Colindatori la Consiliul Judetean Arges

0
75

Consiliul Județean Argeș a primit astăzi, 20 decembrie, vizita a două grupuri de colindători. Copiii de la “Vocea Arhanghelului”, din Micești, condus de preotul Florin Păcioianu și micuții de la Clubul “Fii artist”, condus de artistul teatrului Alexandru Davila din Pitești, Marius Bălan, au însuflețit atmosfera cu o serie de colinde tradiționale care vestesc Nașterea Mântuitorului.

Micii colindători au fost întâmpinați de vicepreședinții Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu, care le-au oferit micuților colindători covrigi, cozonac, mere și bomboane, dar și invitația de a veni și pe viitor pentru a vesti Nașterea Domnului Iisus Hristos.

,,Ne bucură foarte mult venirea voastră la Consiliul Județean, ne bucură foarte mult că duceți mai departe tradiția colindatului și obiceiurile noastre creștine. După cum ați văzut, ne-am simțit cu toții extraordinar, am cântat alături de dumneavoastră și vă așteptăm cu mult drag și de acum încolo! Să fiți sănătoși, cuminți, să aveți note bune la școală și să stăpâniți cu talent notele de pe portativ!”, a fost mesajul transmis de vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu.

La rândul său, Marius Nicolaescu a recunoscut că atmosfera creată l-a determinat să rememoreze perioada copilăriei când mergea să colinde. “A fost minunat, suntem încântați. Mă bucur că păstrați tradiția și vă mulțumesc că cel puțin pe mine m-ați făcut să îmi aduc aminte de perioada în care colindam alături de prietenii mei. Au fost vremuri minunate și vă mulțumesc că mențineți această tradiție vie! Vă așteptăm și la anul și, cine știe, poate vom organiza și un Festival al colindelor!”, a subliniat vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu.