Consiliul Județean Argeș și SJUP au organizat conferința internațională cu tema: ,,NOUTĂŢI ÎN PATOLOGIA ŞI TRATAMENTUL NEUROCHIRURGICAL”

0
102

Joi, 23 mai, Spitalul Județean de Urgenţă Piteşti a organizat, alături de Consiliul Judeţean Argeş, CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ ROMÂNO-GERMANĂ cu tema: “NOUTĂŢI ÎN PATOLOGIA ŞI TRATAMENTUL NEUROCHIRURGICAL”.

Evenimentul a fost găzduit în Sala Mare a Consiliului Judeţean Argeş, sub coordonarea doctorului Alexandru Tudor Goleşteanu, medic neurochirurg în cadrul Secţiei Neurochirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti.

Astfel, prin organizarea acestui eveniment, SJUP și CJ Argeș își reafirmă angajamentul față de excelență și inovație, în îngrijirea sănătății tuturor pacienţilor.

Conferința Medicală organizată de Spitalul Județean de Urgenţă Piteşti, alături de Consiliul Judeţean Argeş a adus împreună cele mai bune și mai strălucite minți din domeniul medical, pentru a promova sănătatea în judeţul Argeş.

,,Aș vrea să mulțumesc domnului președinte Ion Mînzînă care este implicat activ în rezolvarea problemelor sistemului medical argeșean. Mulțumesc domnilor profesori de la Clinica Fulda din Germania, convins fiind că acesta este începutul unei lungi și fructuoase colaborări. Mulțumesc domnului profesor Mihai Popescu, care a înființat Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, noi având datoria de a o dezvolta. Mulțumesc conducerii spitalului, cadrelor medicale și tuturor celor prezenți.” – dr. Alexandru Tudor Goleşteanu, medic neurochirurg în cadrul Secţiei Neurochirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti.

,,Permiteți-mi să vă urez bun venit în județul nostru. Iată că, după 20 de ani de la înființarea Secției de Neurochirurgie la Spitalul Județean de către domnul doctor Mihai Popescu, astăzi organizăm o conferință internațională și este o onoare pentru noi să fim parteneri în acest proiect. De altfel, sistemul medical argeșean a fost în atenția Consiliului Județean Argeș în toată această perioadă, mai ales în ultimii patru ani, în care am făcut investiții de peste 70 de milioane de euro în infrastructura medicală argeșeană. Acesta este rezultatul eforturilor comune depuse de către Consiliul Județean Argeș și Spitalul Județean de Urgență Pitești, unde avem nu mai puțin de trei proiecte implementate, două cu fonduri europene,  iar unul din fonduri proprii. Nu vă ascundem faptul că, și în viitor, dorim să accesăm proiecte care să aibă ca rezultat dezvoltarea bazei materiale în cele 9 spitale pe care CJ  Argeș le are în administrare. Sperăm ca la sfârșitul acestei conferințe să punem bazele unei colaborări între cele două instituții, respectiv SJUP și Clinica FULDA din Germania.” – Marius Nicolescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

,,În calitatea mea de cercetător sunt profund conștient de importanța vitală a domeniului medical, în special a neurochirurgiei în îmbunătățirea calității vieții, și de faptul că suntem martorii unei perioade în care inovarea și cercetarea medicală revoluționează continuu modalitățile în care sunt tratate și gestionate afecțiunile neurologice și neurochirurgicale. În calitate de reprezentant al administrației locale, angajăm resurse și eforturi, conștienți fiind de importanța infrastructurii medicale de calitate pentru toți locuitorii noștri. Este sau nu o coincidență, peste 4 ore vom propune spre aprobare Consiliului Local, studiul de fezabilitate pentru un spital cu 250 de paturi la Pitești! Sigur că este o provocare excepțională, bugetară și mai ales de resursă umană pentru realizarea acestui obiectiv, dar, cu determinare și colaborare instituțională, vom căuta și vom găsi soluții. Cred în oportunități și parteneriate, la fel ca și cercetătorii în medicină, în soluții inovatoare pentru provocările pe care le întâmpinăm!Suntem norocoși să fim în această frumoasă locație, modernizată a Consililului Județean!” – Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești.

,,Pentru mine este prima dată când particip la o conferință pe această temă. În rolul meu de subprefect am participat alături de actorii din sănătate regionali la strategii în domeniul sănătății, dar să fiu astăzi cu dvs. la această conferință mă face fericit pentru că această conferință pune accentul pe sănătatea populației și ne aduce împreună pentru a găsi cele mai bune soluții pentru progesul sănătății și a argeșenilor. Felicitări organizatorilor acestui eveniment – Consiliul Județean Argeș și Spitalului Județean de Urgență. Felicit Primăria Pitești pentru decizia de a avea un Spital Municipal.” – Bogdan Minciunescu, subprefect județul Argeș.

,,Universitatea din Pitești, și când spun asta nu mă refer doar la universitatea de stat, ci și la mediul academic privat, are menirea de a asigura baza de resursă umană pentru orice activitate se desfășoară în județ. Ne-am adus astfel contribuția și noi la asigurarea resursei  umane care funcționează în domeniul medical. Nu numai că ne-am îngrijit să creștem generații noi de asistenți medicali profesioniști, ci am și desfășurat împreună cu domeniul medical o sumă de  activități de cercetare aplicată, transfer tehnologic etc.” – Dumitru Chirleșan, prorector Politehnica București.

,,Pentru a doua oară, în mai puțin de trei luni, județul Argeș este pus pe harta conferințelor naționale și internaționale în domeniul sănătății. Acest lucru spune foarte multe despre sistemul de sănătate și despre medicii din județul Argeș. Deși în ultima perioadă personalul medical este hăituit de anumite persoane, cred că trebuie să le mulțumim și să le arătăm mai mult respect pentru ceea ce fac. Munca de medic presupune foarte multe sacrificii și foarte multă responsabilitate față de pacient. Oamenii care formează sistemul medical din Argeș sunt oameni extrem de devotați și implicați în meseria lor. Sistemul de sănătate din Argeș a cunoscut o evoluție foarte importantă și investiții masive în ultimii ani, atât în infrastructură, cât și în aparatura medicală, ceea ce ne permite să abordăm cazuri complexe în spitalele noastre fără a fi nevoie să mai apelăm la centrele universitare.” – Dr. Remus Mihalcea, deputat.

În cadrul conferinței au susținut lucrări tematice profesorii doctori prezenți la  eveniment:

-Prof. Mircea Radu Dr. Gorgan – Tratamentul malformațiilor arterio- venoase cerebrale;

– Prof. Dr. Ștefan Grau – Tratamentul metastazelor cerebrale;

– Conf. Dr. Ligia Gabriela Tătăranu – Tumorile neuroendocrine hipofizare agresive: abordări actuale, controverse și perspective Autor-Ligia Gabriela Tataranu, Vasile Ciubotaru, Amira Kamel, Silvia Mara Baez Rodriguez

– Dr. Nikolay Mirchev – Chirurgia joncțiunii cranio-cervicale

– Prof. Dr. Mihai Popescu –Sindromul Cauda Equina.