Cretina din PNL a turbat: Miss Autopsia a scuipat-o pe stradă pe scriitoarea Denisa Popescu!

0
2265

Miss Autopsia, zisă şi Lavinia Năstase, este motivul pentru care numeroşi membri ai PNL Argeş nu vor conta niciodată în Argeş.

Le promit că nu vor ocupa niciodată funcţii care să conteze în plan judeţean atâta vreme cât băşinoasa asta cu aere de jurnalistă va fi membru în Partidul Naţional Liberal. Le garantez tuturor celor care îşi înnoadă cozile cu zdreanţa asta infectă că nu vor uita niciodată campaniile electorale în care se vor implica şi, în general, toate confruntările politice în care vor fi parte!

În ultima vreme, stafia asta schiloadă şi degenerată a terorizat persoane din sfera administraţiei publice, din viaţa culturală a urbei etc. Miss Autopsia a mers până într-acolo încât a scuipat-o pe scriitoarea Denisa Popescu pe care s-a supărat din motive pe care numai mintea ei infectă de fostă jigodie proxenetă le cunoaşte.

Aşa stând lucrurile, trebuie să intervenim şi să-i arătăm tutei oligofrene că atunci când semeni vânt culegi furtună. Mâine, în exclusivitate, în premieră şi pentru prima dată, vom prezenta un studiu de caz: „Miss Autopsia şi Strămoşul – hemoroizii de pe scena publică argeşeană!”.

Până atunci, să lămurim pentru cititorii noştri cât este de hidoasă Lavinia Năstase:

Miss Autopsia e atât de urâtă încât, atunci când intră într-o bancă, se opresc camerele de supraveghere!

Miss Autopsia e atât de urâtă încât, atunci când a intrat într-o toaletă cu oglindă, a trebuit să lase buletinul la intrare ca garanţie!

Miss Autopsia e atât de urâtă încât, atunci când s-a înscris pentru un concurs de urâţenie, organizatorii au spus că nu acceptă profesionişti!

Miss Autopsia e atât de urâtă încât mai are nevoie de trei operaţii estetice dificile pentru ca să fie femeie!

Miss Autopsia e atât de urâtă încât a făcut o ceapă să plângă!

Miss Autopsia e atât de urâtă încât, atunci când era mică, o hrăneau părinţii cu praştia!

Pe mâine!

D.M.D.

Lasa un raspuns