Doi tineri deţinuţi le-au vorbit unor elevi din Mioveni despre greşelile care i-au dus în spatele gratiilor, despre viaţa din puşcărie şi despre planurile lor de viitor

0
161

Peste 200 de elevi din Mioveni au participat ieri la o acţiune tematică de conştientizare şi dezvoltare personală educativ-formativă, în cadrul proiectului „Viitor pentru Tineri” coordonat de consilierul educativ George Nilă.

Scopul acestui proiect este de a ajuta tinerii să identifice şi să promoveze modele pozitive de persoane din comunitatea lor care pot fi sursă de motivaţie şi de inspiraţie pentru toţi cei care doresc să schimbe societatea în bine.

În cadrul acestei întâlniri au participat invitaţi din mai multe domenii de activitate precum inspectorul şcolar general Dumitru Tudosoiu, prof. dr. Laura Cepărean, comisar Emanuel Conea – directorul Penitenciarului Mioveni, psiholog Ruxandra Popescu – Penitenciarul Mioveni, inspector principal Andrei Stancu din cadrul Serviciului de Investigaţie a Criminalităţii Economice – Poliţia Bucureşti, conducerea Primăriei Mioveni, dar şi alţi invitaţi.

Aceştia le-au vorbit tinerilor despre provocări, decizii şi modele care trebuie urmate în noua societate pe care ei o vor construi.

De asemenea, doi tineri deţinuţi încarceraţi la Penitenciarul Mioveni le-au vorbit celor prezenţi despre greşelile care i-au dus în spatele gratiilor, despre viaţa din puşcărie, dar şi ce planuri au pentru viitor. Ei le-au transmis tinerilor să conştientizeze fiecare gest pe care îl fac pentru că le-ar putea schimba viaţa, uneori şi în rău. Elevii au ascultat cu mult interes experienţele de viaţă ale deţinuţilor şi au plecat mai conştienţi de consecinţele pe care le-ar putea avea faptele lor.

La finalul evenimentului a avut loc şi lansarea volumului de poezii „Emoţii”, autor inspectorul principal de poliţie Andrei Stancu.

Lasa un raspuns