Directorul Chiriloiu este protejat de oficiali de rang înalt ai ROMSILVA

0
97

„Ziarul de Argeş” (şi anterior „Jurnal de Argeş”) a prezentat pe larg dezastrul de la Direcţia Silvică Argeş, feuda lui Armand Chiriloiu. Defrişări la cote absolut înspăimântătoare în zona zero a municipiului, Pădurea Trivale, angajarea nevestei în timp ce zeci de salariaţi erau aruncaţi în stradă, avere de magnat agonisită din salariu de bugetar, licitaţii cu probleme, angajări cu probleme, braconaj etc., toate sunt dezvăluiri care ar fi trebuit să provoace un cutremur la DS Argeş. N-au provocat!

Astăzi o să vă lămurim şi de ce!

În ultimii cinci ani, la ROMSILVA au ajuns nenumărate plângeri şi sesizări care vizau atât activitatea, cât şi comportamentul tiranic al lui Armand Chiriloiu. Toate însă au fost deturnate de d-na Alina Şerb, şefa de personal a regiei. Soţul acestei doamne este din Câmpulung Muscel, iar dânsa are o relaţie de amiciţie, care este de notorietate pentru toată lumea, cu directorul Chiriloiu. Alina Şerb a fost, de altfel, invitat de onoare la paranghelia organizată de Direcţia Silvică Argeş cu prilejul Zilei Silvicultorului pe Valea Vâlsanului, la jumătatea lunii iunie!

Revenind la sesizări şi reclamaţii, toate acestea au fost repartizate unui singur inginer, Georgescu Valerică, membru al Corpului de Control al ROMSILVA. De fiecare dată, acesta a venit în Argeş, a discutat doar cu Armand Chiriloiu şi cu adjunctul său şi a plecat fără să ia vreo măsură.

Sunt silvicultori care susţin că Armand Chiriloiu se bucură şi de susţinerea altui protejat al cuplului Ponta Victor-Sârbu Ilie, şi anume însuşi Ciprian Pahonțu, directorul cel mare al ROMSILVA. Ambii datorează funcţia lui Ilie Sârbu şi reprezintă pietre de moară pentru PSD.

Bun, dacă aşa stau lucrurile, mai depunem câteva sesizări penale. Pentru că a proteja pe cineva care comite abuzuri grave înseamnă să comiţi la rândul tău infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu. Ca să nu existe dubii, le vom publica în facsimil în perioada imediat următoare.

Deocamdată, iată o fotografie făcută ieri în apropierea Restaurantului Cornul Vânătorului. O remorcă plină cu buşteni se pregătea să „decoleze” spre anumiţi băieţi deştepţi care, doar în Pădurea Trivale, au pus la pământ câteva sute de stejari, în valoare de multe miliarde de lei. Totul ziua în amiaza mare, semn că pe toţi derbedeii ăştia îi doare fix în cur de… orice şi oricine!

Vom reveni!

D.M.D.

Lasa un raspuns