Cernăuţi în imagini – vara 2015

0
816

* Cristian SABĂU

COLOR florareasaCernăuţi, acest important oraş situat pe Râul Prut, oraş a cărui primă atestare documentară apare pe vremea lui Alexandru cel Bun (în 1408), are astăzi o populaţie predominant slavofonă. Populaţia oraşului – potrivit datelor recensământului populaţiei Ucrainei din 2001 – este de 236.691 locuitori. Între aceştia se află 189.021 ucraineni, 26.733 ruşi, 10.553 români (dar încă 3.829 români care au optat pentru categoria de moldoveni), 1.408 polonezi, 1.308 evrei şi 971 din alte categorii de minorităţi. Oraşul Cernăuţi ocupă o suprafaţă de 150 km pătraţi şi este împărţit administrativ în trei sectoare (raioane): Садгiрський/Sădăgura (Sădăgura, Jucica, Pohozna, Lencăuţi – suburbiile de la nord de Prut), Шевченкiвский/Șevcenko (Taras Șevcenko – poet ucrainean) şi Першотравневий/1 Mai. Cu chiu, cu vai, România a deschis în mai 1999 un Consulat General la Cernăuţi.

COLOR gara
Cernăuţi este un oraş frumos, cu clădiri impunătoare care conservă bine patina secolelor, şi – chiar dacă vreme îndelungată n-a avut primar ales (dar legislaţia ucraineană permite un interimat mai îndelungat) – este bine gospodărit. Străzile sunt frumoase şi cernăuţenii au conservat sistemul de pavare cel mai economic şi mai practic, cu piatră cubică, piatră ale cărei nuanţe cenuşii fac pereche bună cu faţadele frumos colorate (mai puţin a catedralei, a Soborului, cum se spune pe-aici, care, vorba scriitorului cernăuţean Dumitru Covalciuc, are o ciudată “culoare a menstrei”). Oricum, cernăuţenii n-au fost atinşi de strechea pavelistă cum s-a întâmplat cu onorabilii diriguitori piteşteni, spre marele prejudiciu financiar pe termen lung (încă neresimţit). Chiar sosirea şi plecarea pe calea ferată (culmea e că în Ucraina căile ferate funcţionează bine) se fac într-o gară care este monument arhitectonic. Şi asta în ciuda luptelor care s-au dat aici în Al Doilea Război Mondial, lupte amintite şi de tancul T-34 aşezat – în calitate de monument – în apropierea gării, şi ea un monument…
Dar o etapă absolut necesară şi de neratat este vizitarea ghidată a universităţii, un alt monument de arhitectură iniţial conceput să fie un complex mânăstiresc. Cernăuţii, acest oraş care acum 100 de ani “avea mai multe librării decât brutării”, şi-a conservat această caracteristică, şi astăzi librăriile fiind numeroase şi specializate (am descoperit trei librării pe mai puţin de 100 de metri). Şi este o adevărată plăcere să mergi pe strada (pietonala) Olga Kobilianskaia (o poetă a cărei impunătoare statuie se află în faţa teatrului), să te aşezi la o grădină-cafenea cu iz vienez (cernăuţenii spuneau despre oraşul lor că este “mica Vienă”, aşa cum bucureştenii susţineau că cetatea lui Bucur este “micul Paris”), să te bucuri de aroma şi gustul unei cafele sau unei îngheţate, să admiri o tânără şi frumoasă florăreasă (după un model “importat” de la Odessa). Sau, dacă ai noroc, poţi să admiri chiar câteva mirese… nefurate, însoţite de mirii respectivi.

