Deputatul Andrei Gerea: „Penalul” Ludovic Orban a devenit marioneta statului paralel

0
51

Participarea preşedintelui PNL Ludovic Orban la dezbaterea organizată la aşa-zisul ONG de interes public „Grupul pentru Dialog Social”, precum şi modul incalificabil în care liderul liberal, personaj judecat în prezent pentru luare de mită, s-a comportat în prezenţa reprezentanţilor statului paralel au provocat reacţia pe deplin justificată a deputatului ALDE Andrei Gerea:

<<Clasa politică se împarte azi între cei care susţin lupta pentru un stat de drept, pentru o justiţie independentă şi corectă, şi cei care apără instituţiile de forţă, statul paralel, în speranţa obţinerii unei clemenţe din partea acestora. Ieri, prin dezbaterea care a fost organizată de Grupul pentru Dialog Social, am putut vedea şi mai clar această demarcaţie la nivelul clasei politice.

Am văzut cum liderul partidului de opoziţie, Ludovic Orban, stă la masă cu şefa procurorilor care îl anchetează şi cu judecători ai CSM. Am mai spus acest lucru, însă tabloul de marţi seară mi-a confirmat faptul că Ludovic Orban, în dorinţa de a scăpa de problemele din justiţie, a devenit şantajabil, căci s-a transformat într-un slujitor al instituţiilor de forţă, al celor care anul trecut îi făceau dosar pentru a-l scoate din cursa pentru Primăria Capitalei.

Prezenţa lui Orban la o dezbatere alături de Laura Codruţa Kovesi şi de alţi judecători, sub cupola GDS, condusă de apropiaţii lui Băsescu şi fani ai statului paralel, arată în mod invariabil direcţia pe care merge PNL, aceea de a apăra cu orice preţ puterea ocultă a instituţiilor de forţă. Această atitudine a liderului PNL relevă semne ale sindromului Stockholm în privinţa lui Orban. Numai o asemenea persoană poate ajunge să-i simpatizeze pe cei care au comis abuzuri împotriva sa.

Conform statutului magistraţilor, adesea invocat de şefa DNA, procurorii şi judecătorii nu pot sta la masă în dezbateri politice. Ce am văzut din partea lui Orban şi a procurorului-şef al DNA sunt chestiuni eminamente politice, care nu ar trebui să aibă loc între reprezentanţii celor două domenii. Judecătorii şi procurorii trebuie să se abţină de la orice comportament care ar putea să pună sub semnul întrebării imparţialitatea lor. Când te afişezi cu cei care te judecă, lucrurile deja nu mai au legătură cu statul de drept, cu o justiţie cinstită.

Justiţia selectivă despre care am tot vorbit în ultimii ani s-a văzut din nou marţi seară. Am văzut cum liderul PSD e anchetat la DNA, în vreme ce PNL e alături de şefa DNA la dezbateri. Ce am înţeles este că preşedintele de azi al PNL s-a dus la acea dezbatere pentru a o convinge pe Laura Codruța Kovesi de întreaga sa loialitate, să se umilească în faţa ei, astfel încât să scape cu achitarea. Gestul liderului PNL arată cât de slab este acesta când se duce şi bate la uşă pe la Cotroceni ori pe la DNA pentru a scăpa de problemele din justiţie. Tot pentru a intra în graţiile foştilor săi „călăi” politici, Orban instigă opinia publică cu informaţii false de genul că şefii celor două Camere ale Parlamentului pregătesc suspendarea preşedintelui Iohannis. Evident, vorbe fără nicio acoperire, doar-doar va fi tratat cu îngăduinţă de sforarii statului paralel. Prin asemenea tertipuri josnice, Orban i-a impregnat PNL-ului imaginea de partid al sistemului.

Întâlnirea de la dezbaterea GDS vine în contradicţie cu susţinerile şi principiile enunţate de Laura Codruța Kovesi în ultimii ani. Şefa DNA acuza în momentul apariţiei fotografiilor cu Alina Bica la Paris faptul că relaţiile personale dintre procurori şi politicieni contravin statutului magistraţilor. Ea spunea că „ar fi total nepotrivit să mă văd cu politicieni în timpul liber”. Mai mult, aceeaşi şefă a DNA  afirma că ea nu stă la masă cu inculpaţi, cu persoane cu probleme cu legea. Conform normelor DNA şi ale şefei DNA, Orban e corupt. Deci Kovesi a stat la masă cu un corupt, doar pentru a-şi atinge o serie de obiective politice date de legile justiţiei.

Discursul lui Ludovic Orban a fost clar politic. A vorbit despre dosare, despre oameni politici, despre amendamentele PNL pentru justiţie. Este inacceptabil cum şefa DNA şi liderul trimis în judecată al opoziţiei au exprimat puncte de vedere convergente în privinţa legilor justiţiei. Practic, PNL a confirmat că este trompeta procuraturii în Parlamentul României, dar şi în spaţiul public.

După acest episod se confirmă încă o dată utilitatea adoptării modificărilor legilor justiţiei. Este nevoie ca în România sistemul de justiţie să funcţioneze corect, iar abuzurile şi excesele anumitor persoane sau instituţii să nu mai aibă loc. Obiectivul nostru, al ALDE, rămâne unul şi acelaşi, şi anume intenţia de a duce la bun sfârşit reforma justiţiei astfel încât să restabilim statul de drept în România.

În acelaşi timp, scena la care am asistat marţi seară ar trebui să le ridice semne de întrebare reprezentanţilor CSM, dacă e normal ca magistraţii să stea la discuţii politice cu reprezentanţii unor partide. CSM trebuie să definească dacă prezumţia de nevinovăţie e aceeaşi pentru toţi sau nu mai respectăm niciun principiu când vine vorba despre oameni politici favorabili sistemului?>>.

M.S.

Lasa un raspuns