Doamnele din OFLDE Argeș au sărbătorit prin muncă „Ziua Mondială a Curățeniei”

0
40

În fiecare an, pe 23 septembrie, se sărbătorește „Ziua Mondială a Curățeniei”, având drept scop conștientizarea și reamintirea faptului că protejarea mediului ar trebui să reprezinte un stil de viață, nu doar un slogan. La initiațiva ministrului Mediului Grațiela Gavrilescu, președinte al OFLDE, organizațiile de femei din cadrul ALDE au participat la acțiuni de ecologizare în județele din care provin, sub sloganul „Un mediu curat – un viitor sănătos”.

În Argeș, sub coordonarea Alinei Nicolescu, președinte al Organizației Județene de Femei, secondată de președintele OFLDE Pitești, Eny Pavel, aproximativ 35 de doamne s-au înarmat cu saci și mănuși și au strâns după semenii lor certați cu mediul și bunul simț. A fost ecologizată Pădurea Trivale (zona intrării în pădure și până la Grotă) care, deși este un brand al Piteștiului, se transformă periodic într-un depozit de gunoai, dar și zone cu probleme din municipiul Câmpulung.

„Nu mai departe de jumătatea acestei luni am participat, alături de tinerii din ALDE Argeș, la o acține de ecologizare a Pădurii Trivale. De data aceasta, împreună cu doamnele din organizație, am abordat o altă zonă a pădurii și am constatat același lucru: oamenilor nu le pasă de mediul în care trăiesc! Am găsit gunoi menajer aruncat pur și simplu pe marginea drumului și nenumărate PET-uri. Din păcate, plămânul verde al Piteștiului nu respiră aer curat iar asta, mai devreme sau mai târziu, se va întoarce împotriva noastră. La aceeași tristă concluzie au ajuns și colegele din Câmpulung, care au constatat că mulți cetățeni nu-și respectă comunitatea în care trăiesc”, a declarat Alina Nicolescu, președinte OFLDE Argeș.

Simona Brătulescu, președinte al ALDE Argeș, a ținut să mulțumească organizațiilor de femei din Pitești, Câmpulung, Topoloveni, Mioveni și Ștefănești pentru modul activ în care s-au implicat, apreciind că ALDE Argeș are cea mai activă și inimoasă organizație de femei din județ și cea mai implicată în problemele comunității. Potrivit acesteia, educația în spirit ecologic este o muncă de lungă durată, dar fiecare pas în realizarea ei contează.

„Din păcate, în România se face curat la zile mari și se murdărește un an întreg. ALDE Argeș și-a făcut un obicei din a realiza acțiuni de ecologizare și va continua să o facă periodic. Cred în puterea exemplului și mai cred că este nevoie de ani ca simțul civic să se instaleze și în ADN-ul românilor, eventual ajutat și de aplicarea de amenzi corespunzătoare, pentru că nu este normal să îți bați joc de propria ta casă”, a declarat Simona Brătulescu, președintele ALDE Argeș.

Lasa un raspuns