Deputatul Mircea Drăghici a fost trimis în judecată pentru delapidare de către procurorii DNA

0
39

„În perioada 15.02.2018 – 11.06.2018, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe în calitatea menționată mai sus, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, a utilizat suma de 380.000 euro provenită din subvenția acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a-și cumpăra un imobil în cartierul Pipera, orașul Voluntari, județ Ilfov. Cu acești bani, inculpatul a acoperit parțial, în proporție de peste 2/3, valoarea imobilului respectiv. Plata din subvenții a sumei respective a fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere din care reieșea că banii respectivi ar fi plătiți de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului”, susțin procurorii DNA, într-un comunicat remis redacției.

În ziua de 15.02.2018, au fost încheiate două contracte: o promisiune de vânzare cumpărare între vânzătorul imobilului și persoana din familia inculpatului pentru suma de 180.000 euro (plătită din fonduri proprii), dar și un contract de închiriere între același vânzător și formațiunea politică (care practic îi asigura vânzătorului imobilului că va încasa diferența până la valoarea reală de peste 500.000 euro, din subvențiile primite de partid). Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani (01.03.2018 – 01.03.2029), valoarea totală a chiriei de 380.000 euro urmând a fi achitată timp de 18 luni. În realitate, întreaga contravaloare a contractului a fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni din sume de bani provenite din subvenția acordată formațiunii politice în baza Legii nr. 334/2006, privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale”, se mai precizează în cuprinsul comunicatului!

Mai trebuie precizat că, după declanșarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă, control care viza modul în care s-au utilizat subvențiile de către formațiunea politică în cadrul căreia Drăghici îndeplinea funcția de trezorier, grupul infracțional organizat coordonat de deputatul Mircea Drăghici a intrat în panică și a fost reziliat contractul de închiriere, precum și promisiunea de vânzare-cumpărare și au fost restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie și pentru achiziționarea imobilului, mai spune rechizitoriul procurorilor.

D.M.D.

Lasa un raspuns