamnă munca cinstită şi am încercat mereu să le ofer oamenilor de lângă mine încredere, siguranţă şi respect.

Doresc să-mi acordaţi încrederea de a candida la funcţia de primar al comunei Poiana Lacului pentru că am convingerea şi pregătirea necesară pentru a administra foarte bine această comună şi pentru a aduce comuna noastră acolo unde merită.

Am urmărit cu interes evoluţia lucrurilor la Poiana Lacului în ultimii ani şi am ajuns la concluzia că AŞA NU SE MAI POATE CONTINUA:

  • îmi pasă că la Poiana Lacului nu a fost atras niciun euro din fonduri europene;
  • îmi pasă că la Poiana Lacului au fost CONFISCATE de apropiaţii primarului în funcţie toate bunurile patrimoniale ale comunei;
  • îmi pasă că, deşi comuna beneficiază de un buget generos, aproximativ 100 miliarde lei, banii au fost sifonaţi sistematic şi, mai mult, actuala administraţie a făcut un împrumut uriaş, de 62 miliarde lei, folosit pentru asfaltările electorale din ajunul alegerilor din anul 2012, împovărând comuna cu datorii pentru 20 de ani.

Doresc în primul rând să le redau cetăţenilor din Poiana Lacului libertatea de a gândi şi de a-şi exprima opţiunile fără a mai avea teama că primarul în funcţie distruge tot ce este împotriva lui. În acest sens, le transmit oamenilor de afaceri şi întreprinzătorilor din comună că VREMEA REPRESALIILOR POLITICE a trecut, să aibă credinţă şi să se mobilizeze pentru a scăpa de acest flagel.

Doresc ca această comună să progreseze la nivelul locuitorilor săi şi, de aceea, daţi-mi şansa să demonstrez că sunt capabil să realizez lucruri importante pentru comună. Referitor la programul meu, doresc ca dumneavoastră să ştiţi că eu sunt adeptul faptelor, şi nu al promisiunilor. Înţeleg totuşi că oamenii sunt interesaţi să afle ce voi face în mandatul meu.

OBIECTIVE 2016-2020

  • cămin cultural (promis de 16 ani şi nerealizat);
  • parc în centrul comunei, cu spaţii de joacă pentru copii şi pentru agrement;
  • birou exclusiv pentru proiecte europene;
  • grădiniţă cu program after-school (cazare, masă, activităţi complementare);
  • desfiinţarea taxei de pază pentru toţi locuitorii comunei;
  • demararea de urgenţă a proiectului de canalizare care trenează, la fel, de foarte mulţi ani;
  • marcaje pietonale şi de acces în zona şcolilor şi a instituţiilor publice;
  • staţii maxi-taxi (spaţii acoperite, prevăzute cu băncuţe şi iluminat) în toată comuna;
  • branşarea la reţeaua de gaze a tuturor străzilor din comună;
  • asfaltarea tuturor străzilor din comună, precum şi a zonei centrale, fără a mai accesa împrumuturi;
  • rezolvarea promptă a solicitărilor cetăţenilor de către aparatul administrativ din primărie;
  • respectarea strictă a programului de lucru şi o conduită fără cusur a tuturor funcţionarilor, inclusiv a primarului;
  • platforme şi zone închise pentru tomberoanele de gunoi din comună.

Dar mai presus de toate aceste promisiuni doresc ca în Poiana Lacului să nu mai existe discriminări etnice, teritoriale şi de infrastructură. Doresc ca Metoful, Găleţeanul, Dealul-Bării să nu mai fie considerate zone mărginaşe, neimportante şi să beneficieze şi ele de drumuri şi utilităţi (gaze, apă, canal) ca şi restul comunei.

Doresc să duc la îndeplinire toate aceste lucruri şi de aceea vă rog să-mi acordaţi încrederea dumneavoastră. Îmi pasă de condiţiile în care trăiţi, îmi pasă de bucuriile şi de supărările dumneavoastră şi nu vă voi dezamăgi niciodată.

Pentru realizarea programului meu am nevoie şi de sprijinul consilierilor locali şi judeţeni. Vă rog, deci, SĂ VOTAŢI listele consilierilor locali şi judeţeni ale PSD.

Cu deosebită considerație,

Mihai TRACHE

Lasa un raspuns