Claudiu Bleonţ şi Mihai Călin din nou pe scena din Mioveni

0
142

Comedia „Prenumele”, cu Mihai Călin, Claudiu Bleonţ, Ecaterina Ladin, Leonid Doni şi Alina Chivulescu, se va juca duminică, 31 martie, de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia Mioveni, în închiderea evenimentului „Luna de Teatru”.

„Prenumele” porneşte de la o glumă nevinovată despre numele viitorului copil al cuplului Vincent (Mihai Călin) şi Anna (Alina Chivulescu), care declanşează o cascadă de situaţii comice neprevăzute şi dezvăluiri hilare care pun la grea încercare prietenia lor cu cumnaţii.

Personajul Vincent (Mihai Călin), un agent imobiliar de succes şi în curând fericit tată, este invitat la cină de către sora sa Babou (Ecaterina Ladin) şi cumnatul său Pierre (Claudiu Bleonţ), profesor la universitate. Soţia sa Anna (Alina Chivulescu), specialistă în modă, şi prietenul acestora din copilărie Claude (Leonid Doni), trombonist la filarmonica radio, îl însoţesc.

Preţul unui bilet este de 30 de lei.

Biletele se găsesc, în limita locurilor disponibile, atât la Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia, cât şi la Centrul Cultural Mioveni, de luni până joi în intervalul orar 8-16, iar vineri între orele 8-14.

Evenimentul este organizat de Primăria oraşului, Consiliul Local şi Centrul Cultural Mioveni.

Pentru informaţii suplimentare apelaţi numărul de telefon 0348/445.856.

Lasa un raspuns