Cod galben de ninsori în 17 județe din sudul țării!

0
68

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis marţi o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol, valabilă în 17 judeţe din sudul şi sud-estul ţării, inclusiv Capitala, dar şi o informare de vreme deosebit de rece cu temperaturi de minus 10 grade Celsius pentru nordul, nord-estul şi centrul ţării.

Potrivit meteorologilor, miercuri 28 noiembrie, între orele 2:00 şi 20:00, în regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă, local, consistent. Pe arii restrânse, în special în dimineaţa zilei de miercuri (28 noiembrie) şi cu precădere în regiunile sud-estice vor fi depuneri de gheaţă.

Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 40 – 50 km/h, iar în estul, centrul, sudul Munteniei, în Dobrogea şi în sudul Moldovei rafalele vor atinge în general 55 – 75 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii sub 100 de metri.

Lasa un raspuns