Conducerea CJ Argeş s-a întâlnit cu primarii din nordul judeţului

0
88

Miercuri, 14 februarie, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş Dan Manu şi vicepreşedintele Ion Mînzînă, împreună cu o parte din aparatul tehnic al instituţiei, s-au întâlnit, la Primăria Boteni, cu primarii din Lereşti, Mioarele, Valea Mare-Pravăţ, Dragoslavele, Rucăr, Dâmbovicioara, Cetăţeni, Stoeneşti, Boteni, Hârtieşti, Vultureşti, Davideşti, Mioveni, Câmpulung, Bughea de Sus, Bughea de Jos.

Discuţiile au vizat în principal investiţiile pe care fiecare localitate doreşte să le realizeze în 2018, prioritizarea acestora şi sprijinul financiar pe care CJ Argeş îl poate oferi. Suma ce va fi alocată de la CJ Argeş către UAT-urile din întregul judeţ este de 16 milioane de lei. De asemenea, s-a precizat faptul că din bugetul judeţului vor fi susţinute, acolo unde este necesar, cofinanţările pentru investiţiile accesate prin PNDL II, la nivelul judeţului Argeş fiind accesate 151 proiecte în valoare de peste 750 de milioane de lei.

În plus, în cadrul aceleiaşi întâlniri, primarii au fost rugaţi să depună la CJ Argeş justificările pentru banii alocaţi în 2017, li s-au prezentat ultimele noutăţi legislative legate de realizarea Planului Urbanistic General al localităţii şi au fost purtate discuţii legate de gestionarea deşeurilor la nivelul fiecărei localităţi.

Întâlnirile zonale cu primarii din Argeş sunt deja o tradiţie şi le-am început încă de la preluarea mandatului. Primarii au înţeles şi acum, ca şi altă dată, care sunt priorităţile noastre, dar şi că îi vom sprijini în continuare, ca şi până acum. În urma discuţiilor purtate am stabilit, cu fiecare în parte, care este prioritatea numărul unu a fiecărei localităţi. În plus, am dori ca în acest an să încheiem cu investiţiile în grupurile sanitare din şcoli. De aceea, pe această temă i-am solicitat fiecărui primar să ne prezintă o situaţie clară, pentru că la această oră Inspectoratul Şcolar Argeş are o situaţie, DSP prezintă o altă situaţie, iar noi, atât în 2016, cât şi în 2017, am investit foarte mult în aceste obiective. Tot primarii sunt şi cei care ştiu, împreună cu ISJ Argeş, câţi şcolari sunt în localitate şi care şcoli ar putea fi închise din cauza scăderii numărului de copii” – Dan Manu, preşedinte CJ Argeş.

Lasa un raspuns