COLOR soborCimitirul din Cernăuţi – motiv de îngrijorare
Românul care a trecut prin Cernăuţi şi n-a intrat în cimitirul oraşului a pierdut foarte mult. Nu doar pentru că în cimitir se află tot mai puţine morminte româneşti (mormintele lăsate neîngrijite câtva timp sunt imediat vânate şi în locul lor apar morminte ruseşti sau ucrainene) care vorbesc despre tradiţiile (şi istoria) românismului în acest ţinut. Nu doar pentru că mormintele unor familii importante pentru soarta zonei (cu impact chiar în istoria naţională) – Hurmuzachi, Onciul, Zaharescu – se află în acest cimitir unde am beneficiat de serviciile de ghid ale ziaristului cernăuţean Vasile Bîcu), ci şi pentru că aici ar fi trebuit să fie un monument dedicat ostaşilor români care au căzut în luptele (care pe-atunci se dădeau) pentru patrie, şi nu pentru interesele petroliste ale lui Dick Cheney şi găştii de tristă amintire Bush. Ar fi normal ca şi soldaţii români căzuţi să aibă un monument care să aducă aminte de jertfele românilor, aşa cum au de exemplu ostaşii germani şi cei sovietici – acesta din urmă foarte frumos şi bine întreţinut (poate şi fiindcă între soldaţii sovietici căzuţi pe câmpul de luptă se aflau şi mulţi ucraineni). Un monument necesar pe care – din câte am aflat cu prilejul unei alte vizite la Sediul Societăţii „Eminescu” – Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE) l-a sprijinit din punct de vedere material. Numai că – din păcate – monumentul soldaţilor români se găseşte într-un hal fără de hal… O mare diferenţă faţă de monumentele ridicate pentru amintirea soldaţilor germani sau sovietici, o diferenţă care vorbeşte despre indiferenţa noastră mioritică faţă de trecut (nici măcar foarte îndepărtat). Din fericire, mai există şi morminte îngrijite, din această categorie făcând parte (şi) mormântul marelui cărturar român Aron Pumnul (1818-1866), filolog şi pedagog român originar din Cuciulata (judeţul Braşov), care a activat în timpul regimului austriac în Ardeal şi Bucovina. Aron Pumnul este legat de Mihai Eminescu, al cărui profesor a fost chiar la Cernăuţi la gimnaziul german.COLOR Piata (hotel_Bristol) Deşi – cum arătam – era originar din zona Braşovului, Aron Pumnul şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii şi activităţii sale de pedagog şi luptător pentru cauza românismului la Cernăuţi, unde a şi murit.

Din păcate, nu l-am mai găsit pe Dumitru Gorşcovschi, „sculptorul lui Eminescu”
Dar nu numai starea cimitirului este un motiv de îngrijorare, ci şi perspectiva realizării unor monumente care să amintească de momente importante ale istoriei neamului. La acest capitol trebuie să deplâng moartea în primăvara acestui an a artistului Dumitru Gorşcovschi, cernǎuţean, sculptorul care a făurit pentru oraş statuia lui Eminescu. Un Eminescu tânăr aflat azi într-un scuar cernăuţean, în faţa unui cinematograf încă vizitat de spectatori şi în faţa a două restaurante foarte frecventate. Într-o zonă foarte centrală şi foarte circulată, aşa că, la doar 20 de metri de Eminescu, “funcţionează” o piaţă de legume şi fructe ad-hoc. Din păcate, în timpul vieţii sculptorul Dumitru Gorşcovschi n-a găsit sprijin pentru realizarea unui monument dedicat lui Ştefan cel Mare, monument pe care l-a proiectat pentru Codrii Cosminului şi care, potrivit unor promisiuni româneşti, urma să fie ridicat în 2004, cu ocazia comemorării unei jumătăţi de mileniu de la trecerea în lumea celor drepţi a voievodului moldovean. Conform uzanţelor mioritice, promisiunile au curs duium, dar nu şi finanţările, aşa că nici urmă de monument la Codrii Cosminului. Poate că cineva (poate chiar cu origini bucovinene) va fi sensibilizat de acest apel cu termen de valabilitate până la realizarea monumentului… Pentru ca măcar post-mortem dorinţa sculptorului Dumitru Gorşcovschi să fie îndeplinită. Mai amintesc încă un proiect de monument rămas la faza de desen de execuţie, şi anume monumentul dedicat victimelor foametei din 1946-1947 care s-a abătut asupra Ucrainei după cumplita secetă din 1946 combinată cu lipsurile “moştenite” din perioada războiului şi cu lipsa de interes a autorităţii de la Moscova (care a uitat să-i ajute pe ucrainenii flămânzi ca sancţiune pentru atitudinea de colaborare cu armata germană…). Din păcate, obtuzitatea şi dezinteresul unor funcţionari dâmboviţeni (foarte bine plătiţi!) au condus la pierderea unor monumente ale căror proiecte fuseseră apreciate de comisii competente. La ce să ne aşteptăm dacă celebrul preşedinte neamţ Iohannis declara că până în 2014 n-a vizitat niciodată Cernăuţiul şi Chişinǎul pentru că “se aflau în ţări străine”. Pentru acest neinspirat adus de o conjunctură favorabilă în fruntea statului probabil că locaţiile de îndelungate (şi repetate) vacanţe n-or fi “în ţări străine”…

COLOR str kobilianskaiaO realizare a iniţiativei particulare: Centrul Cultural Român “Eudoxiu Hurmuzachi”
E adevărat că, faţă de atitudinea nu foarte prietenoasă faţă de minorităţi a autorităţilor de la Kiev şi lipsa de sprijin din partea Bucureştiului, o iniţiativă particulară a avocatului (şi adevărat mecena) Eugen Pătraş a condus la inaugurarea Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” acum câteva luni (mai exact, în luna mai 2015) fără vreun ajutor al unei instituţii a statului român. Este de mirare chiar că celebrul ICR moştenit de la papionagiul Patapievici a încheiat un protocol de colaborare cu Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” botezat după numele celui care – după cum remarca Vasile Tǎrâţeanu la inaugurare – „a fost una dintre cele mai proeminente personalităţi din istoria românilor din Cernăuţi. Omul care a rupt Bucovina de Galiţia. Dacă nu ar fi fost el, noi nu mai vorbeam astăzi româneşte. Bucovina a devenit astfel ducat aparte al Imperiului Austro-Ungar şi s-a salvat de la invazie şi deznaţionalizare totală. El a fost căpitanul Bucovinei, mareşalul Bucovinei, a condus provincia. A pus bazele unor instituţii fundamentale, cum a fost Universitatea de Stat din Cernăuţi. Erau trei fraţi care au fost membri ai Academiei Române, mari istorici şi conducători ai Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, înfiinţate în 1872”.COLOR caffe viena

***
Mi-am propus să revin la Cernăuţi de câte ori voi avea ocazia ca să mă mai bucur de aerul acela de Mittel-Europe, de “mica Vienă” fostă românească şi pierdută de nişte conducători tembeli, ultimul fiind celebrul monarh Carol al II-lea (pe care regaliştii români de azi, neavând cum să-l prezinte în culori pozitive, îl prezintă ca pe un campion al încurajării culturii române). Oraşul atât de pitoresc Cernăuţi chiar are aer de mică Vienă. Şi – geograficeşte vorbind – este ceva mai aproape de mulţi dintre noi românii decât Viena cea Mare. Cât despre semnificaţia şi greutatea pe care oraşul Cernăuţi le are în cultura română, nici n-ar mai trebui să amintim, ar fi – cred – datoria fiecărui român patriot să treacă prin Cernăuţi aşa cum ar trebui să treacă şi prin Alba Iulia. Şi să se bucure când mai aude – când şi când – o vorbă românească pe străzile Cernăuţiului acum când, mai ceva decât în perioada stalinistă, în bisericile (româneşti) preoţii (români) au obligaţia să predice şi în limba ucraineană… Cu toate că toţi credincioşii sunt numai români. De luat aminte…

COLOR teatrul

 

 

 

 

 

Cernăuţi în imagini – vara 2015

Lasa un raspuns