Cristian Gentea: „Imediat după expertiza făcută în cazul podului peste Râul Doamnei aş fi mers în instanţă şi cu proiectantul, şi cu constructorul!”

0
59

Unele dintre investiţiile făcute la Piteşti în bătaie de joc, dar pe bani grei, sunt podurile peste râurile Argeş şi Doamnei. Lucrările, care au costat peste trei milioane de euro, au beneficiat de finanţare europeană, cu o cofinanţare din partea municipalităţii. Constructori au fost firmele Star Trading Impex SRL (Bobby Marinescu) şi Zeus SA (Gheorghe Dobre).

Ambele lucrări, dar mai ales podul peste Râul Doamnei, sunt praf şi pulbere. Deşi au fost date în folosinţă de doar trei ani şi jumătate, având o garanţie de 10 ani, podurile au nevoie de lucrări de reparaţie serioase, lucrări pe care constructorii le-au tergiversat la infinit.

Bobby Marinescu şi-a permis chiar să-l ameninţe că-l tunde (?!!) pe viceprimarul Sorin Apostoliceanu, etalând astfel un comportament de pulifrici iresponsabil care n-ar trebui tolerat de municipalitate. În fine, ăştia sunt aşa-zişii oameni de afaceri pe care-i avem, cu ei defilăm!

La şedinţa de joi a CL Piteşti, liderul grupului de consilieri PSD, Cristian Gentea, a avut mai multe intervenţii în care a lăsat să se întrevadă faptul că municipalitatea va lupta în instanţă pentru interesul piteştenilor şi va face totul pentru ca atât constructorul, cât şi proiectantul să plătească pentru greşelile lor:

Mie mi se pare că prin adoptarea acestui proiect de hotărâre plătim de două ori. Podul peste Râul Doamnei este făcut de 3ani şi jumătate şi are garanţie 10 ani. Am văzut că s-a făcut şi o expertiză, expertiză care arată foarte prost. Adică a stabilit că nu s-a respectat compoziţia asfaltului, că sunt probleme cu soluţia tehnică etc. Imediat după acea expertiză, eu aş fi mers în instanţă şi cu proiectantul, şi cu constructorul”.

Până la urmă, cel mai probabil se va ajunge în instanţă. Dar atitudinea fermă a d-lui Gentea arată că, la nivelul CL Piteşti, s-a luat hotărârea de a reacţiona hotărât la încercările constructorului de a trage de timp şi de a pasa vina, în integralitatea sa, în sarcina firmei proiectante.

O altă activitate în care dl. Gentea s-a arătat foarte hotărât să pună ordine este activitatea şcolilor de şoferi. Consiliul Local Piteşti a aprobat în data de 12 iulie o hotărâre prin care a fost interzis accesul în zona centrală a municipiului Piteşti a tuturor autoturismelor şcolilor de şoferi aflate în timpul orelor de curs. Străzile respective sunt: bulevardul IC Brătianu, bulevardul Republicii de la vechiul sediu al CEZ până la intersecţia cu strada Maternităţii, străzile Banat, Armand Călinescu şi Dumbravei.

Din păcate, şcolile de şoferi nu respectă deloc această hotărâre, maşinile instructorilor paralizând circulaţia în Piteşti la orele de vârf. Soluţia? A spus-o fără echivoc Cristian Gentea: „Este nevoie de intervenţia Poliţiei Naţionale. Până nu vor fi ridicate câteva licenţe nu se va întâmpla absolut nimic!”.

D.M.D.

Lasa un raspuns