CJ Argeş a obţinut o finanţare de 78 milioane de lei pentru consolidarea şi reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti

0
6

Joi, 26 octombrie, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, a semnat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene contractul de finanţare a proiectului „Consolidarea şi reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti”. Este vorba despre unul dintre cele nouă proiecte depuse de Consiliul Judeţean Argeş care au obţinut finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II). Este cel mai mare proiect al Consiliului Judeţean Argeş, cu o valoare totală de peste 78 milioane de lei. Principalele lucrări ce vor fi executate în cadrul proiectului sunt:

  • consolidarea corpurilor aflate în risc seismic;
  • reabilitarea tuturor saloanelor şi rezervelor şi dotarea corespunzătoare a acestora;
  • refacerea tuturor instalaţiilor şi finisajelor interioare şi exterioare ale clădirii;
  • eficientizarea energetică a clădirii.

Prin realizarea acestor lucrări, clădirea, care acum se în cadrează în clasa de risc seismic II, va trece în clasa de risc seismic III.

Cum prin realizarea acestei investiţii numărul paturilor din actuala clădire a spitalului se va reduce cu 120, în paralel, din fonduri proprii, Consiliul Judeţean Argeş va demara un alt proiect care vizează „Extinderea corpului principal al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti”. Va fi astfel construită o clădire nouă, în suprafaţă totală de 4.090 metri, parter plus patru etaje. Noua clădire va avea următoarea structură:

  • parter – Secţia Chirurgie Plastică, cu Unitate pentru Arşi, având 25 paturi cu dotări şi circuite specifice;
  • etajul I – Secţia de Chirurgie Cardiovasculară, având 25 paturi (cele 13 ale actualului compartiment de chirurgie vasculară se suplimentează cu 12 paturi pentru chirurgie cardio);
  • etajul II – Bloc Operator cu patru săli de operaţii: 3 aseptice (intervenţii cardiovasculare, sală de procedură de electrofiziologie, implantare de defibrilatoare şi stimulatoare, sală de intervenţii chirurgie plastică) şi o sală de intervenţii septice, având circuite separate;
  • etajele III şi IV sunt destinate Secţiei de Cardiologie, cu un total de 75 paturi, dintre care: 15 pentru USTACC, 10 pentru compartimentul de cardiologie intervenţională şi 50 pentru restul secţiei.

Parterul va comunica cu Unitatea de Primiri Urgenţe, iar etajul al doilea cu Secţia ATI.

Valoarea totală estimată a lucrării este de 93 milioane de lei, din care valoarea estimată a lucrării de construcţie este de 69 milioane de lei, iar valoarea estimată pentru dotări este de 24 milioane de lei, reprezentând 4 seturi de echipamente complexe specifice dotării sălilor din Blocul Operator, aparat mobil de radiologie, sisteme de filtrare-dezinfectare aer tip HEPA-ULPA.

Lasa un raspuns