Cum mint slugile infecte ale olteanului Mircea Andrei poporul argeşean…!

0
343

10 feb Mircea AndreiDacă ar trebui să-l caracterizăm într-un singur cuvânt pe olteanul Mircea Andrei, fost senator de Dâmboviţa, acesta ar fi MINCINOS. Sau, dacă vreţi, mitoman! De când l-am văzut pentru prima dată bătând câmpii în spaţiul public, „Ziarul de Argeş” s-a poziţionat ferm şi categoric împotriva acestui maimuţoi politic.

Astăzi suntem singurii din presa argeşeană pe care acest venetic bogat şi agresiv nu i-a cumpărat. Singurii care ne luptăm cu el şi cu structura odioasă pe care a înfiinţat-o în judeţ, partidul traseiştilor, frustraţilor şi terminaţilor. Adică Partidul pentru Argeş şi Muscel!

În ajunul sărbătorilor de iarnă, mai toate publicaţiile din Argeş s-au distribuit cu un calendar al PAM, calendar care cuprindea şi un mesaj al olteanului pe care argeşenii l-au umilit la vot de două ori şi pe care îl vor desfiinţa politic acum, la alegerile locale. Ce spunea Mircea Andrei în mesajul său? Numai prostii: că a înfiinţat un partid al argeşenilor (care, culmea!, este înfiinţat de un oltean, fost senator de Dâmboviţa, care n-a ocupat niciodată o funcţie publică în Argeş!), că în partidul său vor intra oameni noi, care n-au făcut politică, oameni cu o reputaţie imaculată, că va lupta pentru judeţ şi va aduce bani în Argeş (el, care a fost şef la PDL ani buni şi n-a adus un leu în judeţ!).

Deocamdată, în partidul lui microscopic n-au intrat oameni noi, ci doar trei traseişti: Ion Lucaciuc (fost PRM, fost UNPR, acum PAM), Mihail Tudor (fost PD, fost PDL, actual PAM) şi un ciocoflender de la Budeasa, Nicolae Aurel Vlad, viceprimar (fost PSD).

Bă, eşti prost?! Andrei Mircea, ţie nu ţi-e, mă, ruşine? Ce oameni noi, mă?! Ce oameni care n-au făcut politică, mă?! Ce imagine imaculată, mă?! Măi caricatură politică, tu crezi că te vom lăsa să minţi, să dezinformezi şi să-i prosteşti pe argeşeni? Niciodată!

Dacă intraţi pe site-ul Partidului pentru Argeş şi Muscel, puteţi vedea însă nivelul îngrozitor de prostituţie la care s-a ajuns în presa argeşeană. Există acolo linkuri către zeci de site-uri şi ziare online unde sunt prezentate, identic, articole publicitare scrise într-o manieră triumfalist oligofrenă:

Argeşul, judeţ unicat! Jumătate din primari luaţi de DNA, jumătate de… PAM-ul lui Mircea Andrei”;

PSD pierde oameni! Mircea Andrei face o achiziţie de marcă!”;

Pleacă oameni din PNL. Mircea Andrei – o nouă achiziţie!”;

Mircea Andrei a aruncat în aer PSD Budeasa. Primarul Interimar Aurel Vlad este candidat PAM”;

Vicepreşedintele BPN-PNL a trecut la Partidul pentru Argeş şi Muscel”.

Toate titlurile acestea bombastice sunt practic o căcănărie marca Mircea Andrei. Acest pitic politic oltean n-a dat nicio lovitură nici PSD-ului şi nici PNL-ului. În gaşca lui de impotenţi au intrat doar doi anonimi, viceprimarul acela din Budeasa, pe care nimeni, niciodată, nu l-a văzut la sediul PSD (lucru pe care jigodiile din presă îl ştiu, dar nu-l spun!), şi o anume Melania Tarnoveţchi, fost vicepreşedinte în… Biroul Permanent Naţional al pensionarilor liberali!

Deci PAM şi fondatorul său mincinos nu fac altceva decât să dezinformeze. Mint aşa cum respiră, încercând să pozeze într-o forţă politică, deşi reprezintă doar un grup de frustraţi pe care nu i-a votat niciodată nimeni şi care, după alegerile din vară, se vor grăbi spre alte partide politice, fideli principiului lor de viaţă „Numai boul este consecvent”!

În concluzie, cine-i crede pe Andrei şi slugile lui infecte din presă este cu adevărat dobitoc! Iar cine va vota cu mizeria numită Partidul pentru Argeş şi Muscel este mult mai tâmpit decât dobitocii care-i cred!

D.M.D.

P.S. Totuşi, ca să vedeţi cât sunt de idioţi penibilii ăştia de jurnalişti de facebook plătiţi de olteanul Mircea Andrei, vă dezvăluim că, de luni bune, încearcă să posteze rahatul lor electoral în grupurile noastre. Reuşesc precum turcii la Plevna! Marş la muncă, leprelor!

Lasa un raspuns