Dacă cei din conducerea UPIT ascund gunoiul sub preş, să vedem ce zic studenţii: Este legal şi normal să plăteşti 10.000 de euro sponsorizare ca să ajungi fraudulos inventator? Este legal şi normal ca doi profesori să ţină cursuri dacă suferă de boli psihice şi se află sub tratament, lucruri recunoscute public chiar de ei?

0
126

Fostul rector al Universităţii din Piteşti Sebastian Pârlac ocupă în acest moment funcţia de preşedinte al Comisiei de Etică şi Deontologie Universitară din cadrul universităţii. După umila noastră părere, aici îşi face datoria ca pe vremuri Elena Udrea la Ministerul Dezvoltării. Iată de ce:

La sesizarea noastră referitoare la o serie de potenţiale încălcări ale legislaţiei (inclusiv penale!) de către şeful Sindicatului Liber al UPIT, lect. univ. dr. Mircea Bărbuceanu, profesorul Pârlac a răspuns într-o manieră incalificabilă. În sensul că fie este domnia sa aşa cum l-a etichetat Bărbuceanu (repetent şi plagiator), fie ne consideră pe noi nişte idioţi pe care-i poate aburi şi manevra după bunul lui plac.

Nu ne-a lămurit cum stă treaba cu cei 10.000 de euro pe care Bărbuceanu recunoaşte că magnatul Gigi Axinte i-a oferit ca sponsorizare pentru a fi trecut şi el pe brevetul de invenţie. Nu ne-a spus dacă este nu doar legal, ci şi etic, ca un bogătaş să-şi cumpere cu bani poziţia de inventator, deşi până şi Pulea Spătaru de la catedra de Kinetoterapie ştie că Axinte era la fel de aplecat către învăţătură şi carte ca tizul său de la Vacanţa Mare!

Comunişti, disperaţi, nemernici, hoţi, dictatori, slugi, mituitori, repetenţi, josnici, turnători la Securitate, analfabeţi şi corupţi.” Sunt doar câteva dintre injuriile aduse de Mircea Bărbuceanu, în momentele lui de dileală supremă, foştilor rectori Gheorghe Barbu, Ionel Didea, Sebastian Pârlac şi altor cadre universitare ale UPIT. Dl. Pârlac ne spune că sesizarea noastră este tardivă şi ne invocă statutul cadrelor didactice şi altă maculatură de gen, care reprezintă nimic altceva decât regulamente interne ale universităţii. Noi însă am semnalat încălcarea Legii Educaţiei Naţionale, fapt care până şi pentru un fost rector acuzat că a rămas repetent şi a semnat articole scrise de un lectoraş pentru a obţine avantaje universitare ar trebui să fie evident!

În realitate, tactica universitarilor noştri e simplă. Trag de timp, fac pe nătărăii şi speră că ne vom plictisi. Aşa cum au făcut-o, de-a lungul timpului, alţi jurnalişti care au atacat la baionetă problemele grave de la UPIT.

Este o gravă eroare din partea lor. Săptămâna viitoare, chiar în ajunul Crăciunului, vom sesiza din nou conducerea UPIT, de la care vom cere explicaţii în legătură cu bolile psihice de care au suferit şi poate mai suferă soţii Bărbuceanu. Ne interesează dacă a fost pus vreodată în discuţie cazul lor, dacă s-au cerut documente medicale de la doctori psihiatri care să certifice dacă Mircea şi Daniela Bărbuceanu au dreptul să predea şi dacă nu cumva afecţiunile psihice de care chiar ei au afirmat în mod public că suferă pot reprezenta un pericol, nu neapărat fizic, pentru studenţi.

De asemenea, vom efectua, atât pe teren, cât şi on-line, o cercetare sociologică în care vom implica un număr cât mai mare de studenţi de la UPIT cărora le vom cere să ne spună dacă ei consideră că este normal să aibă profesori aflaţi sub tratament pentru boli psihice şi dacă lor li se pare normal să existe la instituţia la care ei învaţă lectori care să primească 10.000 de euro sponsorizare pentru a-i permite altui aşa-zis lector (pentru că Gigi Axinte a fost lect. univ. la UPIT, oricât de imposibil vi s-ar părea acest lucru!) să devină inventator, deşi el avea probleme serioase şi să scrie după dictare!

Tot studenţii UPIT vor fi rugaţi să se pronunţe dacă este normal ca Mircea Bărbuceanu să-şi numească o colegă, conf. univ. dr. Laura Citu, „Laurette borfet – cum dă din craci la bară”!!! Şi tot ei au dreptul să afle dacă a anchetat cineva, adică deja celebra comisie de etică şi deontologie, dacă Mircea Bărbuceanu şi-a alergat fratele cu toporul, aşa cum l-a acuzat public ex-rectorul Gheorghe Barbu! Să nu aud cumva, d-le Pârlac, că fraţii Bărbuceanu erau în timpul lor liber, pentru că, dacă ar fi făcut videochat pentru babe din Canada spre exemplu, ar fi fost sancţionat pe loc, imediat ce s-a aflat!

În fine, urmează momente de-a dreptul incendiare pentru cei de la UPIT. Pentru că se pot acoperi între ei, dar în niciun caz nu vor putea proteja imaginea instituţiei şi menţine numărul de studenţi dacă aleg să-şi bată joc de tot ceea ce ar trebui să reprezinte!

Revenim!

D.M.D.

Lasa un raspuns