Într-un comunicat remis astăzi presei argeșene, sub semnătura doamnei Alina Gorghiu, PNL Argeș le cere scuze primarului PSD Ion Dumitru și locuitorilor comunei Albota pentru ultima postare mincinoasă a președintelui PNL Albora, Roland Florian Dumitru (Ando):
,,Regretăm profund comportamentul de măscărici al colegului nostru Ando și modul incalificabil în care el a înțeles să FURE, la vedere, una dintre realizările importante ale adversarului nostru politic, primarul Ion Dumitru.
Noi, care am fost la școală la timp, și deci înțelegem că o competiție politică ar trebui să fie guvernată de principii etice de neatins, recunoaștem public că proiectul înlocuirii stațiilor din Albota îi aparține în exclusivitate primarului PSD Ion Dumitru, o legendă a administrației publice argeșene, care a obținut finanțarea necesară în urma unui proiect depus cu mult timp în urmă, pe vremea când reprezentantul nostru de la PNL Albota, Ando 12 clase, încă petrecea matol cățărat pe mașini și se fotografia cu idolul lui Florin Salam, și încă nu-și descoperise afinitatea cu doctrina liberală.
Fair play-ul în politică ar trebui să fie sfânt, așa că dezavuăm furtul comis de Ando, care a încercat să-și însușească o realizare pentru care n-a mișcat un deget.
Este evident, de bun simț, și oricine care are mai mult de doi neuroni înțelege că, între fotografia lui Ando de luna trecută (16 februarie 2024) și începerea lucrărilor de reabilitare a stațiilor nu poate exista nicio legătură, deoarece obținerea unei finanțări durează ani de zile, nu două săptămâni!
Singurii care cred că pot înșela electoratul sunt Ando și soția lui, care mint cu foarte mult tupeu și cu extremă nesimțire! PNL Argeș dezavuează un astfel de comportament politic josnic!
Noi, liberalii argeșeni, recunoaștem că în Albota nu se poate vorbi de o administrație liberală, având în vedere că PSD deține atât primarul, cât și nu mai puțin de 11 consilieri locali. Noi avem doar unul, și acela ca vai de el!
Ne cerem încă odată scuze primarului Ion Dumitru, pe care noi, PNL Argeș, l-am ofertat de mai multe ori dar, spre cinstea lui, ne-a refuzat categoric!
Îi recunoaștem meritele și valoarea d-lui Ion Dumitru și suntem primii care recunoaștem, de asemenea, că a făcut din Albota un colț de rai. Comportamentul candidatului nostru, Ando, a fost jenant, blamabil, condamnabil.
Din păcate pentru el, care atâta poate, și pentru noi, care n-am fost în stare să alegem un reprezentant care să fie capabil să scrie corect și să respecte munca și rezultatele altuia, vom suferi consecințele la alegeri, când vom eșua penibil, ca de obicei!”
Acesta era comunicatul pe care ,,ministra” Gorghiu ar fi trebuit să-l livreze astăzi presei argeșene. NU A FĂCUT-O!
Prin tăcerea ei, a girat o mizerie fără egal comisă de acea chiftea politică de la Albota, Ando 12 clase. Băiatul ăsta care crede că politica se face ca la colțul blocului, a FURAT efectiv un proiect de anvergură al primarului PSD Ion Dumitru, pe care și l-a însușit cu multă nesimțire!
El a postat pe 14 februarie o fotografie cu o stație ruginită, știind că ea va fi înlocuită în cadrul unui proiect al primarului Ion Dumitru. Este evident că finanțarea a fost obținută anul trecut, și nu are nicio legătură cu postarea tembelă și agramată a lui Ando 12 clase.
De altfel, toate realizările din Albota aparțin primarului Ion Dumitru și echipei lui de la PSD! PSD are la Albota primar, viceprimar și 11 consilieri locali, în timp ce liberalii au un singur consilier local. Adică PNL n-a contat, nu contează și nu va conta niciodată în Albota!
Rușiune, PNL Argeș! Rușine, PNL Albota! Tu, Ando, nu te stresa, intelectual cu ghilimele care ești tu, pentru că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!
D.M.D.