Două lucruri pe care minciunile şi dezinformările televizate nu le pot ascunde: Cornel Ionică a dovedit că este un primar mult mai bun ca Tudor Pendiuc şi Cristian Gentea este omul momentului în PSD Argeș!

0
427

Am urmărit o emisiune TV realizată la un post aflat în conservare şi manageriat de Constantin Dârzan, eroul proiectului de la Molivișu. S-au spus acolo şi lucruri corecte, dar şi numeroase inexactităţi flagrante. Să le luăm pe rând.

Mircea Andrei a beneficiat în emisiune de o promovare insistentă, dar cu argumente false. Omul pur şi simplu nu contează în perspectiva campaniei electorale pentru alegerile locale. Singura postură în care olteanul, fost senator de Dâmboviţa, este cu adevărat atractiv este cea de cotizant la TV, ziare şi site-uri, pentru că are bani. În rest, n-are nici charismă, nici partid, nici susţinere. Niciun argeşean sănătos la cap nu va vota vreodată cu acest venetic, cu această coadă de topor portocalie, cu acest şef al PDL din cornel_ionicaperioada în care românilor li se tăiau pensiile şi salariile şi se închideau spitalele! A mai încercat de două ori în 2012 şi, atât la alegerile locale, cât şi la cele parlamentare, nu l-a votat nici dracu’ şi s-a consacrat în judeţ ca perdant de meserie.

În ceea ce-l priveşte pe Tudor Pendiuc, să susţii la televizor că primarul lucrează acum cu o intensitate cu care nu a mai lucrat niciodată, înseamnă să baţi câmpii. În Piteşti se lucrează intens, dar coordonatorul lucrărilor este viceprimarul Cornel Ionică, omul care de aproape doi ani administrează Piteştiul cu o competenţă şi cu o seriozitate cu care piteştenii n-au fost obişnuiţi niciodată de către Pendiuc. Ionică nu împarte sarmale costumat caraghios în bucătar, nu umblă din televiziune în televiziune ca fostul edil şi nici nu patrulează prin centrul Piteştiului flancat de cohorte de inspectori şi salariaţi ai Primăriei, aşa cum obişnuia primarul judecat pentru corupţie. În era post-Pendiuc însă, n-au existat scandaluri publice, n-au existat acuzaţii aduse la adresa Primăriei, n-au existat investiţii dubioase, n-au existat scandaluri în Consiliul Local Piteşti etc.

S-au mai spus lucruri tâmpite şi despre PSD Pitești şi despre liderul organizaţiei, Cristian Gentea, între timp ajuns (şi) preşedinte executiv al PSD Argeș. În sensul că, fără niciun argument, moderatoarea 8 feb minciuni televizateemisiunii şi invitata au susţinut că Gentea este creaţia politică a lui Pendiuc. Este evident pentru orice om de bun-simţ că lucrurile nu stau deloc aşa. Când a intrat Pendiuc în PSD, Cristian Gentea era consilier municipal, aceeaşi funcţie pe care o ocupa şi atunci când Tudor Pendiuc a părăsit, vrând-nevrând, Primăria Piteşti. Ascensiunea politică a liderului organizaţiei municipale a avut loc după ce edilul a părăsit scena publică şi se datorează, exclusiv, calităţilor excepţionale (de organizator etc.!) ale lui Gentea şi susţinerii categorice de care acesta se bucură din partea organizaţiei PSD Piteşti şi a organizaţiilor PSD care s-au raliat Piteştiului.

În rest, am mai remarcat iritarea celor două doamne de la TV că piteştenii declară în sondaje că nu vor vota cu Narcis Sofianu, deoarece acesta face parte din partidul celor care au tăiat pensii şi salarii şi au mărit taxele. Este un lucru bun, credem noi. Piteştenii chestionaţi dovedesc nu doar că au memorie bună, ci şi faptul că nu s-au lăsat păcăliţi de fuziunea dintre PNL şi PDL (te poţi face frate cu dracul, dar apoi îţi va fi tare greu să intri în biserică!).

Cât despre încercările de intoxicare, dezinformare şi învrăjbire pe care s-au chinuit să le lanseze jurnalistele de la televiziunea falimentară, nici nu merită luate în seamă. S-au dus vremurile când astfel de practici odioase puteau funcţiona cu succes!

D.M.D.

Lasa un raspuns